O dansatoare la bară este martorul cheie în crima de la Sinersig. Laura Buta, fosta iubită a lui Sergiu Burkas, le-a spus anchetatorilor că interlopul căuta să închirieze o mașină ca să ajungă la Buziaș.
Croissantele, „deliciile” care imbata copiii / FOTO
Oricât ar părea de incredibil, alcoolul este un ingredient nelipsit din produsele de panificație. Cele mai gustoase cornuri cu ciocolată după care tânjește fiecare puști sunt, de fapt, pline de alcool.
Brigitte Sfat a vrut sa-si stearga cazierul!
A stat doi ani la închisoare, iar acum vrea să-și curețe cazierul. Va rămâne însă cu onoarea „nereperată”, după ce n-a reușit să impresioneze judecătorii de la Tribunalul Timiș. Brigitte Sfăt a depus o cerere de reabilitare, dar acțiunea i-a fost respinsă încă de la prima înfățișare.
Posturi vacante la Primaria Timisoara
Primăria Timişoara organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de consilier la Biroul organizări evenimente, respectiv Serviciul relaționare directă cu cetățeni. Cei care doresc să se înscrie își pot depune dosarele până pe 8 februarie.
Se distribuie alimente de la UE pentru saraci, dar fara ulei si faina
Timișorenii cu venituri mici primesc, de marți, produse alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Este vorba despre cei care au căpătat acest drept în perioada 1 august – 31 decembrie 2012. Din stocurile aflate în custodia primăriei lipsesc, în continuare, uleiul și făina.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. A. Imbroane (p), Samuil Micu (p), Bastilia (p), Kogălniceanu (p), Aleea Pădurea Verde (p), Lorena (p), Calea Dorobanților (p), orele 9 – 17; Făget (Partea Românească, str. Ștefan cel Mare, Dionisie Pășcuțiu, Lalelelor), Lugoj (str. Vladimirescu, Bărnuțiu, Vlahuță, Teiului, Margaretelor, Bocșei…
Dupa exemplul NAT88, liberalul Rares Buglea sustine sterilizarea femeilor rome
Ideea timișorenilor care au vrut să premieze femeile rrome care se sterilizează a prins și în alte părți ale țării. Consilierul local Rareș Buglea, șeful organizației de tineret a PNL Alba, a postat pe Facebook un mesaj prin care cere sterilizarea țigăncilor care nu au condiții să-și crească copiii.
Directia Copilului cauta parinti profesionisti
La Timișoara se caută părinți profesioniști. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vrea să-i învețe pe 50 de timișeni meseria de mamă și tată, pentru a le da în grijă copiii orfani sau abandonați îm centrele de plasament.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, luni, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea doar la Lugoj, pe străzile Vladimirescu, Bărnuțiu, Vlahuță, Teiului, Margaretelor, Bocșei (p), Oituz (p) și Rozelor, între orele 9 și 17.
Femeie injunghiata de concubin, la Birda
Un paznic de la o fermă de porci din Birda este cercetat pentru tentativă de omor, după ce a încercat să-și omoare partenera de viață, pe care trebuia s-o schimbe în tură la serviciu. Femeia a fost salvată de medici.
Crima la Uivar: o tanara de 19 ani a fost ucisa de iubitul ei
O poveste de dragoste s-a terminat tragic, sâmbătă noaptea, la Uivar. O tânără de 19 ani a fost ucisă de iubitul ei, în urma unei certe domestice. În urmă a rămas orfană fiica lor, care are numai doi ani.
Informare meteo: vant si precipitatii mixte in vest
Vremea se strică din nou. Meteorologii nu au vești bune pentru sfârșitul de săptămână. De duminică, de la ora 12, vor fi precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării şi ninsori în zona de munte.
„Recolta” bogata pentru politistii de la Rutiera
Zeci de şoferi au fost sancţionaţi, vineri noaptea, de poliţişti, după ce au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Aproape 900 de mașini au fost trase pe dreapta, pentru verificări.
Disparut din spitalul de la Gataia, cautat de politisti
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Timişoara, care a părăsit Spitalul de Psihiatrie Gătaia, este căutat de poliţişti. Valeriu Costiug a fugit de la spital miercuri, fără aprobarea medicilor.
Dite Dinesz e, din nou, sefa la TVR Timisoara
TVR Timișoara, proaspăt trecută prin procesul de evaluare și concediere colectivă, are un nou director. Dietlinde Dinesz revine la șefia instituției, unde s-a mai aflat în perioada în care Lucian Ionică fusese dat afară.
In strada, din cauza Legii medierii
Câteva zeci de femei, printre care și actrițe de la Teatrul Național din Timișoara, au protestat, vineri seara, împotriva introducerii violului în noua lege a medierii.
Protest in Piata Operei, impotriva includerii violului in Legea Medierii
Timișorencele sunt chemate să iasă în stradă vineri, de la ora 17, în Piața Operei, pentru a protesta împotriva includerii violului în noua lege a medierii. Evenimente similare vor avea loc, simultan, la Cluj Napoca și București.
Un banatean viseaza o… biblioteca in Bangladesh! / FOTO
Bănățenii sunt invitați să ajute la construirea unei bilbioteci în Bangladesh. Mai puțin de 7.000 de euro despart visul de realitate pentru Abu Sayed și localnicii din Jamalpur. Grațian Mihăilescu și-a propus să-i ajute să-i adune cât mai repede.
DN6, „punct negru” pe harta soselelor mortii din Romania
Unul dintre cele mai periculoase drumuri din România trece prin Banat. E vorba despre DN6, șoseaua care vine dinspre Cenad spre Timișoara. Hunedoara. Potrivit IGPR, intrarea în țară din spațiul Schengen este, alături de DN1 și DN2, principala arteră cu probleme.
Copii prinsi la furat de haine in mall
Doi copii, un băiat și o fată, au fost prinși la furat în mall, alături de adulții care îi „angajaseră”. Cei patru au dat, în ultimele luni, mai multe spargeri în magazine, din care au furat în special haine și pantofi, marfă care poate fi ușor vândută mai departe.