I-am speriat cu Ursu! ASU Politehnica, egala liderului campionatului

La două minute de fericire. ASU Politehnica a fost la două minute de o victorie extrem de importantă în meciul cu liderul ligii secunde, Academica Clinceni. Oaspeții au condus cu 0-1, bănățenii au întors scorul, dar au fost egalați dramatic, în prelungiri, 2-2. Acest punct ajută echipa ilfoveană să rămână pe primul loc, în timp ce trupa viola a mai făcut un pas mic spre salvare.

ASU Politehnica

ASU Politehnica

Gazdele au început cu o formulă extrem de tânără, cu mulți jucători tineri și dispuși la efort, dar și cu portarul de 15 ani, Alex Borbei, în timp ce oaspeții, pregătiți de Ilie Poenaru, unul din titularii de bază din perioada Poli AEK, a mizat pe o formație mai experimentată, care îl are în componență și pe timișoreanul Vasile Olariu.

După un început destul de anost, vizitatorii au deschis scorul în minutul 15, prin Adrian Șut, care a finalizat din apropiere o fază lungă de atac. După gol, jocul a continuat tot anost, cu mingea stând mai mult între cele două careuri. Chiar înainte de intrarea la vestiare, Ignea a pasat bine pentru Octavian Ursu, acesta a păstruns impetuos în careu și a șutat fără speranțe pentru Vâlceanu, portarul oaspeților, 1-1.

Același Ursu a fost la locul potrivit în minutul 51, când atacantul a transformat în gol, cu tibia, o centrare a lui Cherecheș, 2-1, iar în tribunele arenei Știința, era sărbătoare. Oaspeții s-au aruncat în atac, dar tot bănățenii au avut ocazii mari prin C. Ene și Motreanu. Finalul a fost controlat de „academicieni”, care l-au remarcat în mai multe rânduri pe portarul Borbei. Totuși, în minutul 92, Vlad Mihalcea a tras imparabil de la 20 de metri și a stabilit scorul final, 2-2.

Clinceniul rămâne lider și are un punct peste Chindia, în timp ce ASU Poli se află la 6 ăpuncte de prima echipă aflată sub linie.

ASU Politehnica: Bordei – Motreanu, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş – Coadă, A. Ignea – Alin Manea, Mih. Ene (Schieb 81′), Bedea (Vidrăsan 66′) – Oct. Ursu (Cr. Ene 61′). Antrenor: Cosmin Petruescu

Clinceni: Oct. Vâlceanu – Găină (Paţurcă 69′), Andr. Răuţă, Patriche (cpt.), Mih. Dobrescu – Bg. Barbu, Şut – Cr. Dumitru (Nicola 61′), Vas. Olariu, Rob. Ion (Vl. Mihalcea 61′) – Al. Buziuc. Antrenor: Ilie Poenaru.

Foto: arhivă.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic

Un ceaun cu de toate are darul de-a anula orice fel de divergenţe doctrinare ori de altă natură. S-a întâmplat de 1 mai, la Gaiu Mic, comuna Moraviţa, unde preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a fost prezent alături de mai mulţi lideri ai PNL Timiş la evenimentul „Ceaunul Gastronomic”. Mai sunt trei zile până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare cu Miercurea Ciuc și continuă lupta pentru podium

Au suferit, dar s-a meritat! Politehnica Timișoara a trecut cu 2-1 de Csikszereda Miercurea Ciuc în runda a VII-a din play-off-ul Superligii feminine, cu un gol decisiv venit în prelungiri. Prima repriză a fost echilibrată, cu ambele echipe trecând la timona jocului. Gazdele au intrat însă la pauză cu 1-0, după golul marcat de tânăra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare cu Miercurea Ciuc și continuă lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situație incendiară în Grupa B din play-out! Dumbrtăvița pierde la Bacău, Șelimbăr bate la Reșița, iar Satu Mare și Tunari fac egal, astfel că în ultima etapă totul este posibil… Dumbrăvița va fi la mâna ei și are nevoie de cel puțin un egal pentru a supraviețui. Dacă pierde, iar Șilimbăr și Olimpia bat, echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Bacău și tremură pentru a rămâne în liga secundă! Reșița se face din nou de râs
Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei
Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide. Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare. Astăzi, terenul comun începe să se rupă. Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aceeași țară, realități diferite
Probabil cea mai importantă deplasare din play-off, într-o zi cu semnificație aparte, pentru că 1 Mai este și data de naștere a „Monumentalului” timișorean. Iar alb-violeții au luat în serios meciul și perspectiva istorică, obținând un succes care aproape garantează prezența în liga secundă din vară! S-a vorbit multe despre Sănătatea Cluj – Politehnica, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-am dat cu Ene pe la genele „virușilor verzi”! Poli bate Sănătatea Cluj și este ca și promovată
Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.