Câteva sute de timișoreni au participat la campania de spirometrii gratuite desfășurată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. Mai mult de jumătate dintre ei au aflat că suferă de boli cronice respiratorii și au beneficiat pentru prima dată de tratament pentru acestea.
Campania de spirometrii gratuite, desfășurată în cabinetul de pneumologie al SCJUT, a avut ca scop depistarea bronhopneumoniei obstructive cronice (BPOC), o afecțiune pulmonară tot mai des întâlnită. Boala se manifestă prin senzație de sufocare, tuse cronică, apăsare în piept, oboseală la efort, cianoza degetelor etc.
Maladia afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume și ucide până la trei milioane de oameni pe an. Conform specialiștilor, în următorii zece ani, BPOC va deveni a treia cauză de deces în lume, depășind alte afecțiuni mult mai cunoscute, cum ar fi diabetul zaharat.
Mulți dintre cei care s-au prezentat la medic sufereau de BPOC. „Am reușit diagnosticarea și ulterior tratarea acestor pacienți, mulți dintre ei mari fumători sau foști fumători, care aveau simptome cronice respiratorii, dar nu fuseseră la pneumolog până atunci”, spune dr. Simona Măceșanu, medic primar pneumolog.
În România, conform unui studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie, sunt cel puțin un milion de cazuri de BPOC. Spirometria, testarea care poate depista boala, este o investigație relativ simplă, rapidă, nedureroasă și fără riscuri. Ea poate fi efectuată la cabinetul de pneumologie de la SCJUT și în afara campaniilor gratuite, cu bilet de trimitere.
Comentarii prin facebook