Un accident rutier grav a blocat complet traficul pe drumul național DN 68A în această după-amiază, duminică, 6 septembrie 2026. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unei coliziuni violente între un autoturism și o motocicletă.
Potrivit primelor date furnizate de autorități, un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa din direcția Coșava spre Coșevița. Din cauze ce urmează a fi stabilite, acesta a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 52 de ani.
Impactul s-a soldat cu trei victime: motociclistul, 52 de ani și doi pasageri din mașină, de 84 și 94 de ani.
La momentul transmiterii acestei știri, circulația rutieră este complet blocată pe ambele sensuri de mers pentru a permite intervenția echipajelor medicale și cercetarea la fața locului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Motociclistul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, stalea lui fiind gravă.
Foto: arhivă










































Comentarii prin facebook