Așadar alegerile s-au terminat, românii învingând aproape prin KO tehnic pe șeful suprem și totodată chintesența unui sistem profund imoral și mincinos. La 25 de ani de la Revoluția din Decembrie, am trăit să vedem și Revoluția din Noiembrie. Am lăsat „jurnalele de campanie” deoparte și m-am întors pe „terasă”.
Cum s-a votat in Timis, localitate cu localitate
Candidatul ACL Klaus Iohannis a spulberat tot în județul Timiș în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Localitățile în care Victor Ponta a reușit să câștige se pot număra pe degete. Actualul premier a pierdut, din nou, la Lugoj, Giroc, Remetea Mare sau Jebel, dar și la Făget, Buziaș sau Recaș, acolo unde fusese primul după scrutinul din 2 noiembrie.
Peste un milion de voturi, diferenta intre Iohannis si Ponta
Klaus Iohannis a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce Victor Ponta a adunat 45,49%. Acestea sunt rezultatele parţiale anunţate, luni, de BEC, după centralizarea a 99,07% din procesele verbale. Rezultatele finale sunt așteptate miercuri.
16 noiembrie 2014 – ziua in care Dumnezeu a fost roman!
În ziua de 4 iulie 1954, la Berna, într-una dintre legendarele finale de campionat mondial, Germania fraților Walter învingea o extraordinară selecționată a Ungariei cu 3-2. Asta, după ce, în faza grupelor, maghiarii i-au învins pe nemți cu un neverosimil 8-3. „Panzerele” au fost ajutate în finală de o vreme foarte rea, cu ploaie și vânt, terenul greu fiind în defavoarea mult mai tehnicilor fotbaliști maghiari.
Presedintele „popcorn”
România sacoșei cu făină și-a litrului de ulei pomană a pierdut duminică în fața unei Românii mândre și totodată indignate de tupeul politicienilor de la București. Klaus Iohannis nu a fost neapărat scopul în aceste alegeri prezidențiale, ci vehiculul care a dus furia românilor umiliți spre o sancțiune binemeritată dată PSD
Victor Ponta, umilit in Timis!
Numărătoarea și centralizarea voturilor s-au încheiat în județul Timiș. Biroul Electoral Județean a făcut public rezultatul final din turul II al alegerilor prezidențiale.
Exit poll Antena 3: Ponta – 50,9%, Iohannis – 49,1%
Exit poll-ul realizat de Sociopol la comanda Antena 3 arată o diferență de sub un procent între cei doi candidați la președinția României. Liderii timișeni ai PSD au urmărit imaginile foarte concentrați și, la apariția scorului, au aplaudat.
Victor Ponta – un fel de Ghita Pristanda
Filmulețul scos pe piață de Traian Băsescu cu Victor Ponta i-au atras premierului tot felul de calificative, de la pisicuț la mielușel. Personal, văzându-l așa ascultător și docil în fața lui Băsescu, dar extrem de viteaz în afara Palatului Cotroceni, și mai ales pe la televiziuni, Ponta mi-a amintit de un celebru personaj al literaturii române.
Basescu l-a postat pe Facebook pe „pisicutul” Ponta / VIDEO
Acum îl acuză pe Traian Băsescu de toate relele care s-au abătut asupra României, dar nu a avut întotdeauna aceeași atitudine. Premierul Victor Ponta a fost „pisoi” în minimum o ocazie în care s-a aflat față în față cu actualul președinte. Cel puțin asta demonstrează un filmuleț postat de „marinar” vineri seară, pe Facebook.
Blat Ponta-Udrea, denuntat de un fost consilier la Cotroceni
Un fost consilier prezidențial și membru fondator al Fundației Mișcarea Populară susține că, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, între Elena Udrea și Victor Ponta s-a făcut un blat. Tot despre un asemenea blat vorbește și Monica Macovei.
INS: Victor Ponta minte!
Șeful Institutului Național de Statistică a declarat că datele furnizate de Victor Ponta privind creșterea economică din trimestrul al treilea sunt false. Ponta a anunțat că-și pune prestigiul în joc pentru aceste cifre.
Capii BOR – slujitorii Domnului sau slugoii lui Ponta?
Doar câteva zeci de ore ne mai despart de finalul campaniei electorale pentru turul II al alegerilor prezidențiale. Cea mai mizerabilă campanie de la cea din 1990. Unii poate își mai aduc aminte cum Ion Iliescu speria lumea că se întorc moșierii, îi transformă pe țărani în iobagi și le pun botnițe la gură la culesul viilor.
Victor Ponta – candidatul cu palmares negru (P)
Dezinformare, manipulare, ameninţări, şantaj, abuz de funcţii, dare de mită, minciuni, folosirea de bani publici – acestea sunt caracteristicile principale ale campaniei pentru PSD-istul Victor Viorel Ponta. Datele certe arată că România lui Victor Ponta înseamnă corupţie, retrocedări ilegale de păduri, trafic de influenţă, ofiţeri acoperiţi, baroni locali.
Ponta – un Basescu mai mic, mai mincinos, mai slab dotat intelectual; Iohannis – greoi si nepregatit
A fost și prima dezbatere televizată între cei doi prezidențiabili. Și, așa cum la pomul lăudat nu te duci cu sacul, confruntarea a fost departe de așteptările privitorilor. Per ansamblu a fost egalitate, cu toate că ambele tabere încearcă să-și asume victoria. Dacă ar fi să comparăm cu un meci de fotbal, a fost un 0-0 plictisitor, cu puțin faze pe poartă.
Filmul eveniment „De ce eu?” vine la Timisoara / VIDEO
Pelicula realizată de regizorul Tudor Giurgiu, inspirată din moartea misterioasă a procurorului Cristian Panait va rula miercuri, de la ora 20, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. La eveniment vor fi prezenți regizorul filmului și actorul din rolul principal, Emilian Oprea.
Universitarii afiliati PSD sar la gatul rectorului Pirtea
Un grup de dascăli universitari apropiați ai PSD îl critică pe rectorul UVT Marilen Pirtea. pentru ideea unei dezbateri politice orgnizate de universitate. Susținînd că… în universități nu se face politică, semnatarii le cer studenților să-l voteze pe Victor Ponta.
Ponta, favoritul detinutilor: a castigat in 92 din cele 100 de sectii in care au votat acestia
Dacă nu se bucură de susținerea Timișului și a Timișoarei, prezidențiabilul Victor Ponta poate să-i dea oricând peste nas lui Klaus Iohannis în ceea ce privește…. voturile deținuților. Social-democratul a ieșit învingător în 92 din cele 100 de secții de votare unde au ajuns voturile pușcăriașilor din România.
Petitie on-line pentru declararea lui Ponta persona non-grata la Timisoara
Pe Internet a apărut, duminică seară, o petiție on-line care solicită, nici mai mult, nici mai puțin, decât… declararea lui Victor Ponta persona non-grata în Timișoara. Inițiatorul ei este Corneliu N. Vaida, care a promis că va face acest lucru, sâmbătă, la mitingul din Piața Victoriei.
Domnule Ponta, se poate si la noi o pomana electorala?
Nu mai țin minte ce s-a făcut în Timiș și Timișoara pe vremea lui Văcăroiu, dar îmi amintesc că primarul Oancea se plângea că suntem nedreptățiți de guvernarea PDSR. Apoi CDR și Gheorghe Ciuhandu s-au ajutat unul pe altul să câștige în logica îmbelșugării pentru prima dată a Timișului.
Dupa 25 de ani, „huliganii” s-au intors pe strazile Timisoarei
Câteva mii de timișoreni au protestat din nou, sâmbătă seara, în Piața Operei. N-au fost cu foarte mult mai puțini decât cei care ieșeau în stradă, tot într-o sâmbătă, pe 16 decembriei 1989. Atunci, Nicolae Ceaușescu i-a făcut „huligani” într-un celebru discurs din seara de 20 decembrie. Huligani plătiți de „agenturili” străine.