Arhiva pentru eticheta: Primaria Timisoara

continental

Continental are de un an certificat de urbanism pentru extinderea pe care Robu spune că n-a anunțat-o oficial

Continental are de un an certificat de urbanism pentru extinderea pe care Robu spune că n-a anunțat-o oficial

Primarul Nicolae Robu a publicat pe Facebook ceea ce susține că este dovada că firma Continental Anvelope vrea să se extindă. Compania îl contrazice însă și spune că are încă de un an certificat de urbanism, dar și aviz de la Agenția de Mediu, pentru investiția despre care Robu afirmă că nu a fost anunțată oficial. Nemții spun că, de fapt, își măresc doar halele de depozitare.

Vaporașele mai așteaptă. Guvernul nu a înființat încă Regia Autonomă Administrația Canalului Navigabil Bega

Guvernul Dăncilă s-a întrunit joi în ședință, iar pe site-ul oficial a fost făcută publică lista actelor normative care au fost luate în discuție. Pe această listă nu se regăsește înființarea Regiei Autonome Administrația Canalului Navigabil Bega, de care depinde circulația vaporașelor.

Direcția de Patrimoniu a Primăriei Timișoara se face… două, în est și-n vest. Robu vrea să schimbe iar organigrama

E haos în Direcția Patrimoniu a Primăriei Timișoara, pentru că oamenii nu fac față volumului mare de muncă. Este ceea ce susține primarul Nicolae Robu, care are în plan ceva nemaivăzut: „spargerea” direcției în două, cu două echipe și doi directori.

S-a redeschis Galeria Calpe în Bastion. Parteneriat pe 3 ani cu Casa de Cultură a Municipiului

La câteva zile după ce a primit spațiile din Bastionul Theresia, Casa de Cultură a încheiat deja un parteneriat. Grație acestuia, s-a redeschis – și va rămâne așa până în 2021 – Galeria Calpe, închisă în toamna anului trecut, în urma unor „încurcături” de natură financiară. La Calpe a avut loc primul vernisaj.

Șantierele din Iosefin ar putea începe miercuri. Se așteaptă un aviz de la Poliția Rutieră

Sunt deja mai bine de două săptămâni de când a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la podurile Eroilor și Dragalina, dar șantierele nu au început. Lipsește un aviz de la Poliția Rutieră, având în vedere restricțiile de trafic care trebuie instituite în zonă.

maternitate

Se caută proiectant pentru maternitatea de 20 de milioane de euro din Balta Verde. Primăria Timișoara a pornit licitația

Primăria Timișoara mai face un pas spre construirea, de la zero, a primei maternități în orașul de pe Bega. Deocamdată, a scos la licitație proiectul tehnic pentru noua instituție sanitară, al cărei preț estimat depășește 20 de milioane de euro.

Podul Eroilor se închide, pe Podul Dragalina se va circula cu restricții. Încep lucrările de reabilitare

Șantiere pentru următoarele 10 luni. Se întâmplă în Iosefin, unde vor fi modernizate în același timp podurile Dragalina și Eroilor. Traficul din zonă se va desfășura cu restricții, care intră în vigoare chiar de luni, 7 mai.

Se numără, dar rămân gratis . Ca să nu se certe șoferii, primăria nu va închiria locuri de parcare în cartiere

Primăria se apucă de numerotat locurile de parcare nou create în cartiere. Oricât de multe ar fi acestea în viitor însă, în Timișoara nu vor fi închiriate locuri de parcare pentru timișorenii care își doresc acest lucru. Se opune primarul Nicolae Robu, care nu vrea certuri între șoferi. În cazul firmelor e altă poveste.

Timișoara, Smart City-ul unde nu poți plăti biletul de autobuz decât ca în secolul trecut

Ce faci seara sau la sfârșit de săptămână, dacă vrei să mergi în oraș cu autobuzul și nu folosești zilnic transportul în comun, deci nu ai abonament sau portofel electronic? Evident, ai varianta să mergi fraudulos. Dar dacă vrei să respecți legea? La Timișoara e aproape imposibil să faci asta și nu sunt soluții nici pentru viitorul imediat.

concurs

Meritocrație. O funcționară cu probleme de la IMM-uri s-a transferat la Primăria Timișoara în interes de serviciu

A venit prin transfer la Primăria Timișoara, de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (OTIMMC) Timișoara. Asta, după ce fusese condamnată inițial la un an de închisoare pentru fals intelectual, ulterior alegându-se doar cu un avertisment. Este parcursul în carieră al unei profesoare de istorie și engleză.

Dezinsecția la Timișoara s-a gripat puțin, dar continuă. După Pădurice, urmează Pădurea Verde

A început dezinsecția la Timișoara, dar n-a mers chiar 100% cum și-au dorit primăria și firma din Arad care a câștigat contractul temporar. Utilajul s-a „gripat” după ce s-a stropit contra gâzelor în Pădurice. S-a continuat totuși în Soarelui și Calea Buziașului. Joi seară, operațiunea va fi reluată de la Pădurea Verde.

dezinsectie

La Timișoara se stropește, în sfârșit, contra țânțarilor. O firmă din Arad începe miercuri dezinsecția

Mai repede decât spera primarul Nicolae Robu: miercuri seară, la Timișoara, începe, în sfârșit, dezinsecția. Mult discutatul contract de achiziție directă a fost încheiat, iar o firmă din Arad se apucă deja de treabă. Va primi aproape 32.000 de euro pentru prestația sa.

Un sfert de milion de euro pentru gazon. Primăria face licitatie pentru Baza „Adrian Stoicov” și stadionul Rășcanu

Primăria Timișoara caută firmă care să se priceapă la… gazon. Nu orice fel de gazon, ci acela de pe Baza Sportivă „Adrian Stoicov”, respectiv stadionul de rugby „Gheorghe Rășcanu”. Contractul scos la licitație va fi valabil un an și are la dispoziție o sumă frumușică.

COLTERM

Penalitățile de 20-30 milioane de lei pe an omoară Colterm. Robu vrea renegociere cu partenerii

Colterm este pe un mic plus și, dacă s-ar reuși renegocierea penalităților aferente datoriilor istorice, societatea de termoficare ar fi aproape salvată. Este ceea ce crede primarul Nicolae Robu,care speră că și alții gândesc dincolo de valoarea propriu-zisă a banului. Între timp, Colterm a plătit, într-un an, jumătate din suma datorată furnizorului de cărbune.

De la 1 iunie ne-am putea da cu vaporașele de pe Bega. Robu: Ține exclusiv de Guvernul Dăncilă

În ciuda contestatarilor cu „minte de bibilică”, de la 1 iunie, cel mai probabil, timișorenii vor putea merge cu vaporașele pe Bega. E anunțul făcut de primarul Nicolae Robu, încântat că a depășit toate piedicile. Totul este acum la mâna Guvernului Dăncilă.

Timfloralis, la cota 100.000: record de vizitatori la Timișoara / FOTO

Cel mai parfumat și mai colorat festival al primăverii a înregistrat, în acest an, un număr record de vizitatori. Au fost 100.000 de oameni la Timfloralis și vestea bună este că puteți admira și luni, 30 aprilie, frumoasele aranjamente. În plus, unele dintre ele vor rămâne în picioare încă o săptămână cel puțin.

Top