Viitoarele poduri timişorene din zona cartierului ISHO, care se ridică între bulevardul Take Ionescu şi Canalul Bega, au mai făcut un pas spre a deveni realitate. Ministerul Transporturilor şi-a dat acordul pentru viitoarea construcţie. Nicolae Robu anunţa, în 2017, că podul şi pasarela de lângă ar urma să fie realizate în anul 2018. Noul pod…
S-au închis două ieşiri de pe autostrada A1
Ministerul Afacerilor Interne şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au decis să închidă temporar două dintre ieşirile de pe autostrada A1, de lângă Arad. Pentru cele din Timiş nu au fost anunţate deocamdată măsuri similare. Din cursul nopţii de joi spre vineri au fost închise două dintre coborârile din Arad, de pe autostrada…
Atenționare de la Garda de Mediu Timiș: Este foarte important, mai ales în această perioadă, ca deșeurile generate din orice activitate să fie colectate separat
În contextul evoluției epidemiologice a noului tip de coronavirus COVID-19, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția tuturor agenților economici și persoanelor fizice asupra necesității gestionării corespunzătoare a deșeurilor, care, în situația actuală, capătă o importanță covârșitoare asupra sănătății populației. Cei de la Garda de Mediu Timiș transmit că este foarte important,…
Primăria Ghiroda vrea să dea 30.000 de lei pentru spitalul „Victor Babeş”
Autorităţile locale din comuna Ghiroda au decis să aloce din bugetul propriu suma de 30.000 de lei penru sprijinirea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Propunerea ar urma să fie votată în cadrul unei şedinţe de consiliu local, care va avea loc vineri. În ultimele zile, comunitatea timişeană s-a implicat în sprijinirea celui mai important spital…
Modelul actualizat al declarației pe proprie răspundere pe care trebuie să o completați atunci când vreți să ieșiți din casă
Grupul de Comunicare Strategică a actualizat modelul declarației pe proprie răspundere, care poate fi completată de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului. Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului. • Declarație…
Amenzi de peste 400.000 lei date de polițiștii din Timiș celor care nu respectă restricțiile de circulație pe timpul stării de urgență
Polițiștii au ieșit în stradă pentru a aplica prevederile Ordonanței nr. 3, prin care se interzice circulația pe timpul zilei și al nopții, excepție făcând deplasările la serviciu, la medic și altele. În ultimele 24 de ore, polițiștii timișeni au aplicat 256 de sancțiuni contravenționale în valoare de 422.601 de lei pentru nerespectarea măsurii privind…
Opinia publică a contat. Banii de pe fânânile arteziene sunt realocaţi pentru dotarea suplimentară a spitalului „Victor Babeş”
Reacţia publică extrem de vehementă, apărută după ce s-a aflat că Primăria Timişoara a semnat, pe vreme de criză, contractele de execuţie pentru trei din cele cinci fântâni arteziene ornamentale programate să fie ridicate în oraş, l-a făcut pe primarul Nicolae Robu să ceară realocarea banilor prevăzuţi pentru aceste investiţii spre achiziţia de noi dotări pentru spitalul „Victor Babeş”.
Muncipalitatea vrea golirea garajelor propuse spre demolare, chiar dacă proprietarii nu ar avea voie să iasă din casă
Primăria Timişoara pune oamenii să-şi golească garajele în vederea demolării, chiar dacă e în vigoare Starea de Urgenţă şi ieşitul din casă e drastic limitat. Ce vor alege oamenii? Golirea garajelor sau o amendă, „la pachet” cu un eventual virus? Robu spune că pot liniştiţi să golească garajele. Surpriză pentru locuitorii unor blocuri din zona…
CJ Timiș: 3,5 milioane lei pentru zece paturi de terapie intensivă, destinate Spitalului Județean
Nu mai puțin de 3,5 milioane de lei au alocat consilierii județeni, prin rectificare bugetară, pentru cumpărarea a zece paturi de terapie intensivă pentru Spitalul Județean Timișoara. Alocarea sumei s-a realizat printr-o rectificare bugetară. „Nu mai putem aștepta! E momentul pentru acțiune!”, transmite Călin Dobra, președintele CJ Timiș. „În contextul crizei epidemiologice pe care o…
Marea prioritate a Primăriei Timişoara în vreme de pandemie: construirea urgentă a trei fântâni ornamentale
Primăria Timişoara a semnat, pe 23 martie, în plină criză de coronavirus, două contracte de execuţie pentru tot atâtea fântâni ornamentale. Cu trei zile înainte mai semnase un contract pentru un astfel de obiectiv. Valoarea totală a contractelor este de peste 1,1 milioane de lei, fără TVA, iar toate cele trei fântâni vor fi proiectate şi executate de aceeaşi firmă, Aquajet SRL, din Bucureşti.
Amendă pentru patru timișeni care au părăsit izolarea la domiciliu
Nu este de glumă cu izolarea la domiciliu, chiar dacă pentru unii pare un lucru greu de realizat. Autoritățile merg și dau amenzi pentru cei care ies din casă, deși ar trebui să se izoleze, în această perioadă când România este în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. Nu mai puțin de patru…
Pe timp de coronavirus, Consiliul Local Timişoara se întâlneşte fizic pentru a vota ulterior de la distanţă
Consiliul Local Timişoara e convocat, de primarul Nicolae Robu, „de îndată” în cursul zilei de miercuri, în modul fizic, deşi sunt interzise întrunirile cu mai mult de trei persoane. Aleşii se vor „lupta” cu epidemia pentru a vota schimbarea modului de desfăşurare a şedinţelor, fără prezenţa fizică la botonul de vot din sala de consiliu…
Pe angajaţii Primăriei Timişoara nu îi paşte şomajul tehnic
Primarul Nicolae Robu dă asigurări că niciunul dintre angajaţii aparatului tehnic al municipalităţii nu se află în risc de a ajunge în şomaj tehnic. Chiar dacă activitatea s-a redus ca urmare a coronavirusului, nimeni nu va rămâne fără slujbă. Pentru a nu înghesui oamenii în spaţiul mic pe care clădirea municipalităţii îl poate oferi, conducerea…
Nicolae Robu a devenit afiş cu mesaje de îmbărbătare şi sfaturi pentru timişoreni, pe vreme de criză epidemică
Oraşul Timişoara a fost împânzit, în doar câteva ore, cu nenumărate afişe lipite pe vitrinele mai multor farmacii, dar şi a uşilor de intrare în blocuri. Într-un mesaj semnat de Nicolae Robu, el oferă mesaje optimiste şi de îmbărbătare, dar şi sfaturi pentru cetăţeni, pentru a trece de criza coronavirusului de tip nou. Având imprimat…
Muncă de acasă pentru angajații Consiliului Județean Timiș
Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, transmite că angajații instituției vor munci de acasă, din această săptămână.
Alertă! Dacă actualele măsuri rămân în vigoare şi peste două luni, Nicolae Robu nu va mai putea ieşi din casă
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi noi măsuri restrictive de circulaţie, care vor intra în vigoare de mâine dimineaţă. Printre acestea se numără şi interdicţia de-a ieşi din casă pentru persoanele trecute de 65 de ani. Pe 28 mai, primarul Nicolae Robu va împlini… 65 de ani.
Primăria Timişoara caută vârstnicii peste 65 de ani, care vor rămâne obligatoriu închişi acasă
Noua ordonanţă militară aşteptată în această seară va stabili că persoanele peste 65 de ani nu vor mai putea ieşi pe stradă. Primăria Timişoara pare să fi fost luată pe nepregătite de noua situaţie, pentru că doar acum se chinuie să afle care sunt aceste persoane din oraş, căutând la Evidenţa Populaţiei, la Casa de Pensii sau pe la asociaţiile de proprietari.
Societatea Aquatim opreşte temporar citirea apometrelor
Societatea Aquatim SA a anunțat că, pentru limitarea contactului și reducerea riscurilor, pe întreaga perioadă a stării de urgență, se va sista citirea apometrelor. Vor fi emise facturi în baza mediei consumurilor pe ultimele 6 luni, urmând ca acest consum estimat să fie regularizat la o citire ulterioară acestei perioade. Având în vedere situaţia, se…
La Timişoara nu s-a pus problema închiderii totale a circulaţiei
Judeţul Maramureş a intrat în blocare totală a circulaţiei, după ce prefectul de acolo a emis un ordin special în acest sens, unul mult mai dur, categoric, decât prevederile naţionale, după ce oamenii de acolo nu au înţeles să respecte autoizolarea, chiar dacă vin în număr foarte mare din străinătate. Deocamdată în Timişoara nu s-a…
S-a decis închiderea tuturor parcurilor şi a locurilor de joacă din Timişoara. Străzile se spală zilnic cu dezinfectant
S-a decis închiderea tuturor parcurilor şi a Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Timişoara a luat o serie de noi măsuri pentru a preveni răspândirea virusului corona. Asftel, se vor închide toate parcurile şi locurile de joacă din oraş. Plimbările de plăcere în parcurile timişorene devin istorie. Decizia a fost luată, marţi, de către Comitetul…