Implică-te și schimbă destine! La Timișoara ești chemat să donezi sânge

În 29 august, campania “Implică-te și schimbă destine – donează sânge” (adresată copiilor internaţi la secţia hemato-oncologie de la spitalul Louis Ţurcanu – Timişoara) împlinește doi ani. Ești invitat să donezi sânge!

Donează sânge la Timișoara

Donează sânge la Timișoara

„Pe parcursul celor 2 ani am reușit să organizăm 20 de campanii în care aproape 700 de persoane au donat sânge pentru copii. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără susținerea dvs. a donatorilor, a comunității și oamenilor care ni s-au alăturat în acest proiect! Mulțumim și știm că vom schimbă destine împreună!”, transmit reprezentantele Academiei Mămicilor Timișoara.

Sunteți așteptați să participați la proiectul lunar „Implică-te şi schimbă destine!” organizat de Asociaţia Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.

Donarea de sânge pentru salvarea vieților copiilor va avea loc joi, 29 August, între orele 8:30 – 13:00 la sediul centrului de transfuzie din Timișoara.

Pentru a nu se aștepta mult, a cunoaşte ce condiții trebuie să îndeplinescă donatorii şi care sunt criteriile de excludere, completați formularul de înscriere:

http://academiamamicilor.com/campania-de-donare-de-sange-implica-te-si-schimba-destine-pentru-copiii-de-la-spitalul-louis-turcanu-timisoara/

„La sediul Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Timișoara vă rugăm să urmăriţi roll-up-ul cu sigla Academiei Mămicilor din Timişoara (AMT). În zona respectivă veţi fi așteptați de voluntarii AMT cu zâmbete, cafea, gustări dulci şi multe mulţumiri. Împreună putem aduce speranţă şi schimba destine!”, transmit reprezentantele Academiei Mămicilor Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Aquatim a recepționat de curând stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractual de lucrări „Stația de tratare Buziaș”. Contractul, în valoare de 8.374.923,58 lei, fără TVA, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă Buziaș, a însemnat modernizarea Stației de Tratare Hitiaș (comuna Racovița), prin schimbarea instalațiilor hidromecanice din galeria filtrelor, montarea de electrovane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a recepționat o nouă stație de tratare a apei, la Hitiaș
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Top