Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună.
În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul guvern interimar, se pare că interesul pentru un drum rapid între Belgrad și Timișoara există la cel mai înalt nivel și proiectul merge înainte.
În cadrul unei întâlniri între cei doi președinți de stat, desfășurată în Ucraina, subiectul acestei autostrăzi a fost abordat în discuțiile bilaterale.
“Consider ca am avut on conversație extrem de bună bilaterală cu președintele Nicușor Dan. El a mișcat categoric lucrurile în ceea ce privește construcția autostrăzii Belgrad – Timișoara. Cred ca vom prezenta în scurt timp concluziile pe acest subiect, dar și despre momentul când vom începe construcția acestei autostrăzi și cum se va face acest lucru”, a spus președintele Serbiei, Aleksandar Vucic.
Vă reamintim că în urmă cu câteva săptămâni, la Timișoara s-au întâlnit miniștrii Transporturilor din România și Serbia, iar autostrada a fost unul dintre subiectele discutate. Una dintre concluzii a fost că specialiștii din cele două ministere să stabilească detaliile proiectului.
Autostrada Timișoara – Moravița a fost împărțită în două loturi. Pentru cel de al doilea a fost stabilit, în urma unei licitații, un executant, iar pentru lotul unu licitația aflată în curs a fost oprită momentan. “Sugestia” guvernamentală a fost ca nu ar fi asigurate fondurile necesare proiectului.












































Comentarii prin facebook