Bine cuvântează primarul Gheorghe Ciuhandu când refuză să finanțeze lipsa performanței la “Poli Timișoara”. Dă-o în mă-sa de echipă! La 90 de ani e deja ca o babă. Normal, o susținem numai dacă e în prima ligă, ba nu, numai dacă merge în Champions League și facem și noi vreo deplasare la Stuttgart, la prietenii de la Mercedes. Altfel, nu e a noastră, e a miticului și a moldoveanului, dar a noastră, a lui Traian Lalescu, a fanilor, nici vorbă! La fel de bine mai spune ‘mnealui că nu se știe nici acum ce s-a făcut cu banul public alocat de municipalitate în edițiile trecute de campionat, mai cu seamă în ultima, când am și retrogradat pe motive de indisciplină fiscală. Stau și mă întreb dacă ar merita să fac un pariu cu edilul șef. Dacă așa indisciplinat cum e el, Iancu (ca atâția alții o grămadă de patroni de cluburi din Liga 1), Poli ar fi rămas cu licența acordată de prima comisie, oare Gheorghe Ciuhandu și-ar mai fi amintit acum că nu știe ce a făcut Iancu cu banii alocați pentru ediția trecută? Eu aș paria că nu l-ar mai fi deranjat atât de tare necunoștiința asta în legătură cu banul dat la club și că, odată ajunsă Poli în preliminariile Champions League și apoi în grupele Europa League, ar fi fost omul tare mândru că e primarul municipiului cu performanțe sportive atât de spectaculoase. Să fim serioși! Ar mai fi refuzat Gheorghe Ciuhandu alocarea unor sume cu șase zerouri pentru echipa fanion, cea care ducea numele orașului pe tot continentul și bucurie pe stadion, tocmai în an electoral? Nu cred și propun ca ăla care pierde acest pariu retoric să-și dea barba jos până la alegeri. Până atunci, l-aș ruga pe edilul șef să înlocuiască ținta criticilor, așa, de dragul unui exercițiu al bunului simț, și în loc de “Poli” sau “Marian Iancu” să pună “Colterm” sau “RATT”. De managementul acestor societăți este mulțumit? Acolo știe ce s-a întâmplat cu banul, iar dacă știe, este mulțumit de cum se tot pompează bani în ceva scump și prost, ce bate pasul tehnologizării pe loc, că se subvenționează cu polonicul electoral prețul la căldură cu bani luați din impozitele contribuabililor care nu sunt branșați la termoficare pentru persoane cu tot felul de venituri, inclusiv celor cu pensii nesimțite? Categoric, trebuie să luați taurul de coarne și să tăiați scurgerile din banul public, dar luați-o metodic și de la un capăt la altul al problematicii municipale, nu numai unde vă convine ecoul în perspectiva anului ce vine. Și să-i mai spună cineva primarului, vicele Orza, de exemplu, că la meciurile lui Poli lumea nu flutură steaguri cu Iancu și Chivorchian, ci din cele alb-violete, dacă își mai amintește dumnealui.
Scrie un comentariu
11 comentarii pentru acest articol
daca da bani e rau. si scrie ino. daca nu da, iara e rau, dar scrie sasu. ati ghicit, ambii la debanat. :))))))))) traiasca libertatea si obiectivitatea presei:)))))
deBanat.ro are convingeri puternice , ferme si corecte ! Iar pozitia lor e clara fara ambiguitati! Drumul e inainte !
E un fel de Antena3 dar nu e Gadea si Badea…ci Ino si Sasu ! + invitatii !
PS: La Poli ar fii bine sa dam banii dar sa nu-i dam ! Cam asta inteleg eu din articolele voastra
Vad ca unii e cam tare de cap si nu pricepe 🙂 In articol nu e vorda de a da, sau nu bani la Poli. E vorba, printre altele, despre cum isi bate joc Cihandu de banii publici: nu conteaza cat si cum se cheltuie, conteaza sa-i iasa si lui (si celor din gasca) ceva. Pina nu demult subventionarea lui Poli dadea bine la imagine – adica voturi. Acum, s-a prins ca dauneaza la imagine si o da la intors.
de ce cred oare unii ca avem nevoie de traducatori? ei cred ca scriu pt idioti? in cazul asta…:)
exact ca voi, pic si poc. unul hais si altul cea:) ciuhandru si daca v-ar infia de ati fi morti de foame pe strazi, setati cum sunteti impotriva lui, l-ati blama si pt asta:)))))
Flavius, iarasi la datorie?
Cu tot respectu…da la cat bea barbosu cine cred ca mai prinde 90 de ani?
Am incercat de mai multe ori sa postez un comentariu pe oficiosul pdlist si nu ma refer acum la fitzuica opinia portocalie ci la fratele mai mare al acestuia si anume evenimentul zile,comentariul meu se refera la stirea cum ca pntcd negociaza de zor cu PDL via Cotroceni… Stau si ma gandesc ce ar zice Iuliu Maniu,Corneliu Coposu sau regretatul Diaconescu daca ar vedea cum epigonii partidului sau negociaza chipurile desi eu cred ca se duc umili gudurandu-se pe langa cel care i-a trimis in 1996-2000 in negura istoriei prin diferite metode si tertipuri subversive,santaje politice etc,ne amintim cu siguranta ca actualul presedinte a trimis pntcdistii in negura istoriei…Sincer mi-a parut rau ca a disparut acest partid de pe esicherul politic dar acum dupa ce vad nu mai imi pare rau pentru ei,Ciorbea a cedat atunci fiind slab,si acum vine sa negocieze cu ce :”un As” in maneca primar care la ultimele alegeri a fost votat de 15% dintre timisoreni,si care in 15 ani nu a ctitorit nimic,dar absolut nimic notabil……………Interesant foarte interesant………………Nu joaca sah nici unii nici altii,nu sunt constienti ca PDL nu mai prinde guvernarea,probabil nu va prinde nici Parlamentul,vor citi povesti cu alba ca zapada!!!!!!!!!!
ciuhandu a fost destul de inteligent sa nu se aciuiasca pe langa poli, indiferent de performantele obtinute. deci nu sta in picioare faza cu iesitul in fata electoratului daca datele problemei erau altele la poli. eugen, sa nu uiti ca aceasta poli a fost adusa la poli de psd in 2002 in speranta de a electriza electoratul. ce s-a intamplat sti si tu si nu mai are rost sa fac vreo descriere. ramane in picioare faza cu banii dati la poli. pe mine ca si contribuabil m-ar interesa sa vad ce s-a intamplat cu banii publici aruncati in pusculita lui iancu. m-ar interesa ce s-a intamplat cu banii din transferurile jucatorilor din acest an. unde au mers acei bani, daca tot suportam sustinerea clubului.
acum, Poli nu e o societate de stat la care cheltuielile si incasarile sint publice. bineinteles ca le-a folosit cum a crezut de cuvinta, si-a scazut cheltuielile de 6 mil. de € cu suma primita, indiferent de cite kg are, ca so o lamurim si pe asta. si scenariul „tradus” e uzual oriunde, chiar in corecta Germanie. exact asa cum procedeaza Ciuhandru. asta e normalitatea, adica povestea cum ciinele musca postasul. eu credeam ca Debanat.ro spune povestea postasului care musca ciinele. scuzati naivitatea.
„ciuhandu a fost destul de inteligent sa nu se aciuiasca pe langa poli, indiferent de performantele obtinute”
Ciuhandu statea de-o parte dar iesea in fata Orza, ca doar de…..sunt acceasi familie. Indirect ar fi beneficiat tot Ciuhandu de un eventual succes a lui Poli.
O parte din bani s-au intors tot in buzunarul celor care au facilitat finantarea. Altfel de unde atata dorinta de a baga banii in buzunarul unui privat, si daca ajuta si la vot…cu atat mai bine.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
- După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
- Timpark crește tarifele cu 40%. Primăria vrea să convingă cetățenii mutați în Timișoara să își înregistreze domiciliul aici: tarife de parcare reduse cu 60 la sută
- Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
- Chantia din Timișoara – o poveste scrisă în ciocolată, răbdare și curaj
- Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
- Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
- Luni începe campania de colectare a resturilor vegetale în Moşniţa Nouă

Administratie
Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
Citeşte tot articolul
Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Politica
Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Citeşte tot articolul
Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Sport
Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Citeşte tot articolul
Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou

Social
Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Citeşte tot articolul
Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
“O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Economic
Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Citeşte tot articolul
Învățământ
Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Știri de ultima oră
Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Chantia din Timișoara – o poveste scrisă în ciocolată, răbdare și curaj
Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou
Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile







































Comentarii prin facebook