Robu, la sase luni de mandat: „Mi-am indeplinit promisiunea in proportie de 500%”!

Primarul Nicolae Robu și-a prezentat, marți, mult așteptatul raport de activitate pe primele șase luni de mandat. Acesta cuprinde principalele 30 de realizări ale edilului șef. Robu spune că și-a îndeplinit promisiunile în proporție de 500%!

„Nu s-a dormit în Primăria Timișoara. S-au făcut mult mai multe decât v-ați fi imaginat. Mi-am îndeplinit promisiunea în proporție de 500%. Dacă număr tot ce am realizat, nerealizările sunt compensate cu vârf și îndesat”, a declarat Nicolae Robu.

Prima dintre realizările trecute în raportul primarului ţine de finalizarea demersurilor legate de demolarea „acvariului” din Piaţa Victoriei. Urmează reparaţiile de trotuare, străzi şi alei. Nu lipsesc din raport „campanile de anvergură” împotriva câinilor vagabonzi ce au împânzit străzile oraşului, dar și cele împotriva cerşetorilor şi vagabonzilor.

Nicolae Robu a mai trecut la capitolul realizări lucrările de reparaţii în şcoli şi grădiniţe, programul de „adopţie” de către firme a unor străzi sau unităţi de învăţământ, transformarea străzii Mărăşeşti în stradă pietonală şi echilibrarea situaţiei financiare a primăriei a RATT şi a Colterm.

Pe lista realizărilor apar rețeaua wireless din parcuri, înfiinţarea echipei de fotbal şi recuperarea palmaresului acesteia, dar și reabilitarea termică a sute de blocuri, concretizată până acum prin pregătirea documentaţiei pentru reabilitarea termică a 150 de blocuri, cu fonduri europene şi de la bugetul local, dar şi cu o mică contribuţie a proprietarilor.

Alte rubrici bifate în dreptul realizărilor sunt ceasul din Piaţa Victoriei, finalizarea construcţiei la Piaţa Iosefin şi noua organigramă a primăriei. Robu susţine totuși că mai trebuie lucrat la problema cerşetorilor, a câinilor vagabonzi, dar şi la timpii de aşteptare ai mijloacelor de transport în comun.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

cauciuc ars a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 15:26 )

Putorea emisa de Continental persista!
Poate anul acesta aveti in vizor si aceasta mare problema a locuitorilor din acea zona.

corina a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 17:46 )

probabil ca uitat sa-si ia pastilele taman inainte de a prezenta raportul. aveti grija de el, risca sa o ia pe aratura si mai rau decat pana acum. cu tot respectul, omul asta e un caz de studiu pentru psihiatrii. e un caz patologic.

Maia a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 19:13 )

Jos Basescu! Robu presedinte!

Mihai a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 19:33 )

Dragi concetateni, voi mai suportati minciunile acestei caricaturi de primar ? II mai suportati minciunile ? Chiar nu mai exista onestitate, corectitudine la oamenii politici? Chiar toti sunt mincinosi patologici, cazuri psihiatrice ? II MAI SUPORTAM MULT ????!!!!!

stana marius a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 23:38 )

Doamne ,in ce tara traim ??!!! Incredibil , dar adevarat !!!! Asa se intampla cand hotarasc prostii soarta unei natiuni……..si din pacate sunt foarte multi !!!

Gherghel a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 00:13 )

Bai imbecilule si imbecilo corina si Mihai care esti aceeasi persoana, suferi rau cand vezi ca Robu chiar face nu numai vorbeste. Nea Robule, de ce tot strici mata zilele acestor dobitoci venind mereu cu realizari, astia nu dorm o saptamana fara pastile la fiecare realizare a matale dar cand vii cu 30 deodata.

Jane Skimmer a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 00:31 )

Putoarea nu vine de la Continental.

Ea vine de la cadavrul numit poporul roman.

Care nu a fost in stare sa dea nastere la un partid real, care sa elibereze firmele private sufocate de 1001 de taxe, care sa aduca transparenta in orice activitate economica, privata sau de stat, care sa elimine hotia, nepotismul, prostia din institutiile statului.

In schimb, 4,5 milioane de romani au sprijinit aducerea la putere a unei clase politice formate din plagiatori, hoti, puscariasi, securisti, prostituate etc., care s-au adunat in giga-parlamentul actual si in giga-guvernul actual.

Iar aproape 3 milioane de romani s-au lasat pacaliti de al doilea si al treilea cap al aceluiasi balaur numit clasa politica actuala, in niste alegeri trucate, pline de blaturi. ard, ppdd, usl, sunt doar trei manifestari ale acelorasi arahnoizi, oportunisti, hoti, incompetenti, care grupati in aceste partide ne fura de 23 de ani.

Asa ca, asta e mirosul din oras, pute a prostie, lasitate si impotenta, lipsa de organizare. Rob(u) e doar o mica si comica manifestare a acestor arahnoizi care va vor fura dragi timisoreni 4 ani de zile (pe mine nu….he he he….Ontario e aproape azi).

Cauciucul de la Conti e parfum fata de ce va fi:

http://www.riscograma.ro/7259/prapastia-fiscala-romaneasca/

Mihai a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 08:17 )

Gherghele, sclerozatule, cunosti lista de promisiuni al mult pupatului in anus al tau Robu ??!!!! http://www.opiniatimisoarei.ro/cand-minte-nicolae-robu-nu-poate-darama-acvariul-din-centru-si-acum-o-da-la-ntors-n-am-spus-ca-il-voi-muta-am-spus-ca-eu-incerc-sa-l-mut/20/11/2012
Citeste sclerozatule, sau pune pe cineva sa ti le citesca, si dupa asta mai discutam . Cate a realizat din lista aia, limbistule ??? PS Nu stiam ca sclerozatii au calitati telepatice, sa stie ca eu cu cauciuc ars si corina suntem una si aceeasi persoana. Nu suntem !

Dacian a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 08:55 )

Prietene, esti cu capul!!!! Du-te la sapa cu primaria ta cu tot!
Acvariul e prioritatea orasului???? Da’ cu ultima zapada?? Ceva comentarii?? Asa nu a mai aratat Timisoara, necuratata vreau sa spun, de prin 88-89!! Unde iti erau militienii locali?? Pe strada, nu!
De curatenia orasului, nimic?? N-ai nicio realizare??? TIMISOARA A AJUNS UN ORAS JEGOS!!!!!
De „ornamentele” de sarbatori, nimic?? Fagetul a fost 3 clase peste Timisoara, Lugoj 5 clase, de Arad nu mai vorbesc!
Asa ca….CIOCU’ MIC! Esti praf!!!!!

LOTI a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 11:12 )

robu, in cel mai scurt timp, va deveni un caz. unul de studiat de specialisti. nu spun care, va las pe voi sa ghiciti.

danaionescu a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 11:53 )

d-l robu nu esti nici la degetul mic al lui CIUHANDRU !!!! Te rugam incearca sa te aduni ,esti penibil !!!

Iulia a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 15:34 )

Gherghel, tu vezi ce se intampla pe aici?!:) Portocalii astia au fost spulberati, stau pe banii statului in somaj si chibiteaza pe aici impotriva noilor alesi. Si ce vocabular auuuu!!! vai mama lor! Dar nu mor caii cand vor cainii! Ironia soartei, dar pe cat sunt de nemerituosi, pe atat se vor bucura sa traiasca intr-un oras care va deveni cu adevarat european. Iat omul ales, cel cu caracter nu asteapta niciodata elogii de la mujici!

@Iulia a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 15:46 )

si cu noi, cei care nu suntem nici portocalii nici rosii+albastrii, ce se intampla? sa va ia dracu pe toti! cacatilor, nu mai putem sa va tinem in spate, am ajuns la capatul puterilor. pedelisti sau uselisti, acelasi rahat sub acelasi soare. iar noi aceiasi cretini ca va toleram si va acceptam hotiile.

Victor a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 15:59 )

Pentru Iulia si alti analfabeti: va rog, injurati „portocaliii” – cu 3 de i, subliniez -, nu „portocalii”, ca nu-s arbori. Pupati in kur puterea cat poftiti, dar faceti-o corect gramatical. Multumesc.

Victor a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 16:06 )

Iulia, inca ceva: nu se spune „vai mama lor”, ci „vai de mama lor”, „mujici”, nu inseamna „mojic”, adica „badaran”, cum crezi tu, ci „taran rus”.

Victor a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 16:07 )

Iulia, inca ceva: nu se spune “vai mama lor”, ci “vai de mama lor”, “mujic” nu inseamna “mojic”, adica “badaran”, cum crezi tu, ci “taran rus”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.