Un număr de 19 companii timişorene au primit Trofeul Virtual Power Plant, pentru implicare în programe de eficiență energetică. Acestea au fost oferite de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de partener național al programului Climate-KIC.
Inițiativă a Uniunii Europene, susținută de Națiunile Unite, programul este operațional în patru țări: Ungaria, România, Marea Britanie și Italia. În prezent, programul numără peste 9.000 de companii membre și peste 200 de municipalități, formează anual 400.000 studenți și consiliază factori de decizie din domeniul eficienței energetice.
În martie 2019, partenerul maghiar a început extinderea regională a programului în județul Timiș, printr-un parteneriat cu CCIA Timiș.
La doar 6 luni de la implementare, toate obiectivele și acțiunile propuse au fost realizate cu succes și în termenele prevăzute.
Astfel, în cadrul Virtual Power Plant ProgramTM au fost atrase 19 companii, dintre care 8 sunt exemple de bune practici în ceea ce privește eficiența energetică.
Concret, Virtual Power Plant ProgramTM echivalează -virtual – o stație de energie electrică cu puterea de 2,379 MW.
Comentarii prin facebook