Atât la nivel central, cât și local, Partidul Democrat Liberal se află în fața celei mai grele perioade din istoria sa. Alegerile parlamentare au spulberat dintr-o lovitură formațiunea care, nu cu mult timp în urmă, era cea mai puternică din țară. Mai rău pentru PDL este faptul că nu s-a votat atâta pentru USL, cât s-a votat cu multă ură împotriva PDL și a personificării răului din acest partid, Traian Băsescu. Că PDL își merită cu vârf și îndesat această înfrângere rușinoasă e un fapt. Aroganța liderilor, șefuleților dar și a simplilor chibiți din anturajul partidului a fost înfiorătoare, fiind principalul motiv al urii pe care și-a atras-o.
Un alt motiv al spulberării sale a fost construcția partidului. PDL a fost un uriaș ridicat pe picioare de lut. Și la nivel național, și la nivel local. Respectiv, n-a avut o bază sănătoasă, care să reziste la intemperii, dovadă că, la primul vânt care a măturat vârful, s-a prăbușit și întregul eșafodaj. În partid au contat mai mult banii decât valoarea oamenilor.
Au fost promovați în funcții politice și administrative oameni care știau să facă bani. Oportuniștii, veleitarii și aventurierii politici și-au găsit aici locuri călduțe. Cei mai mulți dintre ei s-au dus acum să facă bani prin alte părți. Iar cazuri sunt destule în filiala Timiș și nu mai trebuie amintite.
Pe de altă parte, pentru democrația din România, lipsa unei opoziții parlamentare poate fi foarte nocivă. Iar din păcate, PDL este singurul partid aflat în opoziție. (Haita aceea născută într-un tomberon și cu pretenții de partid nu se pune.) Opoziție pe care PDL încă nu prea și-o asumă, deși au trecut șapte luni de la pierderea guvernării.
După alegerile parlamentare, degringolada din partid a ajuns la cote maxime. Și nu se face absolut nimic pentru a fi oprită, pentru a fi demarată construcția partidului. PDL continuă să fie condus de un personaj cu pretenții de om politic, dar comportament de vameș, care a pierdut colegiul absolut lamentabil în fața unui no name. În schimb, personaje rezonabile, care nici măcar nu au candidat, demisionează din funcții de conducere.
În Timiș, Constantin Ostaficiuc, după un prim imbold de a demisiona, pare a renunța la acest gând. Și asta, după două eșecuri lamentabile la câteva luni diferență. Ca să nu mai spunem că a reușit și performanța de a-l face de râs pe Blaga. Culmea, este că aceluia care se autointitula brand politic îi suflă acum în ceafă tocmai creația sa politică, fostul lui băiat de mingi (și la propriu), Alin Popoviciu. Care nu se poate spune că ar avea o mai mare credibilitate decât Brandul. Situația chiar pare fără ieșire în filiala timișeană. Primarii pleacă, oamenii pleacă și nimeni nu-i în stare să-i oprească și să le prezinte un proiect politic de viitor.
Dacă totuși Ostaficiuc va rămâne la conducerea filialei, se știe ce va urma. O tactică a struțului, a mersului pe burtă pentru a nu deranja Puterea. Așa a făcut Ostaficiuc și în perioada 2000-2004. O astfel de politică nu mai poate fi o soluție. Mai ales că butoanele de comandă ar putea fi pe Bulevardul Eroilor, în sediul PSD. Sau poate fi o soluție doar dacă scopul este îngroparea definitivă a filialei. De șapte luni, de când USL este la putere, n-am auzit nicio voce critică în PDL Timiș la adresa guvernului. Și chiar nu se poate spune că actuala guvernare ar fi una ultraperformantă, fără nicio bubă.
Nici schimbarea cu Popoviciu nu știu ce revigorare ar mai putea aduce. La fel ca Ostaficiuc, Popoviciu are niște schelete prin dulap, iar principala sa grijă va fi ascunderea acestora, nu confruntarea cu USL. Și la nivel local și la nivel național, PDL are nevoie acum la vârf de oameni care pot să facă opoziție, pot să se bată cu USL, nu să se uite toată ziua peste umăr după procurori DNA. Sunt astfel de oameni? Nu știu. Dar singura șansă a PDL, dacă mai vrea să conteze în viitor, este să-i găsească.
Comentarii prin facebook