PNL Timiş, reconfigurare de traseu? E luat şi Nicolae Robu în autobuz?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

PNL Timiş nu are în acest moment un candidat oficial la Primăria Timişoara, dar principal favorit pare a fi viceprimarul Cosmin Tabără. Dincolo de funcţia administrativă, Tabără a fost impus, după nişte alegeri cu cântec, şi preşedinte al PNL Timişoara. Aşadar, două argumente pentru candidatură. La acestea se mai pot adăuga ieşirile cu puternic iz electoral ale lui Tabără, în multe dintre acestea el criticând instituţia din a cărei conducere face parte. Atacuri care, într-un final, ar putea să-l lase fără atribuţiile pe care le are acum în primărie.

În perioada în care PNL era pe val, multe voci din partid afirmau că şi preşedintele organizaţiei judeţene, Alin Nica, îşi dorea să schimbe pălăria de preşedinte la CJ Timiş cu cea, mai strălucitoare, de primar al Timişoarei. Dar zilele frumoase pentru PNL au cam trecut, atât la nivel naţional, cât şi local. Toate ultimele sondaje dau partidul ca retrogradat pe locul III, fiind întrecut şi de AUR. Falnica echipă câştigătoare s-a transformat într-un trib de antropofagi, ocupaţi doar să-şi devoreze colegii, înainte de a-şi canibaliza şeful de trib. Cu un preşedinte de partid, Florin Cîţu, al cărui grad de încredere nu trece de genunchiul broaştei, e greu de spus că va apărea o paraşută care să stopeze aceată cădere în hău. Mai mult, omul cu cea mai mare încredere dintre libeali, premierul Nicolae Ciucă, nu este identificat sub nicio formă cu PNL, ci mai degrabă cu Iohannis sau, mai rău, cu PSD.

Acest crah politic la nivel naţional nu avea cum să nu se repercuteze şi la nivel local, chiar şi în condţiile în care Alin Nica ar fi livrat lucruri în CJ Timiş, Ceea ce nu e cazul, priviţi doar ce se întâmplă cu drumul Timişoara- Giarmata, unul din principalele obiective ale instituţiei.

Politic, Nica face în Timiş o echilibristică pe sârmă. Nu vrea alianţă oficializată cu PSD, precum la nivel naţional, considerând – probabil corect – că va pierde puncte electorale. Motiv pentru care, rând pe rând, instituţii deconcentrate aflate până acum la liberali cad în mâinile PSD. Nu mai vorbesc de prefectură. Ori lumea se ţine aproape şi prin astfel de funcţii. Pe de altă parte, are o alianţă, încă nedenunţată, cu USR. Însă dacă aceasta funcţionează cât de cât la nivelul CJT, la Timişoara, PNL şi-a asumat rolul de principal oponent al administraţiei locale. Pe scurt, cam asta e situaţia PNL în Timiş.

În urmă cu două zile s-a întâmplat însă un lucru extrem de interesant. Şi mă refer la faptul că Alin Nica a sărit să-i repereze onoarea lui Nicolae Robu, grav afectată după ce fostul primar a fost acuzat de succesorul său, Dominic Fritz, că a lăsat o amendă de 4,3 milioane de lei pentru nişte gunoaie ascunse sub covor. Mai mult, Nica a sărit în apărarea lui Robu şi atacarea lui Fritz până la a călca pe un teren minat, cel al certificatelor verzi pentru Colterm. Ori chiar Nica a promis solemn, întărit şi de omul său de casă, secretar general adjunct al Guvenului, că Executivul Cîţu va plăti acele certificate verzi. Fără să disculp pe nimeni, dar oriunde în lumea asta când un premier promite ceva, chiar te bazezi pe cuvântul lui.

Şi spun că ieşirea este interesantă fiindcă între Robu şi Nica a existat, de-a lungul timpului, un lung război cu declaraţii extrem de dure. E adevărat, am văzut că în politica românească se pupă zdravăn „Piaţa Endependeţii”, dar aici acuzele au fost extrem de grave, duse duse până după limita injuriei. Astfel, Robu a spus că Nica a trădat PNL la alegerile pentru Primăria Timişoara, catalogându-i pe actualul preşedinte liberal şi pe acoliţii săi drept „personaje josnice”. În schimb, Nica a spus despre Robu că e înconjurat de interlopi. Am dat doar câteva exemple. Şi totuşi, o împăcare poate avea loc, în condiţiile în care PNL Timiş suferă la nivel de candidaţi pentru Primăria Timişora. Nu există sondaje de opinie, dar toate aparenţele îi dau ca principali favoriţi pe Fritz şi Robu, cei care s-au luptat şi în 2020 şi singurii care au anunţat până acum că vor să candideze şi în 2024. Ori Robu are nevoie de PNL, în pofida alunecării sale spre mesajele de tip AUR. Pe de altă parte, şi PNL are nevoie de Robu, în condiţiile în care barca liberală ia tot mai multă apă.

Sigur, ieşirea lui Nica poate fi citită şi în altă cheie, în condiţiile în care, săptămâna trecută, el a suferit două crunte lovituri de imagine. Prima s-a referit la dorinţa de-a avea paşaport diplomatic pe motiv că este încovoiat de informaţiile secrete pe care le are, informaţii care ar cădea în mâna ruşilor fără respectivul document. A doua este legată de stingerea, la propriu şi la figurat, deloc programată, a Stadionului Dan Păltinişanu. Ca atare, s-o fi gândit că mai poate recupera din pierderi, atacându-l pe aşa-zisul partener de alianţă de la nivel local, cu un narativ împrumutat chiar de la fostul său inamic din PNL, Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

GHE. a spus: (martie 3rd, 2022 at 11:56 )

De facto, PNL nu e partid liberal. Nu văd prin ce. Mai apoi, dacă facem deosebirea dintre țață și personalitate, PNL Timiș nu a produs nicio personalitate adevărată. Comparativ cu PSD Timiș, stă foarte prost și la capitolul reprezentare la București.
Mi se pare de o futilitate absolută să discutați aici despre Nica și Robu. Vin zile și săptămâni în care nu ne va fi bine nici dacă Putin pleacă acum acasă cu coada între picioare.
Dacă ați scrie de exemplu CUM a fost impus Tabără ar fi un articol ultra-interesant!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Top