Arhiva pentru eticheta: proces

ioan cojocari

Sentința în dosarul Poli: Ioan Cojocari, condamnat la 3 ani cu suspendare și trebuie să plătească 27 de milioane lei! Restul au fost achitați

Sentința în dosarul Poli: Ioan Cojocari, condamnat la 3 ani cu suspendare și trebuie să plătească 27 de milioane lei! Restul au fost achitați

Magistraţii Tribunalului Timiş s-au pronunţat vineri în dosarul finanţării clubului de fotbal Politehnica Timişoara. Erau parte în dosar Gheorghe Ciuhandu, Ioan Cojocari și Adrian Orza, dar și alți funcționari din PMT. Ioan Cojocari este singurul care a fost condamnat!

Nicu Bitea (PNL) află la toamnă dacă a fost dat afară ilegal de la STPT. Până atunci ar putea fi membru plin în CA

Concediat de la STPT în luna februarie, după numai câteva săptămâni, consilierul județean PNL Nicolae Bitea a dat în judecată societatea de transport. Procesul a început însă cu o amânare, iar următorul termen este în luna septembrie. Bitea este, de săptămâna trecută, membru în CA interimar al SPTP, iar în câteva zile ar putea deveni membru „plin”.

sosea centura

Adio șantier în 2018! Centura de Sud, la a patra amânare în instanță

Procesul în care se judecă, la Tribunalul București, contestația la licitația pentru Centura de Sud a Timișoarei a fost amânat din nou. Dacă totul merge bine, la finele săptămânii viitoare am putea avea totuși o sentință, care însă nu va fi definitivă. Șantierul nu va începe în acest an.

De ce nu avem autostradă. CNAIR, obligată să arate cum a reziliat contractul pentru tunelurile de urși de pe A1

CNAIR trebuie să pună la dispoziția Asociației Pro Infrastructură actul prin care a reziliat contractul cu asocierea Salini-Impregilo pentru secțiunea E a lotului 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, cea cu faimoasele tuneluri pentru urși. Este decizia Tribunalului București, care poate fi atacată de drumari.

Lucian Varsandan

Primăria Timișoara a pierdut procesul cu Lucian Vărșăndan. Va trebui să publice sentința într-un ziar foarte citit

Primăria Timișoara trebuie să evalueze proiectul de management depus, anul trecut, de Lucian Vărșăndan, dar și plătească 200 de lei cheltuieli de judecată! Este sentința Tribunalului Timiș, care trebuie publicată, dacă rămâne definitivă, pe site-ul PMT și într-un ziar de largă circulație. Primăria Timișoara a considerat, în toamna trecută, că Vărșăndan nu are studiile necesare pentru a fi director de teatru.

Tot fara solutie in Piața Badea Cartan. Santierul ar putea fi redeschis, cu o conditie

La șase luni de când două grinzi s-au prăbușit pe șantierul abia deschis în Piața Badea Cârțan, nu se știe ce se va întâmpla acolo. Constructorul și proiectantul s-au acuzat reciproc, primăria i-a dat în judecată pe amândoi și… situația a rămas în aer.

laborator

Directorul Muzeului de Arta, pus sa se poarte mai frumos cu angajatii. Ca sa nu plece toti si sa se lase cu procese

Atmosfera tensionată care mocnește la Muzeul de Artă a ajuns subiect de discuție în plenul CJ Timiș. Asta, după ce directorul MArT, Victor Neuman, a cerut asistență juridică pentru un proces intentat de o fostă angajată, care a plecat la Muzeul Național al Banatului. Neumann a fost admonestat public de „vicele” CJ, Traian Stancu.

dezinsectie

N-o sa ne mai atace tantarii! Cel putin pana in 2021, promite Robu, dupa ce primaria a castigar procesul cu Romprest

Aproape 4 ani. Atât a durat lupta în instanță între primărie și firma Romprest Servicii, pe tema contractului de dezinsecție-deratizare din Timișoara. Municipalitatea are, în sfârșit, sentință definitivă și va urma o nouă licitație, care să acopere acest serviciu până cel puțin în 2021.

Primaria Timisoara poate asfalta toate strazile cu piatra cubica. Robu: Nu vreau sa luam decizii pripite

Primăria Timișoara are undă verde să-și ducă la bun sfârșit proiectul de scoatere a pietrei cubice de pe ultimele 14 străzi, urmată de asfaltare. Municipalitatea a câștigat și procesul cu Agenția de Mediu, dar nu se știe când vor începe propriu-zis lucrări. Nicolae Robu acuză atitudini „conțopistice”, posibil la comandă politică.

Dorinta lui Marcel Miclau, seful AJOFM Timis, s-a implinit: e obligat sa refaca evaluarea Ginei Grigorie

Directorul adjunct al AJOFM Timiș, Gina Grigorie, a câștigat procesul pe care îl avea cu instituția, reprezentată de directorul executiv Marcel Miclău. Grigorie a contestat calificativul pe care i l-a acordat Miclău pentru activitatea din 2016, iar instanțele i-au dat dreptate.

Piatra cubica ramane inca pe loc pe ultimele 14 strazi. Primaria, la judecata cu Agentia de Mediu / FOTO

Străzile de piatră cubică din Timișoara rămân așa cum sunt o vreme, pentru că primăria este încă în proces cu Agenția de Mediu. Vestea nu-i va bucura deloc însă pe cei care locuiesc pe un tronson din strada Dr. Ioan Mureșan, care au parte, de aproape doi ani, de condiții de uliță.

Primăria Timișoara începe dezinsecția și deratizarea

Tantarii se pregatesc de atac la Timisoara! De ce nu poate avea primaria contract de dezinsectie

E foarte posibil să nu avem nici în acest an dezinsecție în Timișoara! Procesul dintre primărie și firma care a contestat licitația acum trei ani încă nu e gata și, din nefericire, nu mai există situație de forță majoră. Ar putea exista totuși o portiță, dar ar trebui să fie de acord și serviciul juridic al PMT.

Un deputat PMP si un consilier judetean PNL ajung in instanta in dosarul Aeroportul

Deputatul PMP Cornel Sămărtinean nu scapă de DNA. Dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese va ajunge, în cele din urmă, în fața instanței, la un an și jumătate de la trimiterea în judecată. Decizia aparține magistraților de la Înalta de Curte de Casație și Justiție.

Conflict la AJOFM Timis. Gina Grigorie: Poate eram mai buna ca director decat ca adjunct

Situație mai puțin obișnuită la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Directorul adjunct Georgina Grigorie este în conflict deschis cu directorul general Marcel Miclău și susține că este împiedicată să-și desfășoare activitatea. Miclău îi transmite colegei sale să se reevalueze singură. Pe 11 aprilie, cele două părți se întâlnesc în instanță.

Polivalenta, la mana instantei! Constructorul ramas fara contract refuza sa plece de pe santier

Au trecut patru ani de când Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică s-au asociat la Sala Polivalentă de la Baza 2, dar construcția nu e gata nici acum. Și mai incredibil este că nici măcar nu se știe când va fi terminată! Firma cu care UPT a avut contract nu vrea să plece de pe șantier, așa că situația va fi tranșată în instanță.

Memoria i-a jucat feste lui Traian Stoia in procesul finantarii lui Poli Timisoara

La Tribunalul Timiș a avut loc o nouă înfățișare în procesul care vizează finanțarea echipei de fotbal Politehnica Timișoara de către Primăria Timişoara, fiind audiaţi, ca martori, trei foşti consilieri locali. Este vorba despre Traian Stoia (PSD), Constantin Catană (PNŢCD) şi Anton Iuhasz (PNL).

Soarta strazilor din piatra cubica, decisa pe 6 martie! Primaria reia totusi proiectul de asfaltare

Pe 6 martie, instanța va anunța ce a a decis în cazul străzilor din piatră cubică pe care primăria vrea să le asfalteze. Hotărârea care are ca subiect această investiție este suspendată, în urma unui proces intentat municipalității. Între timp, Direcția Tehnică a PMT a pregătit un proiect similar care a apărut deja pe site.

Georgica Cornu nu va primi peste 660 de milioane de lei de la RAAN

Confort SA, firmă deținută de omul de afaceri Georgică Cornu, a pierdut procesul prin care cerea 663 milioane de lei de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, aflată în faliment. Suma reprezintă 35% din totalul datoriilor pe care RAAN le avea față de creditori în momentul în care a fost deschisă procedura de insolvență.

Reprezentantul Curtii de Conturi, gura de oxigen pentru Ciuhandu & co: Asocierea cu Marian Iancu s-a facut legal

În procesul în care sunt trimiși în judecată Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza şi Ioan Cojocari, dar şi câţiva funcţionari publici, a fost audiat reprezentantul Curții de Conturi. Acesta și-a menținut poziția în privinţa legalităţii asocierii cu fostul club patronat de Marian Iancu. Ar putea fi aduși cu mandat Alfred Simonis și Traian Stoia.

Top