Prima Alee a Personalităţilor, amenajată în Parcul Central e completă, după ce, vineri, a fost dezvelit un nou bust, cel al lui IPS Nicolae, fostul Mitropolit al Banatului, care a plecat dintre noi, exact acum cinci ani. Primarul Nicolae Robu a anunţat că ar putea fi amenajată o nouă asemenea zonă, pe care să fie…
Primăria „înverzeşte” oraşul cu parcuri. Deocamdată sub formă de proiecte, pe zone redescoperite în patrimoniu
Nicolae Robu merge înainte cu noul său proiect frumos, cel intitulat „Timişoara verde”. El a descoperit un nou teren, în Calea Lipovei, între blocuri, unde face şi parc şi parcare! Nu a uitat nici de megaparcul din zona Dâmboviţa, pentru care anunţă demararea defrişărilor şi eliberării de gunoaie. Primăria Timişoara nu duce deloc lipsă de…
CJ Timiş a dat ordinul de începere a lucrărilor la două noi locuinţe protejate, la Lugoj
Două noi case, fiecare cu suprafaţa de 300 de metri pătraţi, vor fi realizate, la Lugoj, pentru persoanele cu dizabilități. Consiliul Judeţean Timiş finanţează investiţia integral. CJ Timiș construiește asemenea locuințe și la Periam, respectiv Găvojdia. Investiția prevede și construirea unui centru de zi, cu săli de recuperare.
Robu visează la o parcare cu mai multe niveluri în Piaţa 700. Cu tot cu zarzavagii trimişi la demisolul clădirii
Primarul Nicolae Robu e hotărât să ridice noi parcări supraetajate, de această dată discuţiile se mută în alte zone din oraş. Edilul-şef îşi imaginează acum planuri futuriste pentru o parcare multinivel, (puţin)subterană şi supraterană în Piaţa 700, dar şi una supraterană lângă Sala „Constantin Jude”.
Dorinţă şi speranţă există. Robu pune oamenii la lucru pentru ca Podul Dragalina să fie deschis luni
Nicolae Robu insistă cu deschiderea completă a circulaţiei pe Podul Dragalina, începând cu ziua de luni. El spune că a pus în mişcare toate forţele disponibile pentru aceasta, dar a insistat şi că nu va fi un moment festiv de deschidere. Lucru mai greu de crezut în cazul lui.
Primăria Timişoara se pregăteşte de Ziua Pensionarilor
Primăria Timişoara va marca „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice” şi va organiza un eveniment adresat cu precădere pensionarilor timişoreni, dar şi celor ce vor dori să participe la această zi importantă în viaţa semenilor lor. Intitulat generic Ziua Pensionarilor, evenimentul se va derula duminică, 6 octombrie în sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara, începând…
Hotărâre de urgenţă pentru Colterm. Proiectul de acoperire din bugetul local a pierderilor induse a fost scos de la vot
Societatea Colterm a solicitat Consiliului Local Timişoara aprobarea unei hotărâri prin intermediul căreia urma ca primăria să acopere integral pierderile tehnologice induse. Cu acea hotărâre şi cu suma aferentă ar fi urmat să se garanteze un credit pe care compania de termoficare ar urma să-l contracteze la o bancă. Proiectul, apărut pe ordinea de zi…
Societatea Horticultura a obţinut întreţinerea spaţiilor verzi din zona centrală a Timişoarei, fără licitaţie
Societatea de specialitate primăriei a primit prin atribuire directă administrarea spaţiilor verzi din zona centrală a oraşului. Timp de patru ani, Horticultura nu va avea concurenţă pentru realizarea serviciului timp de patru ani. După mai multe runde de dezbateri, Consiliul Local Timişoara a acceptat până la urmă să acorde, prin atribuire directă, fără licitaţie, contractul…
Plenul Consiliului Local Timişoara, organizat la limită din lipsă de consilieri, pornit cu o oră întârziere
Cu o ordine de zi cu 20 de puncte doar pe lista „clasică”, plenul convocat la Consiliul Local Timişoara, joi, a fost la un pas de un fiasco total. Şedinţa era la un pas să fie anulată, după ce în sală nu a fost minimul de consilieri locali, pentru ca şedinţa să fie legală.
.
Timişul are Consiliu Consultativ Economic. Ministrul IMM-urilor a preluat mai multe opinii de la firmele din judeţ
Venit să ia parte la înfiinţarea unui consiliu economic consultativ, între mediul de afaceri şi CJ Timiş, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, spune că a preluat numeroase propuneri din partea întreprinderilor timişorene, care vor fi transpuse în eventuale schimbări legislative. Până atunci, toate modificările din domeniu trebuie anunţate şi discutate cu firmele, a spus Oprea.
Trei noi camere fixe pentru verificarea rovinietei, instalate în judeţul Timiş
Atenţie, şoferi! Noi camere – puncte fixe de control au fost instalate de Compania de Drumuri. Trei dintre acestea sunt situate în Timiş, în puncte de trecere a frontierei. Începând de joi, 26.09.2019, CNAIR a pus în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România şase noi puncte fixe de control a valabilităţii…
Sala de sport construită de Universitatea Politehnica şi Primăria Timişoara e din nou în blocaj, deşi lucrările sunt extrem de avansate
Până să aibă o supersală polivalentă de sport, Timişoara se chinuie fără rezultat să închidă lucrările la o sală de sport… normală. Universitatea Politehnica şi Primăria Timişoara sunt partenere în proiectul sălii construite la Baza 2, dar de câţiva ani nu reuşesc să închidă lucrările deşi investiţia e aproape realizată integral. Primarul Nicolae Robu spune…
Soluţia ajutorului de la Ministerul Culturii. Consiliul Judeţean caută sprijin pentru finalizarea reabilitării Castelului Huniade
Epopeea reabilitării celei mai vechi clădiri din Timişoara, Castelul Huniade, cunoaşte un nou episod, după ce Consiliul Judeţean Timiş a aprobat în ultima şedinţă de plen un proiect care prevede stabilirea unui protocol de colaborare cu Ministerul Culturii, instituţie care ar urma să contribuie la proiect cu ceva bani. Nu mulţi, doar pentru a se…
Rămâne cum am stabilit. Discuţia tripartită Robu – Dobra – Suciu nu a avut nicio concluzie concretă
Pisica nu s-a rupt în două la discuţia dintre primarul Nicolae Robu, şeful CJ Timiş, Călin Dobra, şi vicepremierul Daniel Suciu, purtată duminică, pe tema unei noi săli polivalente pentru Timişoara. S-au purtat doar discuţii, spune primarul, fiind prezentate locaţiile, decizia urmând să fie anunţată într-o lună. Nu vă aşteptaţi la schimbări extraordinare în problema…
A fost semnat contractul pentru placarea faţadei clădirii Operei şi Teatrului Naţional din Timişoara
S-a semnat un nou contract, pentru realizarea de lucrări suplimentare aferente reabilitării faţadei Palatului Culturii din Timişoara, clădirea care găzduieşte Opera şi Teatrul Naţional. Acum, odată rezolvată problema, pentru 4 milioane de lei firma desemnată să placheze cu plăci de travertin faţada va trebui să găsească o metodă de montare a schelelor, pentru că acestea…
Ridicarea deşeurilor din mare parte din judeţ e blocată total. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă caută soluţii
Colectarea deșeurilor dintr-un număr de 16 localități din județul Timiș, din zona 2 Jimbolia-Sânnicolau Mare, este în acest moment total blocată. Firma care are contract de operare pentru această zonă, nu a mai ridicat gunoaiele de circa un an și jumătate. Pentru rezolvarea situaţiei, prefectul Eva Andreaș a convocat, marţi, o ședință a Comitetului Județean…
În Timiş nu sunt suspiciuni de pestă porcină africană. Mistreţii sunt în bătaia puştii vânătorilor!
Deocamdată, în Timiş nu au fost descoperite cazuri de pestă porcină africană, în ciuda faptului că au fost raportate cazuri atât în Arad, cât şi în Serbia. Întreaga populaţie de suine din judeţ a fost inventariată, nefiind înregistrate cazul de îmbolnăviri. Prefectul Eva Andreaș a convocat marţi, la Instituția Prefectului, o ședință a Centrului Local…
Speranţa situaţiei meteo bune. Robu decide luni dacă deschide sau nu traficul pe podul Dragalina
Luni deschidem traficul pe podul Dragalina, spune fericit Nicolae Robu! Vestea excelentă pentru şoferii chinuiţi peste vară are, totuşi, un dar…aşa vrea primarul, dar nu se ştie cum e vreamea, va decide el luni dimineaţa dacă se dă drumul la maşini pe pod sau nu. Rugaţi-vă să nu plouă zilele acestea şi Nicolae Robu vă…
Călin Dobra îl provoacă (din nou) pe Nicolae Robu. De această dată în sens pozitiv
Întâlnirea de duminică dintre şeful CJ Timiş, Călin Dobra, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pare să fi avut efecte pozitive asupra dialogului dintre cei doi. Luni, primul i-a lansat edilului-şef o provocare, anume lărgirea la patru benzi a drumului de la ieşirea din Timişoara, pe Calea Torontalului. Organizarea de concerte şi alte evenimente similare e…
Administraţia timişoreană „scapă” de grijile legate de parcarea din Piaţa 700
Consilierii locali din Timişoara vor avea pe masă la vot, în cadrul viitoarei şedinţe de plen, solicitarea de modificare a contractului de asociere a administraţiei timişorene, prin societatea Drumuri Municipale, la parcarea din Piaţa 700. Conform proiectului, aceasta ar urma să scape de cheltuielile aferente acestei parcări, dar va primi beneficii, ca şi procent din…