Totul e bine când se termină cu bine, este un vechi proverb care se potrivește ca o mănușă pentru jocul din etapa a 13-a, și ultima a primei ligi de handbal (tur), disputat în Sala Oituz, între SCM Poli și CSM Bacău. Moldovenii au condus mai bine de jumătate din meci, dar a contat că la final, bănățenii au fost în față.
Meciul disputat între cele două echipe, solide și competitive a fost unul bun, cu nerv și determinare. Bacăul a condus ostilitățile în prima parte, a avut și +3 pe tabela de marcaj, în timp ce violeții au fost mai mereu în fugă pentru recuperare. La pauză, Bacăul avea 13-11, dar imediat în repriza secundă lucrurile aveau să se schimbe. Mult mai motivați, elevii lui Pero Milosevic au preluat inițiativa, apărându-se mai agresiv și evoluând bine în atac pe linia de 9 metri. Bănățenii au preluat conducerea în minutul 40, 18-17 și nu au mai cedat-o. S-a încheiat 25-21, o victorie meritată, venită la capătul unui meci în care vedeta învingătorilor a fost… echipa!
Poli face 20 de puncte și urcă pe locul 7, unul care părea imposibil la un moment dat. patru victorii la rând au liniștit lucrurile, iar violeții mai au un tes și duminică, la Pitești, în optimile Cupei României.
Comentarii prin facebook