Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar municipalitatea timișoreană va trebui să contribuie cu doar 200.000 de lei.
În urma implementării acestui proiect ar urma să fie reabilitat Corpul C1 situat pe strada Dr. Iosif Nemoianu nr. 3, o clădire istorică construită în anul 1925, cu regim de demisol, parter, etaj și mansardă, situată în apropierea clădirii principale a spitalului. În prezent, aici funcționează Ambulatoriul de specialitate, unde copiii beneficiază de consultații și servicii medicale în cabinete de specialitate, neonatologie, laboratoare medicale și sala de kinetoterapie.
Proiectul propune consolidarea structurii de rezistență, refacerea planșeelor și a acoperișului, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de ventilație, precum și măsuri de eficientizare energetică. Sunt prevăzute, de asemenea, intervenții pentru îmbunătățirea siguranței la incendiu, a accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă și a condițiilor de igienă și funcționare. Destinația medicală a clădirii va fi păstrată.
Investiția este estimată la aproximativ 35,1 milioane de lei, cu TVA, din care aproximativ 34,9 milioane de lei ar urma să fie asigurate de la bugetul de stat, prin Programul „Mihail Cantacuzino”, iar 200.000 de lei de la bugetul local.
Timișoara a făcut deja demersurile pentru includerea Corpului C1 pe lista obiectivelor propuse spre finanțare prin Programul „Mihail Cantacuzino”, aprobată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Următorul pas constă în aprobarea unui proiect de hotărâre de către Consiliul Local Timișoara pentru acest proiect.











































Comentarii prin facebook