Incendii în Banat, azi-dimineață. Pagube de zeci de mii de lei, cauzate de flăcări / FOTO

Dimineață încărcată pentru pompierii cărășeni. Două incendii au avut loc la primele ore ale zilei, în urma cărora o bună parte dintr-o gospodărie a fost mistuită de flăcări, fiind cauzate pagube de zeci de mii de lei.

În localitatea Doclin din Caraș-Severin au ars, din pricina unui scurtcircuit, bucătăria și două debarale ale unei case, adică aproximativ 100 de metri pătrați. Construcția a fost distrusă aproape în totalitate, iar pagubele se ridică la aproximativ 17.000 de lei. Pentru evitarea unei explozii, pompierii au evacuate o butelie încărcată cu gaz din incinta clădirii.

La distanță de două ore unul dintre echipajele care au intervenit pentru lichidarea incendiului de la Doclin s-a deplasat de urgență în satul Ersig, comuna Vermeș. Un incendiu s-a iscat la tabloul electric al unei case. În incendiul cauzat, conform pompierilor, tot de un scurtcircuit electric, au ars tabloul electric de aproximativ 4 metri pătrați de vată mineral izolantă. La fața locului a intervenit și un echipaj al furnizorului de energie electrică și membrii SVSU Vermeș.

[ngg src=”galleries” ids=”4261″ display=”basic_thumbnail”]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar SCM Poli a întâlnit în Sala Constantin Jude, penultima clasată, CSM Constanța. Chiar dacă meciul se anunța ușor, alb-violeții au transpirat pentru a obține un succes meritat, 28-25. După un start echilibrat de meci, în care constănțenii au condus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi ridicat la intersecția dintre Centura de ocolire a Timișoarei și drumul comunal spre Urseni. Pasajul va avea lungimea totală de 550 de metri. Comisia Tehnico-Economică (CTE) a CNAIR S.A a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea pasajului denivelat pe DC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara
În spatele fiecărei comunități există povești care nu ajung întotdeauna în prim-plan. Sunt povești despre oameni care se confruntă cu încercări grele, despre momente în care viața își schimbă direcția fără avertisment și despre nevoia profundă de sprijin, înțelegere și solidaritate. În astfel de contexte, diferența nu o face doar tratamentul sau soluția imediată, ci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația „Luptă, Zâmbește și Trăiește” – sprijinul care transform lupta în speranță
Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să creeze spații reale de dialog. Vineri, 27 martie 2026, Centrul de Conferințe al UPT a găzduit un nou eveniment din seria #CampusTalks, sub titlul sugestiv „Ce te faci după ce vei absolvi?”, o întâlnire care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT
Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, ”Symphony of Hope” – un concert simfonic cu scop caritabil, dedicate sprijinirii campaniei „Adoptă o mamă singură”, inițiată de Asociația Look Inside și coordonată de Miclea Alina Elena. Organizator este Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. „Acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.