Acţiunea „Ghilotina lui Robu” se îndreaptă spre un dosar penal! Primarul vizat direct pentru aviz psihologic

În urma mai multor sesizări, Protecţia Consumatorului a demarat astăzi un control la Primăria Timişoara, vizată fiind acţiunea de tăierea a cablurilor aeriene din centrul oraşului. Concluziile preliminare sunt devastatoarea pentru primărie, existând premiza deschiderii unui dosar penal. Una din probleme, este dacă primarul Nicolae Robu a avut aviz psihologic pentru muncă la înălţime.

Aşa cum se ştie, luni sera, în fruntea unei cohorte de angajaţi ai Primăriei Timişora şi STPT, primarul Nicolae Robu a demarat acţiunea „Ghilotina”, retezând mai multe cabluri ale operatorilor de cablu TV şi Internet care se deserveau centrul oraşului. Mii de oameni, firme şi instituţii s-au trezit, în urma acestei acţiuni, fără Internet şi servicii TV. Printre acestea, mai multe licee şi Inspectoratul Şcolar, activitatea acestora fiind grav perturbată. De menţionat că primarul Nicolae Robu s-a urcat personal pe un stâlp, tâind fericit, cu gura până la urechi, primul cablu. În urma acestei acţiuni, mai mulţi beneficiari ai acestor servicii au făcut sesizări la Comisariatul Regioanl pentru Protecţia Consumatorului, care a demarat imediat un control la primărie.

Potrivit unor surse atât din primărie, cât şi de al Protecţia Consumatorului, primele concluzii sunt extrem de grave pentru instituţia condusă de Nicolae Robu. În primul rând, primăria n-a avut nicio formă legală pentru acţiunea intreprinsă. Respectiv, nu este autorizată şi n-are cod CAEN pentru un astfel de demers. Sursele noastre spun că primăria trebuia să aibă un contract cu o societate autorizată conform legii să desfăşoare astfel de activităţi Inspectorii de la CRPC au solicitat, de asemenea, avizele medicale privind medicina muncii, respectiv psihologice ale primarului Nicolae Robu. Şi asta fiindcă sunt necesare alt aviz de medicina muncii şi alt aviz psihologic în cazul muncii la înălţime. Aşadar, o altă ilegalitate, dacă primarul nu are astfel de avize.

Dar chestiunea cea mai gravă şi cu caracter penal este pentru distrugere, fiindcă acele cabluri nu sunt proprietatea municipalităţii. De asemenea, Primăria n-a putut face dovada ca s-a asigurat şi a făcut demersuri pentru a afla care sunt consecinţele şi prejudiciile pe care le vor cauza. De exemplu, putea să fie un spital afectat. Au fost în schimb şcoli care n-au puitut să-şi desfăşoare programul în mod normal. Nici astfel de documente nu au putut fi prezentate de angajaţii primăriei.

În uma primei întâlniri dintre inspectorii de la CRPC şi reprezentanţii primăriei, cei din urmă trebuie să aducă documentele referitoare la cele de mai sus. Potrivit surselor noastre, actele prezentate astăzi se refereau strict la cablurile din subteran, iar nu la cele aeriene. În concluzie, după cum se prezintă situaţia în acest moment, primăria ar scăpa cel mai uşor cu o amendă. Numai că lucrurile conduc, mai degrabă, spre o plângere penală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

bravoss a spus: (martie 20th, 2019 at 14:46 )

Bravoss! RRobulet nu are aviz decât de la ASC (asociația studenților comuniști)! Ei lucrau la înălțime și ne tăiau și curentul (nu stăteam la lumânare pe timpul cizmarului&academicienei??)

Ciripoi a spus: (martie 20th, 2019 at 15:53 )

Eheee, uite ca gelul estompator pentru par, are si efecte colaterale la creier!
Acu’ serios … omu’ e clar un caz medical!
… si asta mi-au spus-o doi psihologi si un psihiatru – unul dintre ei fiind membru PNL!

Roby de Bocsig a spus: (martie 20th, 2019 at 16:11 )

Dar nu inteleg, de nebun stim cu toti ca e, dar ce are opc cu avizele psihologice si cele de lucru la inaltime – itm, distrugerea proprietatii – politie parchet. E ceva comandat? De ce nu fac firmele de cable reclamatie? Poate au ele ceva probleme?

tibi a spus: (martie 20th, 2019 at 18:31 )

roby de bocsig, cine sa-l bage la bulau pe robu? cine sa-l sanctioneze? toti care au puterea ii ascund dosarele. asta s-a aflat de nenumarate ori din presa. totul functioneaza pe baza de spaga, santaje si nepotisme. deci orice reclamatie este inutila. nu vezi ca omul a trantit o poarta in cap unui student, a murit, si inca e in libertate?

ndjlb a spus: (martie 20th, 2019 at 18:38 )

Hai Lae la Jebel, te asteptam cu drag!

@ndjb a spus: (martie 20th, 2019 at 19:00 )

Dar de ce ar veni la Jebel? A facut un Jebel mai mare, din Timisoara!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.