Cel mai mare și modern hotel de animale din vestul țării – FABISS PET RESIDENCE – O lume fascinantă pentru animalul tău de companie

POVESTEA NOASTRĂ

Povestea Resortului pentru animale Fabiss a început în primăvara anului 2020, mai exact în luna martie. Întreaga Românie era într-un lockdown total datorită pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2. Ca mulți alți români, m-am retras temporar în mediul rural, în comuna Pădureni din județul Timiș, în casa bunicilor în care am copilărit și în care am trăit una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții.

Într-o seară friguroasă a aceleiași luni, stând alături de Fabiana, fetița mea, la un ceai fierbinte, cu pisicuța Plușica torcând la gura sobei vechi și Azorel cel zvăpăiat în brațele ei, a apărut IDEEA. Ideea de a crea din locul copilăriei, o POVESTE.

Fiind mari iubitori de animale, am fost puși deseori în situația în care nu aveam în grija cui să îi lăsăm pe cei care s-au dovedit a fi prietenii noștri de nădejde. Mulți dintre cei din jurul nostru se confruntau cu aceeași problemă atunci când era vorba despre o vacanță sau o călătorie în interes de serviciu. Să fie în siguranță, îngrijiți dar și răsfățați era o prioritate pentru fiecare dintre noi! Ne doream ca timpul în care eram departe, să fie unul benefic pentru ei și lipsit de griji pentru noi.

Am luat o foaie de hârtie și niște carioci și am rugat-o pe ea să-și imagineze un loc mirific. Un loc în care toate animăluțele din lume să se simtă iubite și răsfățate, în care copiii să vină să se joace și în care, atât oamenii harnici și gospodari din comună cât și prieteni, cunoscuți sau apropiați, să vină alături de un proiect pentru comunitate. Exact ca într-o POVESTE

Și așa a început TOTUL

UNDE SUNTEM, CE AM CREAT, CE FACEM ASTĂZI

ȘI UNDE DORIM SĂ AJUNGEM?

 Situat în localitatea Pădureni, nr. 11, în județul Timiș, între comuna Șag și Jebel, la 22 km de centrul Municipiului Timișoara, Resortul pentru animale Fabiss este realizat pe o suprafață de 2000 m2, fiind creat practic de la zero. Facilitățile din prezent cuprind spații individuale pentru cazarea și depozitarea hranei animalelor de companie, terenuri de alergare pentru acestea, studio pentru toaletaj, cameră de locuit pentru personalul resortului, loc de joacă pentru copii, cu balansoare, hinte și topogane pentru cei mici, sistem de supraveghere video și alarmă 24/24, instalație nocturnă. De asemenea, a fost construită o recepție cu o terasă frumoasă, unde clienții pot servi o cafea, un ceai sau o apă rece în zilele toride de vară.

Succesul acestui proiect de anvergură este dat de un management de calitate, de un respect desăvârșit arătat clienților, de o dragoste totală pentru animăluțele care ne trec pragul, de multe, foarte multe ore de studiu, muncă, seriozitate și o tenacitate de fier în momentele dificile, toate acestea dublate de o echipă absolut fantastică, de oameni incredibili, cu care am plecat la acest drum lung, în urmă cu patru ani și care și în acest moment sunt implicați total în dezvoltarea acestui vis frumos.

Ca o dovadă în plus a recunoașterii calității serviciilor oferite, prin depunerea unui proiect, cel mai mare angajator din România, compania S.C. PROFIROM FOOD S.R.L. a oferit o sponzorizare cu care au fost construite jucăriile din țarcul de joacă pentru căței precum și a locului de joacă.

În momentul de față, Resortul pentru animale Fabiss oferă, pe lângă cazarea tuturor speciilor de animăluțe de companie (cățeluși, pisicuțe, iepurași, papagali, veverițe, arici, etc.) și servicii privind Terapia Asistată de Animale (T.A.A.), socializare (Grădinița Cățeilor), toaletaj și Pet Taxy (o mașină complet electrică, climatizată, cu cuști speciale pentru transportul animăluțelor de companie).

În viitorul apropiat, Fabiss Pet Residence va oferi servicii de dresaj canin, la același standard de calitate recunoscut astăzi de numeroșii clienți care ne-au trecut pragul.

Viziunea, pe termen lung, este de a construi un Resort de animale reprezentativ pentru întreaga zonă, nu doar pentru orașul Timișoara, cu servicii complete și de o calitate excepțională.

Ansamblu Resort Fabiss – ziua

 

Resort Fabiss

 

Resort Fabiss

Recepție

 

Resort Fabiss

SERVICII OFERITE:

  • Cazare căței
  • Cazare pisicuțe
  • Cazare alte animăluțe
  • Socializare animăluțe
  • Terapie asistată de animale (T.A.A.)
  • Loc de joacă pentru copii
  • Toaletaj canin și felin
  • Pet Taxi
  • Evenimente

CAZARE CĂȚEI

Pentru cazarea cățeilor, Resortul pentru animale Fabiss pune la dispoziția clienților o ofertă extrem de variată de tipuri de spații:

 Spații de exterior:

  • PREMIER, care curprinde cazarea în căsuță individuală de 6 m2 , cu 1 spațiu deschis și 1 spațiu închis, încălzire în pardoseală, sistem de hrănire profesional, priză de 220V, lumina natural și ambientală, panou cu text personalizat, 2 plimbări/zi în țarcul de peste 300m2 cu gazon, obstacole și jucării;
  • ROYAL, care curprinde cazarea în căsuță individuală de 8 m2 , cu 1 spațiu deschis și 1 spațiu închis, încălzire în pardoseală, sistem de hrănire profesional, priză de 220V, lumina natural și ambientală, panou cu text personalizat, spațiu individual pentru lucrurile personale ale cățelului, 2 plimbări/zi în țarcul de peste 300m2 cu gazon, obstacole și jucării;
  • GRAND, care curprinde cazarea în căsuță individuală de 10 m2, cu 2 spații închise și 1 spațiu deschis, încălzire în pardoseală, sistem de hrănire profesional, priză de 220V, lumina natural și ambientală, panou cu text personalizat, spațiu individual pentru lucrurile personale ale cățelului, 2 plimbări/zi în țarcul de peste 300m2 cu gazon, obstacole și jucării, supraveghere video 24/24 pentru ca proprietarul să-și vadă animalul de companie de oriunde ar fi;
  • Spații de cazare exterioare căței

Spații de interior:

PREMIER, doar pentru cății de talie mică, care cuprinde cazarea în cameră individuală de 3 m2, cu lumină naturală și ambientală, bine aerisit, climatizat, poliță pentru lucrurile personale, panou cu text personalizat, priză de 220V, 2 plimbări individuale/zi, dimineața și seara, fie în țarcul personal de 8 m², fie în țarcul de peste 300 m² cu gazon, jucării, obstacole, spațiu individual pentru lucrurile personale ale cățelului.

Spații de cazare căței-interior

  • ROYAL, care cuprinde un spațiul de cazare de 12m² (o căsuță și o curte proprie de câte 6m²), spațiu climatizat, iluminare naturală și ambientală, panou cu text personalizat, priză de 220V, loc de depozitare individual, două plimbări individuale/zi, dimineața și seara, în țarcul de peste 300m² cu gazon, obstacole și numeroase jucării

 

CAZARE PISICI

Și pentru cazarea pisicuțelor, Resortul pentru animale Fabiss pune la dispoziția clienților o ofertă variată de tipuri de spații pentru cazare:

 

Spații de exterior:

  • Țarc de vară IMPERIAL, care curprinde două încăperi individuale de interior precum și o terasă cu dimensiunea de 4 m², cu lumină naturală, bine aerisit, panou cu text personalizat, spațiu individual de depozitare, scară de cățărat, litieră, așternut, stativ mare precum și o tonă de jucării :).
  • Spații de exterior pisici
  • Spații de interior:
    1. PREMIER, care curprinde un spațiu individual cu dimensiunea de 3 m², cu lumină naturală și artificială, bine aerisit, încălzire centrală cu temperatură controlată, panou cu text personalizat, priză de 220V, muzică ambientală, spațiu individual de depozitare, litieră, așternut, stativ mic și o tonă de jucării :).
    2. ROYAL, care curprinde un spațiu individual cu dimensiunea de 5 m², cu lumină naturală și artificială, bine aerisit, încălzire centrală cu temperatură controlată, panou cu text personalizat, priză de 220V, muzică ambientală, spațiu individual de depozitare, litieră, așternut, stativ mic și o tonă de jucării :).
    3. GRAND, care curprinde două încăperi care comunică între ele, de 12 m², respectiv un spațiu interior de 5 m² dar și o terasă de 7 m², cu lumină naturală și artificială, bine aerisit, încălzire centrală cu temperatură controlată, panou cu text personalizat, priză de 220V, muzică ambientală, spațiu individual de depozitare, litieră, așternut, stativ mare și o tonă de jucării :).
    4. Spații de interior pisici

Pentru absolut toate animăluțele, igienizarea se face zilnic cu soluții profesionale. Apa este mereu proaspătă, aceasta putând proveni de la rețea, foraj sau fântână, în funcție de preferințele proprietarului. Desigur, acesta poate aduce orice altceva consideră necesar, cum ar fi alte jucării, culcuș, lesa, zgarda, apă plată, etc                                   Grădinița cățeilor (socializare animale)             La Fabiss Pet Residence, în fiecare an, la data de 1 mai, dăm startul socializărilor pentru căței, ajutați fiind și de soarele blând de afară. Dacă doriți să vă petreceți câteva ore de neuitat, într-un cadru mirific, Resortul pentru animale Fabiss vă așteaptă împreună cu animăluțele d-voastră de companie, la grădinița cățeilor, pentru socializare, în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 10:00-13:00, pentru a se juca într-un mediu prietenos, special amenajat și sigur, alături de alți căței compatibili, sub supravegherea personalului profesionist al Resortului.Noi va așteptăm cu sufletul deschis, cu țarcul de joacă pregătit cu multe obstacole și jucării, cu hinte, balansoare, tobogane și groapă de nisip pentru copii, iar d-voastră împreună cu cei dragi, să veniți echipați cu multă energie și chef de joacă, dar și cu o poftă pentru o gamă extrem de variată de bunătățuri tradiționale românești de cea mai bună calitate.Platoul include doar produse tradiționale românești, de cea mai bună calitate, achiziționate direct de la producători locali, respectiv: salam, caltaboș, cârnați proaspăt/uscat afumat, șuncă, tobă, jumeri, slănină, pastramă, untură, telemea de oaie/vacă, cașcaval, brânză frământată, roșii, ardei, ridichi, ceapă verde/roșie și o pâine de casă delicioasă, Bineînțeles, apă, suc, bere cu alcool/fără alcool, cafea, la discreție.

Terapie asistată de animale (T.A.A.) și locul de joacă pentru copii

Misiunea noastră socială a fost încă din prima zi aceea de a crea și dezvolta un centru de Terapia Asistată de Animale (T.A.A.) pentru persoanele cu sindrom DOWN, autism, depresii severe, etc., care să ofere gratuit aceste servicii copiilor și la un pret modic adulților în cadrul unui resort care asigură cazare și întreținere animalelor de companie.

Dezvoltarea Resortului pentru animale FABISS facilitează sesiuni de Terapie Asistată de Animale pentru prima dată în județul nostru, respectiv în zona Banatului, și aduce o rază de speranță pentru persoanele (dintre care mulți copii) cu diverse deficiențe emoționale și sociale, precum și pentru părinții și aparținătorii lor, alături de un handler sau de un conductor canin, de psiholog/psihoterapeut sau terapeut ocupational, gratuit pentru copii și pe baza unui abonament modic pentru persoanele adulte.

Țarc pentru Terapie Asistată de Animale

Țarc pentru Terapie Asistată de Animale

Loc de joacă copii și pentru Terapie Asistată de Animale

Loc de joacă copii și pentru Terapie Asistată de Animale

Toaletaj canin și felin        Intr-o perioadă în care tot mai mulți stăpâni caută servicii de îngrijire profesională pentru animalele lor de companie, FABISS PET RESIDENCE vine cu o soluție completă și modernă. Noua unitate de cosmetică canină și felină din incinta hotelului pentru animale Fabiss promite un standard ridicat de calitate, igienă și siguranță în domeniul toaletajului animalelor de companie.Cu o suprafață de 18 m² și dotări de ultimă generație, salonul oferă servicii complete de toaletaj canin și felin, într-un spațiu organizat impecabil din punct de vedere igienico-sanitar.Salonul este împărțit în două zone: una destinată spălării, cu o cadă zidită pe două niveluri, și una dedicată tunsului, uscării și depozitării echipamentelor. Fiecare spațiu este prevăzut cu dotări profesionale, de la mese speciale de tuns și sterilizatoare, până la climatizare și iluminat eficient. Materialele folosite sunt ușor de curățat, iar igiena este o prioritate absolută.Personalul este calificat și autorizat, având pregătire profesională specifică în cosmetică canină și felină. Fiecare animal este tratat cu blândețe și atenție, într-un proces atent structurat care include evaluare inițială, spălare, uscare, tuns, îngrijire corporală și recomandări personalizate pentru acasă.

FABISS PET RESIDENCE oferă pe lângă serviciile de cazare și servicii de înfrumusețare  și o experiență sigură și relaxantă pentru animalele de companie, într-un spațiu gândit cu grijă și profesionalism.

Pet taxi                                  Stiați că punem la dispoziție serviciul PET TAXI pentru clienții Fabiss Pet Residence?Pentru că timpul dumneavoastră este extrem de important, iar deplasarea prin trafic nu este întotdeauna o plimbare de câteva minute, venim în ajutorul dumneavoastră, dar nu oricum, ci cu o mașină full electrică!!!Ne dorim să contribuim la un viitor mai verde, tocmai pentru că la Fabiss Pet Residence toate animăluțele iubesc natura!

DE CE SĂ ALEGI PET TAXI?

Transportul animăluțului dumneavoastră de companie se face în deplină siguranță;

Mașina este complet echipată pentru confortul său;

Nu vă faceți obligații la prieteni, vecini sau familie;

Corelarea este deplină cu programul dumneavoastră;

Ridicarea și/sau lăsarea animăluțului se face la ora și locația dorită de dumneavoastră.

Printre cele mai frumoase evenimente sociale și activități individuale cu copii defavorizati, în anul 2022 și 2023, și 2024, menționăm:

Evenimentul social „Conexiune și comunicare împreună cu Rona”

În data de 06.2022 a avut loc un eveniment social pentru a intra în lumea frumoasă și fascinantă a dresajului canin și a asista la un antrenament captivant împreună cu dresorii profesioniști Flavius Buru și Dorel Petcu.

Evenimentul social „INTER-acțiune! Activități asistate de FRODO THE WONDER DOG”;

Evenimentul social Educație pentru viitor: Eechipa Fabiss Pet Residence a găzduit finalul anului școlar alături de peste 100 de elevi ai claselor I-VIII, din cadrul Școlii Gimnaziale din localitatea Pădureni.

Evenimentul social Magic Hat. Copiii din Centrul Comunitar Carani, au fost găzduiți de Fabiss Pet Residence, unde copilașii au putut să experimenteze o lecție practică despre

îngrijirea corespunzătoare a prietenilor noștri, precum și educația potrivită și interacțiunea sănătoasă între noi și ei. Datorită locației de vis, copiii au reușit să-și folosească memoria de context, reușind să asimileze mult mai ușor informațiile.

Săptămâna Altfel la Școala Gimnazială din Pădureni. O zi în care Fabiss Pet Residence a găzduit cu bucurie, emoție și dedicare un eveniment de neuitat, organizat de Școala Gimnazială din Pădureni, în cadrul Săptămânii Altfel.

De asemenea, au avut loc 13 sesiuni individuale cu psihoterapeuți, care au facilitat interacțiunea și dezvoltarea personală împreună cu animăluțele cazate la resort. Interacțiunea efectivă cu animalele, care uneori oglindesc propriul nostru comportament, ne ajută să învățăm mai multe despre noi înșine, să devenim integrați, mai buni, mai empatici, mai veseli și plini de voie bună.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG LA RESORTUL PENTRU ANIMALE FABISS!

Pădureni (Jebel) nr.11

www.fabiss.ro

Tel. 0748391951

E-mail     contact@fabiss.ro

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum vrea Primăria Timișoara să arate cartierul Fabric. A fost lansată consultarea publică pentru noul PUZ

Primăria Timișoara mai bifează o etapă birocratică înaintea avizării Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Fabric, lansând o consultarea publică înainte de începerea procesului de avizare. Dorința municipalității este de transformare a cartierului istoric într-un al doilea centru al orașului. Noul plan va stabili reguli clare pentru protejarea patrimoniului și dezvoltarea zonei. Totodată, documentația propune mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum vrea Primăria Timișoara să arate cartierul Fabric. A fost lansată consultarea publică pentru noul PUZ
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9

SCM Politehnica Timișoara a început cu dreptul seria cu CS Vâlcea 1924 ce conteză pentru turul cu numărul trei (clasarea pe locurile 9-10) al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un meci de luptă, cu un ritm bun și cu un final strâns în fața publicului timișorean. Și din nou cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning

Universitatea de Vest Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurilor educaționale și de cercetare dedicate tehnologiilor emergente, prin investiții realizate în cadrul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parte a proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurilor educaționale și de cercetare dedicate tehnologiilor emergente, prin investiții realizate în cadrul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parte a proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning
Obiecte de colecție, fotografii, panouri documentare, exponate și materiale dedicate istoriei Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai importante prezențe din fotbalul românesc și din memoria sportivă a orașului, toate vor fi reunite în cadrul unei noi expoziții, „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, organizate de Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Politehnica Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Politehnicii Timișoara, reunită în cadrul unei expoziții organizate de Muzeul Național al Banatului
Primăria Timișoara mai bifează o etapă birocratică înaintea avizării Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Fabric, lansând o consultarea publică înainte de începerea procesului de avizare. Dorința municipalității este de transformare a cartierului istoric într-un al doilea centru al orașului. Noul plan va stabili reguli clare pentru protejarea patrimoniului și dezvoltarea zonei. Totodată, documentația propune mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum vrea Primăria Timișoara să arate cartierul Fabric. A fost lansată consultarea publică pentru noul PUZ
În anul 2026, Ziua Eroilor este sărbătorită astăzi, joi, 21 mai 2026. Această zi coincide cu praznicul creștin al Înălțării Domnului (la 40 de zile de la Paște) și cu sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, formând o zi cu o triplă semnificație deosebită pentru români. Conform Legii nr. 379/2003, Ziua Eroilor este declarată sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Jebel s-a comemorat Ziua Eroilor
Povestea merge mai departe. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează joi, 21 mai 2026, o nouă ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea se va desfășura la sediul facultății, situat pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 din Timișoara, și reprezintă o platformă interactivă dedicată tehnologiei, educației de top...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlniri pentru viitor: studenții și angajatorii, așteptați de astăzi la MEC DAYS 2026, eveniment organizat de UPT
Județul Timiș își redefinește strategia de promovare regională printr-un concept imersiv inovator care depășește formatele clasice de prezentare. Inițiativa are ca scop poziționarea județului pe harta europeană prin intermediul stilului de viață urban, al multiculturalității sale istorice și al unei gastronomii locale unice. Acest proiect complex prinde viață printr-un parteneriat strategic solid între Consiliul Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul își dezvăluie povestea și la Berlin: O experiență diplomatică, senzorială și umană prin multiculturalitate și gastronomie autentică
Coincidenţă rară în calendarul ortodox, astăzi 21 mai, se sărbătoreşte atât Înălțarea Domnului, cât şi ziua Sfinților Constantin și Elena. Înălțarea Domnului se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşti, în timp ce sărbătoarea Sfinţilor Constantin și Elena are o dată fixă, 21 mai. Totodată, de Înălţare, în România se celebrează şi Ziua Eroilor. Înălțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi, dublă sărbătoare ortodoxă: Înălțarea Domnului şi Sfinții Constantin și Elena. Tot azi e şi Ziua Eroilor
Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.