Author Archives: Otilia Galescu

Patinoarul din Parcul Copiilor ar putea fi gata in februarie

Patinoarul din Parcul Copiilor ar putea fi gata in februarie

Până la sfârșitul lui ianuarie ar putea fi cunoscută, în sfârșit, firma care va realiza patinoarul artificial al Primăriei Timișoara. Întins pe 650 metri pătrați, acesta va fi amenajat în Parcul Copiilor și va fi deschis tot timpul anului.

Arata dezolant, dar va fi ca-n filme! Paduricea de 1 milion de euro va fi gata in trei luni / FOTO

Parcul Pădurice nu a fost redeschis înainte de venirea iernii, așa cum spera primarul Nicolae Robu. Zona arată dezolant în această perioadă, dar cei care lucrează la reabilitarea de un milion de euro spun că tot ce a fost greu s-a terminat, iar parcul va arăta spectaculos din aprilie. Acum, o plimbare prin Pădurice e cam deprimantă.

Oficial, primaria n-a fost luata prin surprindere de ninsoare

La Timișoara a căzut, în sfârșit, prima ninsoare din această iarnă. În câteva zeci de minute, străzile s-au acoperit cu un covor subțire de nea, de ajuns însă pentru a le crea probleme șoferilor. Firmele care au contract cu primăria au intervenit imediat, spun oficialii PMT. Cu șase utilaje!

Lebede si sezlonguri la balta Lamaita, poate la primavara / FOTO

Lucrările de amenajare de la Balta Lămâița, începute oficial în luna martie 2015, nu au fost gata la timp. Pontoanele de pe care ar fi trebuit admirat lebedele ar fi trebuit finalizate în noiembrie, dar acum se așteaptă primăvara. Dacă în vara trecută nu s-a prea muncit, firma care a câștigat licitația s-a trezit… în prag de iarnă!

impozite

Impozitele se platesc din 11 ianuarie: unele cresc si a fost eliminata scutirea pentru cladiri istorice

La Timișoara, impozitele se vor încasa doar din 11 ianuarie, așa că nu este nevoie să treceți pe la ghișeele Direcției Fiscale dacă nu aveți de achitat, până atunci, vreo amendă. Unii proprietari vor plăti mai mult, dar supraimpozitarea nu fi aplicată decât din 2017. Totuși, a fost eliminată scutirea de impozit pentru imobilele istorice.

Senatorii de Timis in 2015, intre logoree si… taximetristii de la Otopeni!

Pe senatorii de Timiș i-au interesat mult în ultimul an subiecte precum Ziua Tratatului de la Trianon sau statutul veterinarului! Social-democratul Matei Suciu a vrut să afle, în plus, cum funcționează un terminal din Arad, dar și să dezlege enigma tarifelor taximetriștilor de la Aeroportul Otopeni. Ioan Iovescu deține și el un record: cum a prins microfonul, cum a cuvântat!

Ca-n Star Trek, pe un ecran unic in Romania, la centrul de comanda si control al traficului / FOTO

Centru de comandă şi control ca-n filme – cu asta se laudă Primăria Timișoara, ca parte a proiectului de management al traficului. Sistemul de camere video din intersecții nu este încă operațional, dar în centrul de comandă este funcțional un ecran unic în România!

Controversatul santier din Cetate s-a inchis, insa lucrarile continua si in 2016 / FOTO

Șantierul din Cetate a fost închis oficial în penultima zi a lui 2015, cu un concert de muzică veche și o plimbare a primarului Nicolae Robu pe o bună parte din străduțele pietruite. Se va lucra însă și anul viitor în Piața Sf. Gheorghe și n-au lipsit contestatarii proiectului, care au reclamat, timid totuși, distrugerea vechii Timișoare.

Big Brother de Timisoara va fi functional in martie / LISTA INTERSECTIILOR SUPRAVEGHEATE VIDEO

Din primăvară, șoferii din Timișoara își vor face mai puțini nervi în trafic! Asta promit reprezentanții primăriei, care spun că, din momentul în care sistemul de management al traficului va fi funcțional, se va circula mai ușor și mai… logic. În total, vor fi supravegheate video 134 de intersecții.

Interiorul de la Lenau e gata! Dupa vacanta, elevii se intorc in cladirea de pe str. Gh. Lazar / FOTO

Elevii de la Liceul „Lenau” care învață de anul trecut în Corpul R al Politehnicii se vor întoarce din vacanță în clădirea pe str. Gh. Lazăr. După mai multe peripeții și întreruperi, lucrările de amenajare din interior sunt finalizate aproape în totalitate.

Pe hartie e sigur: vom avea stadion si sala polivalenta! Despre bani vorbim altadata

Dacă bani nu sunt, măcar promisiuni cu ștampilă și semnătură să fie! În Ajunul Crăciunului, Compania Națională de Investiții a trimis la Primăria Timișoara o adresă prin care anunță că sala polivalentă și stadionul de 42.000 de locuri vor fi luate în considerare în planul de investiții pe 2015. Nicio veste însă despre centura de sud.

aquatim

Pasajul Michelangelo, inchis pentru… reparatii in asfalt! / UPDATE: S-a deschis traficul!

Atenție, șoferi! Pasajul Michelangelo este închis marți dimineață. Conform reprezentanților primăriei, se intervine pentru repararea unei denivelări în asfalt. S-a „uitat” însă ca acest lucru să fie anunțat și oficial. UPDATE: Circulatia a fost redeschisă în jurul orei 15.

Malurile Begai sunt gata! De anul viitor vor circula gratuit si vaporasele / FOTO

Proiectul de reamenajare a malurilor canalului Bega s-a încheiat oficial. Timp de mai bine de doi ani, s-a lucrat pe ambele maluri ale Begăi, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Din 2016, spune primarul, pe Bega vor circula, în faza de experiment, și vaporetele, transportul în comun urmând să fie gratuit.

Top