Ministerul Apărării dă din nou garnizoana din Piața Libertății către CJ Timiș. Are câteva condiții

Muzeul Revoluției din 1989 se poate face în Piața Libertății! Statul Major al Apărării este de acord cu transferul fostei garnizoanei către CJ Timiș, care are la dispoziție cel mult cinci ani să facă imobilul funcțional. Vestea este adusă la Timișoara de senatorul USR Nicu Fălcoi.
garnizoana
Garnizoana din Piața Libertății a fost transferată de Ministerul Apărării Naționale către CJ Timiș în toamna lui 2015. Fără ca acolo să se întâmple, practic, nimic, clădirea a revenit la MApN în decembrie 2016, nu înainte însă de a fi în centrul unei întregi dispute legate de transformarea ei în Muzeul Revoluției Române. Pentru asta, garnizoana ar fi trebuit să ajungă la Ministerul Culturii, însă ar fi fost obligatoriu ca autoritățile din Timiș să asigure niște spații pentru MApN. Situația n-a putut fi clarificată în timp util, așa că imobilul s-a întors la Apărare. CJ Timiș l-a cerut înapoi în martie 2017, dar încă nu l-a primit.

Garnizoana e însă foarte aproape de a reveni în administrarea CJ Timiș! Deși autoritățile județene n-au comunicat oficial nimic, „solicitarea CJ privind transmiterea imobilului în domeniul public al județului Timiș, în vederea realizării Muzeului Revoluției din 1989, a fost avizată favorabil în cadrul ședinței Comisiei Statului Major al Apărării din 27 septembrie 2018”. Este răspunsul pe care l-a primit, pe 21 noiembrie, senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, care a vrut să afle care este stadiul acestei mult discutate tranzacții.

Potrivit aceleiași adrese semnate de Mihai Fifor, cu puțin timp înainte de a-și da demisia din funcția de ministru al Apărării, există câteva condiții puse de Statul Major. Iată care sunt cele legate strict de fosta garnizoană:

  • consolidarea și reabilitarea imobilului din fondurile financiare ale CJ Tiimș în termen de cel mult 5 ani de la preluare
  • menținerea destinației imobilului de centru județean de cultură și Muzeul al Revoluției din 1989, până la scoaterea din funcțiune a construcțiilor
  • preluarea contractului de închiriere al unui spațiu (cabinet medical), aflat în derulare, până la expirarea termenului de valabilitate (17 iunie 2020)
  • în proiectul de HG să se precizeze faptul că, dacă în termen de 5 ani de la preluarea imobilului de către CJ Timiș nu sunt îndeplinite obligațiile sus-menționate, imobilul va reveni de drept în administrarea MAPN

Transferul depinde acum de diverse aspecte birocratice, iar primul pas este aprobarea unei hotărâri de consiliu județean, care, potrivit reprezentanților MAPN, este în lucru la instituția de pe Bd. Revoluției. O expertiză făcută de CJ în 2016 a arătat că pentru lucrările de consolidare și amenajare a vechii garnizoane ar fi nevoie de o sumă de aproximativ 10 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Folică a spus: (noiembrie 26th, 2018 at 03:37 )

PARLAMENT DE HOȚI

Unii parlamentari fură resursele naturale, Bugetul României… alții fură proiecte.

,,Vă reamintim faptul că acest proiect are vechimme, discutându-se despre muzeu de ani de zile. Folică Petrică, consilier local la acea vreme, a fost cel care a adus în atenția Consiliului Local acestă locație, clădirea Garnizoanei Militare, cu toate că în spațiul Garnizoanei CJT și-a dorit să mute Biblioteca Județeană.

În 18 decembrie 2015 Petrică Folică solicită în cadrul ședinței de CL înființarea Muzeului Revoluției Române Anticomuniste, făcând referire la clădirea Garnizonei, aceasta fiind atestată în anul 1727 în planurile Timișoarei și care a aparținut patrimoniului orașului nostru…”
Petrică Folică,
Președintele Partidului REZIST

Cristian a spus: (noiembrie 27th, 2018 at 09:52 )

Alții fură denumirile protestelor civile pentru a castiga capital electoral…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.