O sticlă de vin şi un telefon mobil, cu acces la Internet. De atât aveţi nevoie pentru a deveni, ad-hoc, specialist în materie de vinuri! S-au ocupat de asta cei de la Vinvest, în parteneriat cu Institutul Multimedia Româno-Elveţian.
Se ia o sticlă de vin din raftul magazinului, se fotografiază eticheta şi se intră pe Internet. De aici, amatorii de vinuri pot afla toate informaţiile despre licoare pe vor să o cumpere: dacă e sec sau dulce, la ce fel de mâncare se potriveşte. Ba chiar şi care e muzica perfect asortată aromei sale. Aceasta este noua modalitate de promovare a vinurilor româneşti, realizată de Vinvest, în parteneriat cu Institutul Multimedia Româno-Elveţian. Programul „code2wine”, lansat în premieră în România, include, până acum 31 de producători de vinuri. Fiecare sticlă va avea o etichetă bidimensională, care poate fi „descriptată” prin accesarea, de pe telefonul mobil, a unei pagini web, însă nu înainte de a descărca gratuit un soft special, care poate citi codurile 2D. Acesta poate fi găsit, printre altele, pe www.beetagg.com sau www.i-nigma.mobi. „Portalul www.code2wine.ro găzduieşte informaţii culese de experţi degustători cu privire la produsele din portofoliul producătorilor şi distribuitorilor de vin. Beneficiile vinului ales asupra sănătăţii, asezonarea cu meniul potrivit, trasee oenoturistice şi multe alte informaţii pot fi regăsite printr-o simplă accesare”, spune oenologul Lucia Pârvu. Pentru România este o premieră absolută, însă în alte ţări, codurile 2D sunt instrumente de marketing folosite tot mai des. „Decodificarea codurilor 2D este una din cele mai sigure căi de a convinge un potenţial consumator din România sau străinatate să achiziţioneze produsul”, a conchis Lucia Pârvu.
Comentarii prin facebook