Construcția metalică de pe Calea Martirilor va deveni amintire până la finele săptămânii. Joi dimineață, angajații Colterm au început demolarea ei bucată cu bucată. Traficul este restricționat și, deși operațiunea este anunțată de luni bune, acum au apărut și primele voci care o contestă.
Deszăpezirea ajunge, în sfârșit, în CL. Ar putea urma fie o licitație, fie o încredințare directă
Am intrat în prima lună de toamnă și Primăria Timișoara abia acum supune la vot în CL aprobarea delegării de gestiune a serviciului public de deszăpezire. Dacă va fi licitație sau încredințare directă către vreo societate din subordine urmează să aflăm. Și nu ne rămâne să sperăm decât că prima ninsoare va cădea cât mai târziu cu putință.
Primăria vrea terenurile de tenis din Parcul Rozelor. Robu: Trebuie să le exploatăm la maximum
Primăria Timișoara vrea să preia, de la statul român, peste 17.000 metri pătrați din Parcul Rozelor. Este vorba despre terenurile de tenis administrate, în prezent, de Ministerul Tineretului și Sportului. Acolo ar urma să se facă „amenajări interesante de sport-agrement”.
Vine ploaia, bine-mi pare, hai să facem hidratare! La Timișoara, florile se udă indiferent de vreme / VIDEO
Ce poți să faci dis-de-dimineață, după ce în noaptea de dinainte a plouat de-a rupt? De exemplu, să uzi florile! Se întâmplă la pasajul Popa Șapcă, unde hidratarea petuniilor și mușcatelor se face indiferent de vreme.
Ce străzi vor fi închise în zona baricadei de pe Calea Martirilor și de când e închisă circulația
Demontarea efectivă a vechii porți de intrare în Timișoara începe joi, 6 septembrie. De la ora 7, traficul rutier și pietonal va fi restricționat și vor fi închise unele străzi. Lucrarea este executată de Colterm.
Uszoda, un nou plan: parcare supraetajată. Una cu bazin și teren de baschet
Parcare supraterană în „buza” Parcului Central! Vechea ruină de la Uszoda nu va deveni bază sportivă, ci va avea altă destinație, considerată mai utilă de primarul Nicolae Robu. Când și cum ar putea fi pus în practică acest proiect rămâne încă o necunoscută.
Începe să fie bine cu autobuzul și tramvaiul prin Timișoara. Robu: A crescut gradul de satisfacție al călătorilor
Transportul în comun nu primește încă notă de trecere de la timișoreni, dar se simt îmbunătățiri semnificative. Primarul Nicolae Robu susține că au scăzut timpii de așteptare în stații, dar și că mulți călători sunt mulțumiți de curățenie. Sunt probleme cu șoferii și vatmanii, însă urmează 2019, când vin tramvaie, minibuze și zeci de autobuze electrice.
Timișul, pe mobil. Aplicație turistică de 1.500 de euro
Timișul le este oferit, de acum încolo, pe tavă turiștilor care au de gând să calce în cel mai vestic județ al țării. Sunt disponibile o aplicație de mobil și un site unde potențialii vizitatori vor avea parte de informații la zi.
Se închide Calea Martirilor. În două zile se demolează baricada, apoi se face și strada
Circulația pe Calea Martirilor va fi închisă joi și vineri. Atunci va avea loc mult așteptata operațiune de demolare a „baricadei”, după care se va putea termina și întreaga lucrare din zonă. Șoseaua ar trebui să fie ca-n palmă, cu marcaje și tot ce trebuie, până la finele lunii.
Modernizarea în forță a făcut ravagii în Parcul Pădurice. Probleme în zona Versului / FOTO
Strada Versului are acum asfalt și parcări, dar amenajarea acestora pare să fi distrus… Păduricea. În partea dinspre fostul șantier, parcul a cărui reabilitare a costat peste 1,1 milioane de euro arată ca după bombardament. Nimeni în afară de locuitorii din zonă nu pare deranjat.
Politehnica și CJ Timiș continuă colaborarea. Studenții pot vedea cu ce se „mănâncă” administrația
Studenții UPT de la Administrație Publică vor putea face practică la CJ Timiș. Consilierii județeni au fost de acord cu prelungirea acordului-cadru de colaborare cu Universitatea Politehnica. Parteneriatul inițial a fost semnat în urmă cu doi ani.
Plimbări private pe Bega, cu vaporașele STPT. Cât costă să-ți impresionezi prietenii
Ce puteți face cu aproximativ 300 de euro la Timișoara? De exemplu, să vă plimbați prietenii cu vaporașul pe Bega. STPT oferă spre închiriere celebrele ambarcațiuni pe care nu le poate folosi pentru transportul în comun. Aveți voie cu suc și cafea, dar nu și cu mâncare.
9.000 de euro: nota de plată a PMT, ca să aflăm cum vor arăta fântânile din giratorii
Primăria Timișoara va plăti aproape 9.000 de euro pentru documentațiile celor 7 fântâni din sensurile giratorii. Ultima licitație a fost adjudecată de firma din Cluj care trebuie să facă și proiectul pentru fântâna muzicală promisă din 2012.
Organigramă nouă la CJ Timiș. Se caută oameni noi, care să aducă bani de la UE
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a propus o nouă organigramă pentru instituția pe care o conduce. Asta înseamnă deopotrivă reorganizare, „rotirea” cadrelor și aducerea de noi angajați. Ultima dată, organigrama CJ a fost schimbată exact acum doi ani.
Se dărâmă “Baricada”! Circulația în intersecția Martirilor cu Constantin Prezan se va închide
Săptămâna viitoare, cel mai probabil marți, circulația în intersecția dintre Calea Martirilor și Marașal Constatin Prezan va fi închisă. Acest lucru se va întâmpla pentru a putea fi demolată vechea poartă de intrare în oraș, cunoscută mai mult ca și “Baricada”.
Trecerile peste calea ferată, în atenția Prefecturii
Prefectul de Timiș Eva Andreaș a adus în atenție, în ședința Colegiului Prefectural de vineri, problema trecerilor la nivel cu calea ferată din județ, unde, în ultimele zile, au decedat doi șoferi. Nu toate aceste treceri de cale ferată sunt semnalizate corespunzător, cu bariere și semnale sonore.
Mărinimie. Primarul Robu aprobă personal un miting împotriva primăriei
După ce a fost acuzat de activistul civic Cristian Brâncovan că a împiedicat organizarea unui miting împotriva distrugerii Parcului Rozelor, primarul Nicolae Robu a intervenit personal. El a pus la dispoziția lui Brâncovan trotuarul din fața primăriei sau chiar curtea instituției.
CJ Timiș preia drumuri comunale pentru a le reabilita și a realiza o centură alternativă a Timișoarei
O centură completă a Timișoarei nu există, așa că reprezentanții Consiliului Județean Timiș continuă demersurile pentru a realiza o variantă de ocolire alternativă. Această centură alternativă va ocoli urbea de pe Bega pe drumurile județene, unele dintre acestea fiind, înainte, comunale.
Revendicat de primărie și CJ Timiș, Spitalul CFR Timișoara rămâne la Ministerul Transporturilor
După ce reprezentanții Ministerului Trasporturilor au cerut Primăriei Timișoara și Consiliului Județean Timiș un acord de principiu pentru preluarea Spitalului CFR din urbea de pe Bega, acum reprezentanții acestei instituții „s-au sucit”. În acest timp, spitalul se degradează pe zi ce trece.
Universitarul Robu recidivează: “lichele cu suflet negru și minte puțină și nici aia bună”
Primarul Nicolae Robu s-a dezlănțuit din nou împotriva “lichelelor cu suflet negru și minte puțină” care nu înțeleg să-i preamărească realizările, cam tot mai puțin detectabile în ultima perioadă. De această dată sunt luați la țintă toți cei care au comentat faptul că primăria are mari restanțe la tot felul de firme sau colaboratori.