Lui Robu îi place noul cod administrativ. De ce sunt pe merit indemnizațiile speciale pentru aleși

Noul Cod Administrativ, votat luni seară în parlament, este total pe placul primarului Nicolae Robu. Edilul nu va mai avea de furcă nici cu „grupul împotriva Timișoarei” și, în plus, este și de acord cu indemnizațiile pentru foștii edili, așa-numite pensii speciale.
cod administrativ
Deputații au adoptat, luni, proiectul de lege care prevede, printre altele, și pensii speciale pentru aleșii locali. Primarii și consilierii locali ar urma să aibă dreptul a face afaceri pe persoană fizică autorizată, după modelul parlamentarilor. Senatul a adoptat deja acest cod în 11 iunie, în calitate de primă Cameră sesizată, astfel că deputații au avut votul decisiv. Actul a fost adoptat cu 175 de voturi pentru, 33 împotrivă și 15 abțineri. Conform noului cod administrativ, aleşii locali – primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene – vor primi o pensie specială, după modelul parlamentarilor. Nu vor primi indemnizația de vârstă cei aleși înainte de 1992 și nici cei condamnați definitiv pentru fapte de corupție. Pensia specială va fi în cuantum de 0,4% din indemnizația brută lunară aflată în plată. De asemenea, dacă până acum era necesară o majoritate absolută, de două treimi, în cazul proiectelor de patrimoniu, de acum va fi suficientă majoritatea simplă, de jumătate plus unu. Aleșii locali vor avea și dreptul să aibă afaceri pe persoană fizică autorizată, fără a mai fi incompatibili.

Primarul Timișoarei este de acord cu noul cod administrativ. De altfel, el l-a interpelat pe Facebook pe președintele PNL, Ludovic Orban, cerându-i să le permită parlamentarilor liberali să voteze această lege, deși era contestată prevederea legată de pensiile speciale. „Codul Administrativ este din 2010, a fost inițiat de specialiști și acum a ajuns la rând. Nu a făcut PSD nimic. Nu era cazul ca PNL să se opună. PNL s-a comportat aproape exclusiv reactiv prin negarea a tot ce a venit de la PSD și nu s-a manifestat cu propria sa identitate și, Slavă Domnului, are o identitate foarte clară”, a declarat Nicolae Robu.

Edilului nu i se pare deplasată nici ideea de pensii speciale și spune că, de fapt, lucrurile nu stau chiar așa. „Așa-numitele pensii speciale… eu nu am pledat pentru asta, dar salariul meu, acum, e unul rezonabil. Așa cum am spus în urmă cu câțiva ani, era o bătaie de joc ca primarul unui oraș ca Timișoara, cu atâtea responsabilități, primarul Clujului, Iașiului, Bucureștiului șamd să fie răsplătiți cu atât de puțin în condițiile atâtor restricții (…) Dacă s-ar fi crescut salariile, atât cât e normal să fie, și contribuțiile la fondul de pensii ar fi fost mai mari și nu s-ar fi ajuns ca oameni care servesc comunitatea ani de zile, supuși la o mulțime de restricții pe care un alt salariat nu le are, să obțină o pensie de mizerie. Despre asta este vorba, nu despre pensii de îmbuibeală. Nu am spus că nu sunt de acord, am spus că nu sunt un militant pentru ele. Nu este o denumire corectă, eu nu sunt ipocrit, este o denumire populistă, de propagandă”, a mai explicat acesta.

Pe de altă parte, modificarea legată de majoritatea simplă i se pare excelentă primarului Timișoarei. Vă reamintim, acesta a reclamat de mai multe ori atitudinea așa-numitului grup împotriva Timișoarei, format din consilierii municipali ai PSD, care n-a votat anumite proiecte. Ultima dată, chiar în plenul din 6 iulie, când proiectul care prevedea atribuirea către STPT a serviciului de întreținere a iluminatului public n-a trecut. „Păi nu este bine că-i așa? (…) Eu discut pe fond, cred că este bine ca atunci când e vorba de înstrăinarea patrimoniului sau de achiziționarea a noi elemente în patrimoniu să fie două treimi, dar nu pentru orice proiect care vizează patrimoniul să ai nevoie de două treimi”, a conchis Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cetățean a spus: (iulie 10th, 2018 at 20:29 )

Din mediul PNL am aflat că cel care a militat constant pentru votarea Codului Administrativ și a votat „pro”a fost deputatul Marilen Pirtea. Robu încearcă iarăși să tragă spuza pe turta lui. Poate, poate, intră în grațiile primarilor dizidenți. Dacă Orban întoarce foaia, Robu va suferi brusc de amnezie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.