Curat murdar! O firmă care nu are niciun angajat de 15 ani face bugetul comunei Giroc. Firma, cu mari datorii, oferă şi… consultanţă financiară

Primăria comunei Giroc a angajat o firmă din Bucureşti pentru elaborarea bugetului, dar şi consultanţă financiară, contractul fiind încheiat pentru suma de 120.000 de lei (24.129 de euro). Firma nu are niciun angajat din 2010 şi este plină de datorii. Adică n-a reuşit să-şi ofere nici ei consultanţă financiară cât de cât rezonabilă.  

Angajaţii Primăriei Giroc în frunte cu primarul Dan Vîrtosu nu-şi mai bat capul cu construirea bugetului, drept urmare au mai mult timp pentru deja celebrele învârteli imobiliare din cea mai bogată şi populată comună din Timiş. Astfel, la începutul lunii martie, administraţia giroceană a angajat o firmă care să se ocupe de “consultanţă financiară în vederea planificării strategice a resurselor financiare – prin asistenţă în derularea împrumutului contractat de UAT Giroc, în managementul datoriei publice şi în construirea bugetului comunei Giroc”, informaţia fiind publicată pentru prima dată pe Grupul de Faceobook Ghiroceanul & Chizoşeanul de un fost candidat la Primăria Giroc şi fost jurnalist, Caius Seracin.

Contractul a fost semnat pentru suma de 120.000 de lei (24.129 de euro) cu firma One Est Consultor SRL din Bucureşti. Iar distracţia abia acum începe. Firma în cauză a fost înfiinţată în 2008, în primii trei ani având un angajat, iar ulterior nici unul. Mai mult, firma merge pe minus de trei ani, ajungând la o datorie de 112.728 de lei. Vorbim aici de anul 2023, ultimul pentru care există situaţia financiară a firmei. Mai pe înţeles, firma care oferă consultanţă financiară Primăriei Giroc nu reuşeşte să-şi ofere nici ei o consultanţă cât de cât pe profitabilă.

 

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (martie 28th, 2025 at 11:32 )

Parcă văd că pe deasupra primăria mai are și departament financiar, dar acela este pentru alte scopuri, nu ceea ce scrie în organigramă că doar nu e Giroc fief PSD-ist degeaba iar că urlătoarea și-a făcut campanie acolo nu este o coincidență.

Reos a spus: (martie 28th, 2025 at 12:29 )

Țara tuturor posibilităților,America este pistol cu apă pe lîngă noi.🤣🤣🤣

Marian a spus: (martie 29th, 2025 at 07:47 )

Probabil sant pocăiți

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.