Indiscutabil, una dintre bolile grave ale clasei politice românești este traseismsul. Deja mutările de la un partid la altul au ajuns o banalitate pentru politicienii români. Și totuși, doi deputați din Brașov au întrecut orice limită, după ce, în decurs de numai două săptămâni, ei au demisionat din PSD, s-au înscris în Pro România, apoi au demisionat din Pro România și s-au reînscris în PSD.
Pe data de 3 decembrie, deputații de Brașov Mihai Mohaci și Mihai Popa anunțau cu surle și trâmbițe că părăsesc PSD-ul pentru a se înregimenta în Partidul Pro România al lui Victor Ponta. Exact două săptămâni mai târziu, pe 17 decembrie, cei doi fac cale întoarsă și se reînscriu în PSD, anunațul în acest sens fiind făcut de Daniel Suciu, liderul de grup social-democrat din Camera Deputaților.
„Vreau să vă anunț că începând de astăzi, 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci și Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în PSD”, a anunțat Daniel Suciu. Potrivit presei centrale, înainte de acest anunț, cei doi deputați au avut o întâlnire cu Liviu Dragnea, care le-a acceptat toate cererile pentru a se întoarce.
Comentarii prin facebook