Fântâna cântătoare nu se face în Parcul Botanic. Robu: Nu vreau să mă pripesc

Nu renunță la promisiunea făcută de peste 6 ani, dar anunță un nou amplasament. Primarul Nicolae Robu ține însă secret, pentru moment, locul în care vrea să fie construită fântâna cântătoare, însă spune că investiția se va face fără doar și poate, fiindcă Timișoara merită așa ceva. Doar că nu în Parcul Botanic.

Fântâna cântătoare
Fântâna cântătoare este una dintre promisiunile electorale ale primarului Nicolae Robu încă din 2012. În mai 2016, CL Timișoara aproba un proiect pentru „dezlipirea și alipirea unor imobile, în vederea construirii unei fântâni ornamentale muzicale în Parcul Botanic”. Practic, se pregătea terenul pentru mutarea fântânii muzicale promise de primarul Nicolae Robu de pe Canalul Bega, prea puțin adânc în unele porțiuni, în parc. La vremea respectivă, o timișoreancă s-a apucat să strângă semnături pentru a-i cere primarului să renunțe la fântâna din parc. Robu declara atunci că ar putea lua în considerare o astfel de posibilitate, cu o singură condiție. „Dacă strâng cu o semnătură mai mult decât numărul celor care m-au votat, nu mai fac fântâna în Parcul Botanic. N-o mai fac acolo. Vă dați seama că ar fi utopie. Eu am fost transparent. În 2012 am anunțat că voi face asta, asta și asta și am spus că voi face o fântână așa. Am dat filmulețul de atunci. Nu s-a putut pe Bega, am venit și am zis că o fac aici, înainte de alegeri. Oamenii m-au votat”, spunea acesta.

În iunie 2015, municipalitatea lansa o invitație de participare privind investiția „Fântână ornamentală Canal Bega”. „Jocurile de apă vor reflecta liniștea dimineților, uneori cețoase, vor amplifica prin iluminatul subtil și mișcările lente ale jeturilor culorile picturale ale serii, fiind în permanentă concordanță cu starea generală a peisajului”, se preciza în acest document. Ulterior, în toamna lui 2017, o firmă din Cluj-Napoca și una din comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș, au câștigat licitația organizată de Primăria Timișoara pentru „servicii de proiectare, respectiv întocmire studiu de fezabilitate pentru obiectivul «Fântână ornamentală muzicală în municipiul Timișoara»”. Suma maximă pusă la bătaie era de 148.750 de lei, cu tot cu TVA, dar cele două societăți și-au adjudecat lucrarea la o treime din preț. În 30 de zile de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, toată documentația trebuia predată beneficiarului. Municipalitatea nu a prezentat însă nimic oficial până în acest moment.

Dacă nu se știe cum va arăta fântana, acum nu se mai știe nici unde se construiește! Un lucru este cert: ea nu va fi în Parcul Botanic! „Am spus că o să fac așa ceva și voi face! Da, voi face! Pentru că Timișoara merită! Tocmai pentru că este un proiect foarte important, nu vreau să mă pripesc, dragi prieteni. După ce a rezultat că el nu poate fi realizat pe Bega, suntem în căutarea unei alte locații. Una la îndemână ar fi spațiul neverde, construibil, pe care îl avem în Parcul Botanic. El ar fi bun, dar nu foarte bun, așa că nu ne năpustim asupra lui. Sper ca în curând să vă pot face cunoscută locația finală, una care sunt convins că o să vă placă”, a postat, pe Facebook, primarul Nicolae Robu. În bugetul pe 2018, fântâna cântătoare are prevăzută suma de un milion de lei, pentru proiectul tehnic și execuție. Municipalitatea este însă pregătită să ia un credit de angajament de 17,3 milioane de lei, adică aproape 4 milioane de euro, pentru realizarea acesteia.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 8th, 2018 at 15:48 )

Egoist, ALDERobu a decis să-şi facă fântână cântătoare în dormitor! Cântec oltenesc erotic adormitor: „Frunză verde ştevie, dă din c..r mai repede!” Aproape 20 de milioane de lei pentru o păsărică mută-ţi cuibul din capul robulian, chiar că Timişoara a ajuns un oraş fără locuitori!

F a spus: (iulie 8th, 2018 at 16:41 )

domnu´ Albano, poate amplasati fintina in singura locatie pretabila si anume Stradul Termal. mai mult puteti lega fintina cu pasajul printr-un sens giratoriu cu semafoare.
sper ca singura muzica redata de fintina este muzica dumneavoastra iar in pauze Albano !

Rumburak a spus: (iulie 8th, 2018 at 17:45 )

In piata unde nu a putut sa puna monumentul din cimitkr

koks a spus: (iulie 9th, 2018 at 09:19 )

bai baiatule, gandeste-te cum sa stingi arieratele cA BAGI ORASUL IN FALIMENT. LASA FANTEZIILE!!!! sUNTEM PLINI DE DATORII SI TU VREI SA FUTZI 4 MIL EURO PE O FANATANA….??? OAMENII RISCA SA RAMANA FARA CALDURA LA IARAN, ILUMINATUL PUBLIC ESTE LA PAMANT, CANALIZAREA ORASULUI NU A MAI FOST CURATATA DE ANI DE ZILE, DEZISENCTIE…. DIN CARICI, SCOLI SI GRADINITE CU FACTURI RESTANTE LA UTILITATI si tu te gandesti sa arunci 4 milioane euro pe o fantana?? Nu degeaba ti se spune „manualul de rispire a banului public”!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.