Author Archives: Otilia Galescu

colterm

Teoretic, Colterm e pe profit, dar datoriile sunt secrete!

Teoretic, Colterm e pe profit, dar datoriile sunt secrete!

De la 12.5 milioane de lei pierderi anul trecut, Colterm a ajuns acum la un profit de 40 de milioane! Directorul Cristian Mircea susține că e prima dată din 2006 când se întâmplă acest lucru, însă nu vrea să spună exact ce datorii mai are compania.

In jur de 500 de revolutionari, onorati de CJ Timis, Lorin Fortuna a scos o parte dintre ei din sala

Nicio aniversare a Revoluției din 1989 fără un scandal cât de mic între revoluționari. Miercuri a fost rândul festivității de la Consiliul Județean Timiș, unde o parte din participanți a părăsit sala din cauza discursului lui Lorin Fortuna. Primarul Nicolae Robu a lipsit, deoarece era plecat la București.

Martinescu i-a cerut demisia lui Bojin, presedintele CJ i-a transmis sa se uite in oglinda

Democrat-liberalul Marius Martinescu i-a cerut președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, să-și dea demisia. În plus, fostul primar al Lugojului a solicitat ca lui Bojin să-i fie retras dreptul de semnătură pentru actele care vizează închiderea de an al CJ. Cererea n-a întrunit destule voturi pentru a intra pe ordinea de zi, dar a iscat un schimb aprins de replici între cei doi.

Concurs cu cantec la Teatrul „Merlin”: petitie on-line pentru sustinerea actualului director

Cu premii internaționale, în jur de 25.000 de spectatori pe an, dar și cu o sală de spectacole renovată, Eva Labadi a pierdut concursul pentru postul de manager al Teatrului pentru copii și tineri „Merlin”. Acesta s-a desfășurat luna trecută, iar Labadi a fost considerată nepotrivită pentru funcție, clasându-se a doua, în urma liderului de sindicat.

Parcarea langa piata, la fel de scumpa ca in centrul orasului!

Zonele piețelor Timișoara 700 și Badea Cârțan se fac „verzi” în materie de parcare. Ele vor avea același regim ca și parcările din centrul Timișoarei, în care nu sunt valabile abonamentele Timpark, iar o oră de staționare costă 3 lei. Primăria speră ca astfel să descurajeze parcările pe termen lung.

decembrie 1989 timisoara

Nu vom avea in acest an monument dedicat Revoluției din 1989

Deși consilierii locali au alocat, acum patru luni, 175.000 de euro pentru un monument care să marcheze împlinirea a 25 de ani de la Revoluție, acesta nu va fi realizat. Ca să nu aibă probleme, municipalitate a decis să organizeze un concurs de proiecte pentru găsirea celei mai bune soluții în acest caz.

Au dat 500.000 de euro in 2014, dar acum vor regulament pentru finantarea bisericilor

Consilierii locali au aprobat peste 500.000 de euro pentru biserici în 2014, dar, de la anul, se gândesc să stabilească alte reguli. Unul dintre ei a propus chiar o dezbatere pe tema oportunității finanțării cu bani publici a lucrărilor la biserici, în condițiile în care BOR nu plătește taxe și impozite.

Titu Bojin nu a fost retinut! Seful CJ Timis, sub control judiciar

Șeful Cj Timiș, Titu Bojin, ridicat de mascați miercuri, a fost audiat timp de mai multe ore la DNA București. La final, el nu a fost reținut, ci plasat sub control judiciar. Social-democratul este acuzat de luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu. În dosar au fost reținute însă alte patru persoane. Printre acestea, consilierul județean Marcel Mihoc.

Primaria baga peste 3,4 milioane de euro in echipele de fotbal, baschet, rugby si handbal

Pe ultima sută de metri, consilierii locali au aprobat, marți, încă 850.000 de lei pentru cele patru cluburi sportive pe care le susține municipalitatea. Cei mai mulți bani vor merge, și de această dată, către ACS Poli, care, cu această contribuție, ajunge la o alocare de la bugetul local de 7,5 milioane de lei.

Robu, despre situatia lui Bojin: Vreau ca justitia sa-si faca treaba

Primarul Nicolae Robu, fost partener de alianță cu președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a reacționat, miercuri după-amiază, la evenimentele petrecute dis-de-dimineață în Timiș. Liberalul susține că așteaptă ca justiția să-și facă treaba și crede că acest demers judiciar „nu trebuie supus la prea multe comentarii în spaţiul politic”.

Bojin, suspectat de luare de mita si coruptie! Directori de deconcentrate, dusi cu mandat la DNA

Furtună în mai multe instituții publice din Timiș. Zeci de oficialități, în fruncte cu președintele CJ, Titu Bojin, vor fi audiate la DNA, într-un dosar care vizează fapte de corupţie. Vor da cu subsemnatul și un consilier județean, dar și directori de la Apele Române sau Direcția Regională de Drumuri și Poduri, precum și 17 primari.

Petre Tutea va avea strada, iar Bd. Bulbuca redevine Bd. Rebreanu

Două străzi vor primi denumiri nou-nouțe, iar un bulevard va reveni la vechea denumire de acum 20 de ani. În plenul de marți, consilierii locali au votat propunerile înaintate de executivul primăriei. Una dintre cele două străzi, aflată în centrul Timișoarei, va purta numele lui Petre Țuțea.

Umbra „acvariului” pluteste inca pe la primarie! Expropriere si 150.000 de euro, in loc de un teren

Acum doi ani, pentru a scăpa de „acvariul” din Piața Victoriei și a intra în posesia subpasajului, primăria oferea proprietarilor acestora trei terenuri. Schimbul complet nu s-a făcut însă nici până azi. Lipsește o hotărâre de guvern, așa că acum se recurge la expropriere și despăgubire în bani, pentru o parte din subpasaj. UPDATE: 21 de consilieri locali au votat „pentru” și doi s-au pronunțat împotrivă.

parcare bega

Zero interes pentru o parcare in centru! Primaria o va face pe bani proprii

SDM nu va mai face, în asociere cu un partener privat, parcarea supraetajată din spatele magazinului Bega. La opt luni de când societatea a primit contractul de concesiune pe 49 de ani pentru terenul respectiv și după două licitații la care nu s-a prezentat nimeni, cei 23 de consilieri prezenți la plenul de marți au votat în unanimitate pentru retragerea concesiunii.

Peste 500.000 de euro de la bugetul local pentru bisericile din Timisoara

Niciun plen de consiliu local fără vreun proiect de finanțare a diverselor biserici din Timișoara. După ce, la finele lui noiembrie, aleșii au alocat 100.000 de lei pentru Biserica Ucraineană, marți, pe ordinea de zi sunt alte trei lăcașuri de cult, pentru care se propune suma totală de 440.000 de lei. Banii vor proveni dintr-o rectificare bugetară.

Conform primariei, asfaltarea din Ciarda Rosie merge ceas! / FOTO

Lucrările de asfaltare de pe mai multe străzi din zona Ciarda Roșie ar fi trebuit să fie gata în 12 noiembrie, dar, la fața locului, situația arată mai rău decât înainte. Deși locuitorii reclamă faptul că șantierul stagnează din cauza unor stâlpi de electricitate, primăria spune că se lucrează.

Top