S-a urcat la volan după ce a băut, a călcat pedala de accelerație și s-a răsturnat cu mașina în sensul giratoriu de la AEM. Este vorba despre un tânăr din Caransebeș, care a avut mare noroc după o astfel de cascadorie.
Din cauza vitezei, el nu a mai apucat să frâneze la timp și a ajuns cu roțile în sus chiar pe liniile de tramvai din sens. A fost nevoie de intervenția pompierilor militari, pentru a-l scoate din mașină pe cascadorul de ocazie.
Șoferul a fost testat pentru consum de alcool, etilotestul indincând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. O ambulanță l-a transportat apoi la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, iar tânărul a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal.
Comentarii prin facebook