Programul național de înregistrare sistematică a proprietăților se desfășoară extrem de dificil în unele localități din Timiș. A constatat aceasta și subprefectul de Timiș, Liliana Oneț, așa că a comandat o ședință online pentru a vedea care e situația.
Cetățenii și autoritățile locale au semnalat o serie de probleme în derularea programului.
”Am convocat o ședință de lucru în format online, la care au participat primarii din județul Timiș, alături de reprezentanți ai OCPI Timiș și juriști ai Instituției Prefectului. Discuțiile s-au axat pe dificultățile întâmpinate în implementarea programului național de înregistrare sistematică a proprietăților, în cadrul lucrărilor de cadastru general – aspecte semnalate atât de administrațiile publice locale, cât și de cetățeni. Am convocat această întâlnire tocmai pentru a analiza punctual aceste blocaje, a identifica soluții aplicabile și a sprijini, în mod real, autoritățile locale, dar și cetățenii care au avut de suferit din cauza unor aspecte sau neclarităților apărute în procesul de cadastrare, dar și ulterior finalizării acestuia”, a transmis subprefectul.
Concluzii ale întâlnirii nu aflăm, dar ni se spune că Prefectura susține procesul.
”Înregistrarea sistematică are un rol strategic, atât pentru garantarea securității juridice a dreptului de proprietate, cât și pentru modernizarea și digitalizarea administrației publice locale. Instituția Prefectului va continua să faciliteze dialogul interinstituțional și să susțină, în limitele cadrului legal, eforturile UAT-urilor pentru finalizarea lucrărilor de cadastru general”, a încheiat Oneț.











































Comentarii prin facebook