Arhiva pentru eticheta: gheorghe ciuhandu

Japca Telpark ia amploare!

Au trecut și sărbătorile de iarnă, iar timișorenii s-au întors încet-încet la muncă. Orașul l-au găsit așa cum era și înainte, adică gri spre negru, plin de fețe triste și capete plecate. Poate pentru aceste fețe triste, primăria și societatea din subordine, ADP, au schimbat de la începutul anului regulamentul Telpark, umflând tarifele la cote neimaginabile.

Incepe distractia

Câte n-ar mai profeți duduile Vanessa și Melisa, “stăpânele magiei”, despre viitorul imediat al scenei publice timișorene, dacă nu le-ar prigoni justiția dictatorului! Ce bine ne-ar prinde să știm de-acum cât va fi gigacaloria la toamna lui 2012, cât mai subvenționează primăria din costul dumneaei și cât va costa o călătorie cu noile tramvaie RATT.

Fundaţia Bega, premiata de Ciuhandu

Premiul Municipiului Timişoara pentru Excelenţă în Implicare Socială pe Anul 2011 va fi acordat Fundaţiei Bega. “Este un act de recunoaştere a valorii civice şi comunitare a implicării Fundaţiei Bega în viaţa socială a municipiului Timişoara”, a explicat, marți, primarul Gheorghe Ciuhandu.

„Timisoara fara kitsch” sau Timisoara fara Ciuhandu?

Primăria Timișoara vrea ca, în 2020, municipiul nostru să fie desemnat „Capitală culturală europeană”. În acest sens, șefii s-au pregătit intens, și nu de azi, de ieri, ci de câțiva ani, pentru a da o nouă față orașului. O față mult mai arătoasă, care să se încadreze perfect în curentul artistic supramanelist, atât de drag celor din primărie.

Marea scofala

Am observat că nu puţini stimabili navigatori se întreabă sănătos și pertinent: „Bine, bine, Ciuhandu nu e bun, e plictisit de viaţă, e robul mafiei din primărie, l-a învins propriul sistem, precum Securitatea pe dom’ profesor Emil Constantinescu… În regulă, dar dacă nu el, atunci cine, dacă nu în 2012, atunci când?”. Sunt întrebări legitime pe care şi le pune orice om preocupat de alegerile ce vor avea loc la anul.

Neagoe arunca bomba, lui nea Jean i se inmoaie trompa

Omul de afaceri Sorin Neagoe, patronul firmei de construcţii ItalRom, a lansat o adevărată bombă zilele trecute. Neavând de câştigat prea multe dacă ar minţi, putem să-i dăm crezare atunci când a afirmat că unul din primii patru oameni din Primăria Timişoara i-a cerut şpagă două apartamente. Nu unul din primii trei, nu unul din primii cinci sau şapte sau zece oameni din primărie.

Dupa Ciuhandu, potopul – faza pe sanatatea timisorenilor

Timişoara, pe vremuri „oraş al florilor” sau „al parcurilor”, a ajuns una dintre cele mai poluate localităţi din România. Şi asta, în pofida şmecheriilor de neam prost ale celor din primărie care înconjurau aparatele de măsurat poluarea cu perdele de arbuşti. An de an, zonele verzi şi parcurile au făcut loc betoanelor.

Cred ca Gheorghe Ciuhandu s-a saturat de primarie

E tare mişto şi merită să te baţi pentru vreo două-trei mandate de edil, de parlamentar, pentru vreo funcţie de ministru sau alte cele derivate din activitatea politică. Cine vrea să facă pe prostul poate să se întrebe retoric de ce ar da cineva un milion de euro şpagă pentru a fi plantat pe un loc eligibil, pentru ca mai apoi să câştigi 500-600 de milioane de lei vechi, dacă faci parte din vreun aparat guvernamental, hai un miliard, dacă lucrezi în Primăria Timişoara.

Dupa Ciuhandu, potopul – faza pe Colterm

Încet-încet, Timişoara începe să bată record după record. Cât sunt de pozitive sau negative aceste recorduri e o altă discuţie. După ce era să fim primul oraş din România (cine ştie, poate din lume!) cu tramvaiele trase pe dreapta pe motiv că s-a tăiat curentul, după ce am dat ţării cei mai bogaţi ţigani din România, ajungem acum, în prag de iarnă, fără director al regiei care furnizează energie termică.

Cum l-a bagat Ciorbea pe Ciuhandu in haznaua de la Cotroceni

Lovit în moalele capului de amploarea neaşteptată pe care a avut-o discursul Regelui Mihai în Parlamentul României, preşedintele Traian Băsescu a reacţionat imediat. În stilu-i caracteristic, dar nu cu forţa de altădată. „Croşeele” şi „upercuturile” primite din partea regelui şi parlamentului l-au transformat într-o oarecare măsură într-un boxer “groggy”.

Ce cadou sa-i facem lui Gheorghe Ciuhandu cand implineste 90 de ani?

Bine cuvântează primarul Gheorghe Ciuhandu când refuză să finanțeze lipsa performanței la “Poli Timișoara”. Dă-o în mă-sa de echipă! La 90 de ani e deja ca o babă. Normal, o susținem numai dacă e în prima ligă, ba nu, numai dacă merge în Champions League și facem și noi vreo deplasare la Stuttgart, la prietenii de la Mercedes. Altfel, nu e a noastră, e a miticului și a moldoveanului, dar a noastră, a lui Traian Lalescu, a fanilor, nici vorbă!

Cand tinem cheful de Ziua Timisoarei?

Cel mai probabil, ziua de 18 octombrie va deveni printr-o decizie a Consiliului Local Timișoara o “zi de importanță locală”. Înafară de marcarea momentului, edilii locali nu au lămurit opinia publică prin ce se deosebește o astfel de zi de una obișnuită sau de însăși Ziua Timișoarei, 3 august 1919, acea zi care ar trebui să ne umple inimile de bucurie, iar burțile, de mici și bere.

Top