Gest inedit, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a anunţat ieri că social-democraţii vor demara o serie de proteste împotriva omologului său liberal Alin Nica. Nu, nu este începutul unui război, este o continuare a unuia care se anunţă extrem de palpitant, fie şi pentru faptul că sunt implicaţi doi colegi de alianţă guvernamentală. Dacă pentru…
Cât de bună ne e „direcția greșită”
Cu siguranță statisticienii, sociologii, chiar psihologii, uneori psihiatrii știu mai bine ce fac când întreabă care e direcția spre care se îndreaptă țara în sondajele de opinie, dar dacă privești dintr-un colț de societate aproape bolnavă vei considera că chestionarea cu privire la „direcție” este o pierdere de vreme. România acum crede în procent de…
Un scenariu: Timişoara lui Fritz, pe urmele Timişoarei lui Ciuhandu?
În unele cercuri politice se vehiculează încă de pe acum un scenariu potrivit căruia Timişoara condusă şi după anul electoral 2024 de Dominic Fritz să ajungă, la fel ca în perioada mandatelor lui Gheorghe Ciuhandu. Şi mă refer la izolarea politică a oraşului, aşa cum într-o formă sau alta a fost în timpul lui Ciuhandu…
Fosforescența lui Sorin Grindeanu
Uau! Așa ne-am trezit în weekend, citind în presa locală despre proiectul depus de ministerul Transporturilor în PNRR. Jurnaliștii de la posturile naționale vorbesc sec de un tronson ce urmează a fi reabilitat pentru ca trenurile să poată circula cu până la 160 km/ora pe tronsoanele Caransebeș-Timișoara-Arad. După cum spuneam, acesta este proiectul Ministerului Transporturilor…
Robu „neatârnatul”, Fritz „guvernatorul” şi Oculta damblagită
“Iată, stimați timișoreni, ce am ajuns să avem în zona zero a orașului, în pasajul din Piața Victoriei! Mă întreb: DSP și Garda de Mediu mai există în Timișoara? Oo, scuze! Doamne, cum am putut să întreb așa ceva?! Desigur că există, dar… regulile coloniale nu le permit să se atingă de Guvernator!”. Am reprodus…
Ce fraier și Elon ăsta! Lucrează la cip-ul pe creier fără să știe că românii vaccinați îl au deja implantat
Despre pensiile din România poți face un studiu al absurdului. Și nu mă refer la magistratul sau polițistul care are pensia mai mare ca ultimul salariu luat la 49 de ani, despre treaba asta se va ocupa în următorii douăzeci de ani domnul Rareș Bogdan. Absurdul politicilor în problema pensiilor vine din faptul că partidul…
În aşteptarea lui Elon Musk… liderii coaliţiei se joacă cu tesla pe la locurile sensibile
În timp ce tot poporul televizionist îl aştepta pe Elon Musk cu o nerăbdare mai mare decât a pupătorilor de moaşte să ajungă la raclă, ce se mai întâmplă în România? Am intrat în penultima lună a anului şi, dincolo de vremea încă frumoasă de afară, iarna bate la uşă, vrem, nu vrem. Inclusiv în…
După ce decenii a purtat numele unei gropi de gunoi, Parța i-a dat în cap lui Alin Nica cu parcul de distracții
Prin primăvara acestui an s-a enunțat ideea. Parc de distracții ce nu s-a mai văzut de la Futuroscopul din Poitiers și până la Tivoli, în Copenhaga. Cum nu știm să fie an electoral, ideea președintelui Alin Nica părea doar fantezistă, nu și amestecată cu politică sulfuroasă, iar când auzi de fonduri europene, atunci te mai…
Cum să furi un milion şi să scapi nepedepsit. În România, nu în Olanda
De fapt nu e vorba de un milion, ci de zeci, poate sute, dar m-am inspirat în titlu de la o celebră peliculă cu Audrey Hepburn şi Peter O’Toole. Deoarece, cu cât sunt mai mulţi bani furaţi, cu atât şansele să scapi nepedepsit cresc. Iar o ultimă decizie a Înaltei Curţi a facilitat şi mai…
Cât de defect poți fi să ne crezi atât de proști?
Orice numire politică pe posturile de conducere bugetate de stat pare o sifonare de bani. De aici plecăm și rar se întâmplă să provoci o nedreptate acuzând un bun profesionist de participarea la un asemenea joc. Un bun profesionist nu are nevoie de propte. Se știe că ar putea câștiga orice concurs de ocupare a…
Ciuca bătăilor de joc
În fine, Vasile Dîncu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Apărării. Ingnorându-l încă o dată pe premierul Nicolae Ciucă, Dîncu a făcut acest gest după o întâlnire cu şeful său de partid, Marcel Ciolacu. De altfel, pe Ciucă l-a informat despre demisie, la fel ca pe toată lumea, printr-o postare pe Facebook. S-a…
Niște alcoolici
Pentru ca Timișoara să aibă gata maternitatea și spitalul de copii s-au făcut pași importanți de către autorități. Ultimul dintre ei e al primarului Dominic Fritz: a zis că dă o bere deputatului Alfred Simonis, președinte PSD Timiș, și una ministrului Sorin Grindeanu, primvicepreședinte național al aceluiași partid, pentru a fi motivați astfel să facă…
“Maestrul” şi… nu, nu Margareta, ci Auăleu
Zilele trecute a început unul dintre cele mai stranii procese din multiculturala şi megatoleranta Timişoară, având în vedere atât protagoniştii cât şi miza. Ambasadorul cultural al Timişoarei, titlu primit de la fostul primar Nicolae Robu, Maestrul (am înţeles că aşa trebuie să i se spună) Ştefan Popa Popa’s a dat în judecată două instituţii culturale…
Pasajul de la Operă. Șobolanii nemțești s-au făcut cât crocodilii de Bocsig
Au trecut vremurile când îl mai și aplaudam pe Nicolae Robu, dar uite că ele nu s-au dus de tot și-au reînviat cu ocazia unei noi postări pe Facebook. „Iată, stimați timișoreni, ce am ajuns să avem în zona zero a orașului, în pasajul din Piața Victoriei! Oare Garda de Mediu mai există în Timișoara?”,…
Alin Popoviciu, “Buboi”-ul aripii dizidente din PNL Timiş. Cum a punctat Alin Nica fără să mişte un deget
Într-o dispută politică, una din principalele arme folosite de combatanţi este discreditarea taberei adverse sau a unor membri ai acesteia. Nu de puţine ori astfel de operaţiuni de discreditare/compromitere sunt făcute cu reavoinţă, pe baza unor falsuri. Dar cum percepţia contează mai mult în politică decât realitatea, de multe astfel de campanii de discreditare îşi…
Dacă nu exista Wikipedia? Lucian Bode, acest “Maria Grapini” al doctoratelor din România
Cei din USR au venit, luni, cu argumente plauzibile că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, este plagiată grosier. Şi nu a fost un demers uşor, fiind necesar ca teza să fie copiată de mână, după ce a fost ascunsă într-un calculator al Bibliotecii Naţionale. O chestie destul de bizară, atâta timp…
Dominic Fritz, altul
Într-o democrație veritabilă, o instituție ce-și zice a fi „de presă” ar trebui să se manifeste liber, procesând evenimentul exclusiv cu tehnicile jurnalistice până ce el devine articol. Când spunem „liber” nu e vorba doar de a nu fi condamnat abuziv în justiție și încarcerat, cum se petrece în autocrații precum Rusia și nu numai.…
Ce legătură are parcarea pe care CJ Timiş vrea s-o facă în centrul Timişoarei cu spiritismul şi astrologia? PNL
Parcare în buricul târgului! Visul de decenii al timişoreanului motorizat şi promisiunea tuturor candidaţilor la primărie. De exemplu, fostul primar Nicolae Robu, darnic în goluri şi vorbe, nu s-a încurcat prea mult în cifre şi a promis doar… C.I.N.C.I.! Şi acum spune, precum planurile cincinale depăşite după patru ani, că a făcut 120% din tot…
Ajungi să-l urăști pe Alfred Simonis
Aproape că-l urăsc pe deputatul PSD Alfred Simonis pentru amendamentul făcut cu ocazia împărțirii banilor pentru promovarea evenimentului numit Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023. Băgăreț cum îl știm, dl. Simonis a tras preșul cu opt milioane de lei de sub picioarele președintelui CJ Timiș, Alin Nica, și l-a oferit Asociației TM2023, prin intermediul Ministerului Culturii.…
S-a coclit AUR-ul? Bau-bau sau pericol real?
Nu ştiu dacă am numărat vreo 20 de persoane la protestul organizat de AUR Timiş în faţa Palatului Administrativ. Sigur, se poate spune că a fost într-o zi de duminică, atunci când lumea nu prea are chef de proteste. Pe de altă parte a fost o zi însorită, iar străzile Timişoarei au fost înţesate de…