Arhiva pentru eticheta: pdl

Bojin i-a amenintat pe consilierii PD-L cu izolarea

Bojin i-a amenintat pe consilierii PD-L cu izolarea

Pentru prima oară de când a preluat şefia CJ Timiş, Titu Bojin şi-a arătat colţii în şedinţa extraordinară de miercuri. Bojin s-a supărat după ce aleşii PD-L s-au abţinut să voteze ca suma de 52,5 milioane lei să fie aprobată pentru acoperirea cheltuielilor de la secţiunea dezvoltare.

Ori cu Brandul, ori cu Alin, PDL Timis tot spre dezastru merge

Atât la nivel central, cât și local, Partidul Democrat Liberal se află în fața celei mai grele perioade din istoria sa. Alegerile parlamentare au spulberat dintr-o lovitură formațiunea care, nu cu mult timp în urmă, era cea mai puternică din țară. Mai rău pentru PDL este faptul că nu s-a votat atâta pentru USL, cât s-a votat cu multă ură împotriva PDL și a personificării răului din acest partid, Traian Băsescu.

Traficul de carne vie in politica tot proxenetism se numeste?

PSD a anunțat voluptos că mai mulți primari PDL din Bistrița, Suceava, Mehedinți, toată țara, susțin candidații USL „pentru binele comunității”, bineînțeles. Timișul nu se putea lăsa mai prejos și a contribuit la această grozavă defectare cu edili de pe tarlaua lui Ghiță și de pe moșia lui Titu. Trădarea în sine nu mai e o chestiune atât de spectaculoasă.

Ostaficiuc: „Va trece multa apa pe Bega pana cand USL va aduce bani cati a adus PD-L”

Mesajul către prietenii de pe Facebook al primarului Nicolae Robu nu a rămas fără replică. Edilul liberal le spune alegătorilor că în patru luni și jumătate a adus în Timișoara mai mulți bani decât în toată guvernare PD-L. Constantin Ostaficiuc îl roagă însă să facă niște adunări, pentru a constata că lucrurile nu stau chiar așa.

De zece lei speranta. Mai luam plasa cu USL?

Uniunea Social Liberală a cerut Biroului Electoral Central să lămurească ce-a vrut legiuitorul să spună când și-a propus să reglementeze problema cadourilor electorale. Sau când legiuitorul nu și-a propus să reglementeze nimic, ci doar să arate lumii cât de tare îl doare în fund de fenomenul mitei electorale. Privit din elicopterul lui Dan Diaconescu, gestul liderilor USL pare unul foarte normal.

Marinel Pasca: „PD-L nu-mi ofera nici macar materiale pentru campania electorala”

La București, lucrurile s-au stabilit de mult timp: Ilie Sârbu și Vasile Blaga trebuie să fie senatori de Timiș. Cum nu pot să candideze singuri, PDL, respectiv PSD le-a găsit niște sparring partneri. Sacrificați de partidele lor, sunt oamenii care acceptă cu zâmbetul pe buze să piardă ei pentru ca șefii lor să câștige. Sunt loserii de serviciu ai PSD și PDL. Astăzi, Marinel Pașca.

La liceul din Faget, sustinerea PSD e mai apolitica decat cea a PD-L!

Situaţie incredibilă la Făget, unde, la Liceul Teoretic „Traian Vuia”, a fost impus un director dat afară acum trei ani pentru mai multe nereguli. Victor Birău este susținut acum de PSD, iar asta este de ajuns. Cel puțin în viziunea inspectorului școlar general Cornel Petroman, care oferă această explicație într-o adresă trimisă Ministerului Educației.

Maries, sarit din schema!

Biroul Permanent Judeţean al PD-L Timiş se întruneşte joi, de la ora 13. Liderul PD-L, Constantin Ostaficiuc, le va transmite colegilor rezultatul negocierilor de la Bucureşti cu partenerii din Alianţa România Dreaptă: PNŢCD şi Forţa Civică.

O fi auzit Monica Macovei de Dorin Candea? Ca pe Popoviciu il stie de la televizor

La câteva zile după ce Monica Macovei a făcut publice criteriile de integritate pe care trebuie să le îndeplinească aspiranții Alianței România Dreaptă la fotoliile de parlamentar, PDL Timiș și-a anunțat candidații pentru alegerile din luna decembrie. Criteriile sunt deja cunoscute, dar amintesc câteva dintre ele.

Ostaficiuc ii lasa colegiul senatorial lui Blaga! Vezi ce vrea in schimb!

Ca nu cumva ditamai președintele de partid Vasile Blaga să rămână fără „coledzi” la alegerile parlamentare, întreaga conducere a PDL s-a străduit din greu să-i găsească acestuia un colegiu cât mai ușor de câștigat. Cum Bucureștiul este un teritoriu interzis PDL, mai ales de când președinte al organizației de aici este Elena Udrea, Blaga a fost nevoit să se reorienteze în teritoriu.

Imnul „rezistentei” PNTCD: „Mai bine mort, decat pedelist”

Probabil că veteranii țărăniști și-ar face măruntaiele macrameu dacă-ar mai trăi să vadă cum PNȚCD stă remorcat astăzi la partidul lui Traian Băsescu. Cel care, în mandatul CDR-PD, a contribuit din greu la decredibilizarea principalului partid de guvernare din acea perioadă. Cu efect dezastruos în ce a urmat pentru PNȚCD vreme de mai bine de un deceniu.

SenatOrza si ale sale proiecte morale

Indiscutabil, fostul viceprimar țărănist Adrian Orza preferă proiectele morale, verticale, omul respingând din start oportunismele de doi lei apărute de-al ungul vieții. Cel puțin așa am înțeles dintr-o replică a dumnealui oferită presei după ce președintele național Aurelian Pavelescu împreună cu un grup de țărăniști de bine au numit o nouă conducere la vârful PNȚCD Timiș, fără fostul lider Gheorghe Ciuhandu și alte cadre idealiste și anti-pedeliste ale partidulului.

Top