La Timișoara se va amenaja o nouă pădure urbană, în zona Bucovina

Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei acțiuni organizate de Primăria Timișoara, împreună cu Asociația Act for Tomorrow și cu sprijinul unei importante companii din domeniul petrolier.

Acțiunea este programată pe 4 aprilie 2026, terenul de 0,8 hectare fiind situat pe strada Constantin Stere operațiunea se a realiza cu voluntari vor planta o pădure urbană, precum și multiple insule de arbori, arbuști și plante perene, din specii specifice mediului urban, selectate pentru rezistență și pentru capacitatea de a susține biodiversitatea.

„Face parte din strategia noastră creșterea suprafețelor verzi din Timișoara, dar și calitatea spațiilor verzi deja existente. Conform Registrului Spațiilor Verzi, Timișoara are 627 hectare de spații verzi. Mă bucur că vom continua colaborarea cu Act for Tomorrow și anul acesta. Sunt încrezător că astfel de inițiative transformă orașul și comunitatea și au menirea să crească calitatea vieții în cartiere”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Astfel de intervenții ar răspunde necesităților orașului.

„În Timișoara am început, acum un an, un tip de intervenție care pleacă de la nevoile reale ale orașului și construiește spații verzi acolo unde lipsesc cel mai mult. Am găsit în Primăria Timișoara un partener strategic și deschis să testeze soluții care aduc natura mai aproape de oameni. Campania din această primăvară duce mai departe acest model, prin dezvoltarea unei rețele de spații verzi la nivelul cartierelor”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow.

Participarea la acțiunea din 4 aprilie este deschisă tuturor celor care doresc să se implice direct în transformarea orașului. Înscrierea se realizează prin formularul dedicat, disponibil online, https://forms.gle/UMETeYF3unXQn3pg6  .

Echipamentele necesare vor fi asigurate de organizatori, iar participanții sunt încurajați să vină echipați corespunzător pentru activități în aer liber.

Intervenția din cartierul Bucovina contribuie la reducerea temperaturilor în perioadele caniculare, la filtrarea aerului și la crearea unui spațiu accesibil pentru comunitate, integrat în viața de zi cu zi a cartierului.

Campania de plantare din această primăvară include regenerarea a 3 spații: dezvoltarea a două păduri urbane și un proiect de pajiște urbană pe malurile Begăi, intervenții care contribuie la dezvoltarea unei rețele de infrastructură verde la nivelul orașului. Aceste spații sunt gândite ca soluții concrete pentru reducerea poluării, îmbunătățirea confortului termic, susținere a biodiversității urbane și creșterea accesului la zone verzi în cartierele dens construite. Totodată, vor avea loc și acțiuni de plantare și îngrijire, cu elevi de la școli din municipiu, desfășurate în cadrul programului Săptămâna Verde.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (martie 25th, 2026 at 12:02 )

Timișorenii au cerut locuri de parcare iar Fritz le dă, plus stații de realimentare, toate pentru industrial calului, evident. Astfel nici nu va mai trebui să se ocupe de cosit pentru că asta o vor realiza noile mijloace de transport, pentru că la asta se va ajunge sub actuala conducere a UE.

Gicu a spus: (martie 25th, 2026 at 12:09 )

Daniele, to(n)ti vor locuri de parcare, dar să fie pe de gratis. Și mai au și câte două/trei mașini. Bineînțeles, nu înmatriculate pe TM.

Daniel a spus: (martie 25th, 2026 at 13:40 )

@Gicu
Astea sunt excepții pentru care nu trebuie să se administreze “pedepse” colective cum era în comunism. Dar e de notorietate că ideologii UE și adepții lor au astfel de tendințe, așa că nu e de mirare cum procedează actuala administrație.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.