Mare zbucium cu sporurile pentru funcţionarii din Primăria Timişoara şi nu numai. Cine le primeşte, dar de ce nu primeşte şi ălălalt de la nu ştiu ce departament, că e meritoriu, iar ăialalţi ai lui Ciupa nu sunt meritorii, iar ăia primesc pe de-a moaca, că e legal, ba ilegal, zice prefectul. Sincer, nici nu mă interesează dacă primesc prime ai lui Chiş Culiţă, ai Aurei Junie, din Primăria Timişoara, care şefi din CJT mănâncă „de dulce” în post sau cum se cocoşează de sporuri cei din cancelaria premierului Emil Boc. Treaba pe vreme de criză ţine mai mult de conceptul de solidaritate, foarte greu de priceput la români, infinit mai greu de aplicat. Dacă vine un guvern şi cere, din diferite raţiuni, nu zăbovesc pe ele, solidaritate pentru o perioadă considerată de austeritate, orice instituţie de la Executiv (inclusiv) în jos încearcă să fenteze şi să-i zică primei „spor”, „supliment”, „stimulent”, „al 13-lea salariu”, „pleaşcă” sau cum s-o nimeri, ca să se eludeze principiul sus amintit. S-a ajuns la o dexteritate fantastică cu care oamenii ăştia încasează banul public. Nu cred că ar deranja nici dacă venitul suplimentar ar fi încadrat la „spor de nesimţire” sau „spor de onanism”, dacă banul vine, nu mai contează cum îl şi cheamă. Sunt fraieri destui din rândul cadrelor didactice, parţial sistemul sanitar, ca să mai sufere şi funcţionarii lui Ciuhandu, Boc, Parlamentul României, instituţii publice căcălău, monşer.
Hai să luăm numai exemplul primarului, care se simte acum „vânat” de un stimulent de vreo 7.500 lei. Conform declaraţiei de avere pe 2009, Gheorghe Ciuhandu ar avea de la primărie un venit de vreo 8.200 pe lună, din care numa’ 7.600 e leafa, al doilea salariu din ţară ca edil de mare oraş, dublu faţă de Mazăre, de exemplu, dar să nu-l plângem noi pe malagambist. Nu-l plângem pe malagambist, nu-l plângem nici pe marinar, dar ceva nu pare chiar în regulă în ţara în care, în organigrama bugetară, primarul Timişoarei are salariul de bază mai mare cu vreo 1.000 lei decât al preşedintelui României, înainte şi după tăierea de 25%. Până şi la banul ăsta destul de greu pentru România mai e loc de prime, de venituri din participări la consilii de administraţie din comisii de vânzare a tot felul de imobile, spor de periculozitate şi alte cele de umplut guri nesătule pe timp de criză. Căci pe timp de boom economic, fără doar şi poate că ideea progresului în capitalism este ca omul să-şi dorească şi să câştige licit cât mai mulţi bani. Trăiască cârmaciul şi managementul lui dibaci! După buget şi după cât performează. Dezarmant este că, privind din afară, instituţiile astea bugetare ale statului român centralizat sau din plan local nu funţionează în baza meritocraţiei, ci după îndemnul „să păpăm tot ce rămâne” după ce primăria, de exemplu, plăteşte (sau nu) tot ce e de plătit cu administrarea oraşului, inclusiv managementul defectuos al angajaţilor săi sancţionaţi de Garda de Mediu, Justiţie sau Curtea de Conturi. „Performanţe” în urma cărora angajaţii responsabili, în loc să fie puşi la plată pentru paguba produsă, sunt plătiţi cu stimulente, să nu uite să mai facă şi altădată găuri în bugetul local.
Vedeţi, de aia am ajuns să-mi doresc la modul utopic ca toată şefimea asta şmecheră din administraţia locală să-şi merite sporul de periculozitate, stres sau de chichirez la un moment dat. Căci, să recunoaştem, ar fi foarte periculos şi stresant să mergi toată ziua la serviciu, să te uiţi peste umăr dacă nu cumva te trage de mânecă vreun procuror amabil. Care să te invite la o cafea. La DNA.
Comentarii prin facebook