Proiect pentru cresterea profesionismului angajatilor, la Aeroportul International „Traian Vuia”

Dan Idolu

Dan Idolu

Un proiect inițiat de directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara, Daniel Idolu, crește profesionalismul angajaților de pe toate aeroporturile din România. În cei doi ani de la începutul proiectului au participat la mai multe cursuri de perfecționare aproape 500 de persoane, de la manageri la femeile de serviciu. Până la final, vor absolvi cursurile 600 de angajați.

Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) a organizat, în Timișoara, a doua conferinţă regională în cadrul proiectului strategic „Formare profesională în transportul aerian: securitatea în muncă şi protecţia mediului în utilizarea tehnologiilor moderne” – proiect POSDRU ID 59569. În implementarea proiectului este implicat, alături de AAR, și SIVECO România, în calitate de partener. La conferinţă au participat directori şi reprezentanţi ai aeroporturilor româneşti, membri asociaţi ai AAR, reprezentanţi ai Autorităţii Aeronautice Civile din România, autorităţi locale și specialiști din domeniul aviației civile.

Specialiștii au explicat necesitatea investiţiei în perfecţionarea resurselor umane cu scopul creşterii competitivităţii şi eficienţei în transportul aerian, adaptarea forței de muncă la competiția de pe piața muncii, precum şi aspecte legate de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. ”Constatăm că, în contextul actual foarte dinamic al aviației civile, aeroporturile se confruntă cu provocări tot mai numeroase și complexe legate de competiția națională și internațională, posibile amenințări teroriste, noi cerințe în asigurarea facilităților aeroportuare la cele mai înalte standarde care să asigure creșterea siguranței și securității aeroportuare”, a declarat David Ciceo, președintele AAR.

În România se prevede realizarea, în anul 2012, a unui trafic de circa zece milioane de pasageri, deservit de 2.500 de angajați ai aeroporturilor românești. Complexitatea activităților operaționale aeroportuare, cerințele ICAO și ale Uniunii Europene, legislația națională specifică determină nevoia de pregătire profesională continuă a resurselor umane din aeroporturi, în conformitate cu standardele naționale și internaționale din aviația civilă. Proiectul urmăreşte perfecționarea profesională şi certificarea a 600 de angajați din transportul aerian, astfel încât să fie dezvoltate noi abilităţi IT şi competenţe sporite profesionale care să corespundă nevoilor concrete ale aeroporturilor românești. Proiectul se va derula până la 30 iunie 2013.

”Jumătate din persoanele care au făcut aceste cursuri sunt femei. Au fost instruiți de la manageri la femeile de serviciu. De obicei mergeau la cursuri persoane din middle și top management, iar acum au participat și oameni cu opt clase. De exemplu, a fost un curs special pentru femeile de serviciu care fac curățenie în aeronave. Acesta este marele câștig adus de proiectul pe care îl desfășurăm, și anume că am integrat toate categoriile de instruire din rândul personalului. Oamenii se simt implicați, au avut ocazi să  cunoască colegi de pe alte aeroporturi”, a declarat Daniel Idolu.

Concluziile și propunerile rezultate din toate activitățile realizate în cadrul proiectului vor sta la baza elaborării „Strategiei de dezvoltare a resurselor umane în aeroporturile din România” și a „Ghidului de Bune Practici în formarea profesională a angajaților din transportul aerian”, rezultate finale care vor fi diseminate aeroporturilor și membrilor asociați ai Asociației Aeroporturilor din România.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Chuck Norris a spus: (decembrie 14th, 2012 at 19:58 )

– Maaamă, ce „curățenie” o să facă femeile de serviciu dacă mă angajează ăștia să le instruiesc eu !

Omul cu CF-ul a spus: (decembrie 14th, 2012 at 21:36 )

Te roade?

Monica a spus: (decembrie 15th, 2012 at 13:29 )

Femeile de servici trebuie neaparat specializate , dar directorul cand se duce la un curs de bune maniere si comportament civilizat cu angajatii ? Caci deocamdata aeroportul nu e mosia lui !

Omul cu cf la cap a spus: (decembrie 16th, 2012 at 00:42 )

Mare bou mai esti mai omule.Tu nu vezi CA SE FURA BANI EUROPENI SI O SA IASA CU SCANDALLLLLLL MARE.Iara ne blocheaza fondurile pe RU.Si da ne roade

Omul cu CF-ul a spus: (decembrie 16th, 2012 at 09:00 )

Daca tot te bagi in seama, scrie si tu ceva inteligibil si cu logica. Prostii din astea cu Chuck Norris, aluzii de doi bani, astea lasa-le la tine-n celula. Daca va roade e nasol. Va roade ca se bloceaza fondurile UE? Pai de aici se intelege ca ati aplicat si asteptati niste bani. Ia sa veem dupa IP cine sinteti sa va puna tata sub observatie, ca sigur aia d la OLAF vor sa stie cu ce papagali de Timisoara au de a face.

Omul cu CF-ul a spus: (decembrie 16th, 2012 at 09:06 )

Mor de ras cand va vd pe toti Samartinenii si gasca lui Stoica ca va mananca la gingii ca Idolu a facut ceva chiar si dupa ce l-am mazilit de la aeroport. Cat a fost tras pe linie moarta omul nu a stat, ci a aplicat la finantare, a catsigat si a instruit , da , inclusiv femeile de serviciu. Asta daca va pricepeti cat de cat la aviatie si aeroporturi. Samartinean si gasca au facut aeroportul de bani ca s-a crucit pana si Curtea de Conturi. Banii i-au luat, i-au mancat si i-au kakat, Scuzati firul (bio)logic. Si daca Samartinean crede ca a scapat cu un manat de deputat prin mila redistribuirii, sa va amintesc de Voicu si alti parlamentari care au ramas fara imunitate si acum se racoresc? Are sa ii vina timpul, ca nu poate pleca de la Timisoara furand ca porcul si fara sa nu dea socoteala la nimeni. El cu gasca lui de pe aeroprot, cu securistul ala expirrat de Mircea Preunca si cu OStaficiuc ca doar lua parandaratu’ si in rest, il durea la parizer. Mai putin cand avea zborurile alea de Bruxelles, multe. Sa ne zica doamna Negrila de ce, ca sigur stie. Pam-pam!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.