Patronul firmei de ridicări auto „Îngerii Galbeni” s-a ales cu o pagubă serioasă în buget. Una dintre mașinile sale a fost incendiată în noaptea de joi spre vineri. Vehiculul necesită o vizită extinsă la service și nu are asigurare CASCO. În ultimii ani, „Îngerii Galbeni” au fost implicați în mai multe scandaluri.
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. P. Râmneanțu, Siret (p), T. Lalescu (p), Stadion (p), Oltul, Protopop George Dragomir (p), V.Babeș (p), Bisericii, Înfrățirii, Magnoliei (p), Intrarea Rozelor, Icoanei, Izlaz, Uberland, orele 9 – 17; Moșnița Nouă (p), Ghiroda – str. Câmpiei nr. 14), Făget – str. Ștefan cel…
Distractie sfarsita la politie: doi pusti au dat foc unui scaun in tramvai
Un incident mai puțin obișnuit s-a petrecut joi dimineață, într-una din garniturile care circulă pe linia 9. Doi adolescenți n-au găsit ceva mai bun de făcut decât să dea foc unui scaun! Din fericire, ceilalți călători au reușit să stingă flăcările. Teribiliștii au ajuns acum pe mâna polițiștilor.
Trei sate din Timis nu exista! In Romania sunt 126 de localitati-fantoma
Județul Timiș figurează în nomenclatorul localităților cu trei sate care, de fapt, nu există. La ultimul recensământ, în cele trei a fost „bifat” un singur locuitor! Cele trei localități figurează însă în continuare în documentele unor instituții ale statului, inclusiv pe listele Autorității Electorale Permanente.
Incepe Salonul Industriei Usoare
Ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, începe joi, 26 februarie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Până la 1 martie, vizitatorii vor putea găsi aici produse dintre cele mai diversificate.
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. C. Porumbescu (p), Prislop (p), Bd. Constantin Brâncoveanu (p), Bojincă (p), Parcului, Cerna, Viorelelor, Magnoliei (p), orele 9 – 16; Moșnița Nouă (p), Peciu Nou nr. 8A, orele 9 – 16; Hitiaș (p), orele 8 – 18; Criciova, orele 10 – 16.
Fara apa rece
Aquatim anunță că miercuri, între orele 9 și 15, va întrerupe furnizarea apei pe strada Intrarea Doinei, inclusiv la punctul termic de pe această stradă, pentru lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă, din fonduri private. Vor fi afectate blocurile cu patru etaje dar și blocurile turn (P+10) din zonă, care sunt alimentate…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Gh. Ranetti (p), Glad (p), Kiriac (p), Bd. Constantin Brâncoveanu (p), Eneas (p), Regele Carol I nr.30, Bd. Cetății (p), Calea Bogdăneștilor (p), Aprodu Movilă, Banu Mărăcine, Zalău (p), Balta Verde (p), I. Pop Reteganul, orele 9 – 17, str. Prutul, Mureș (p),…
Fara apa calda si caldura in mai multe zone ale Timisoarei
Timișorenii din mai multe cartiere vor rămâne miercuri fără apă caldă și căldură. În zona Soarelui, reprezentanții Colterm avertizează că întreruperea s-ar putea prelungi până la miezul nopții.
Timisul bate recordul judetelor la numarul de elevi inscrisi in clasa zero, intr-o singura zi!
Abia s-a dat startul primelor etape de înscrierile în clasa pregătitoare, că părinții au luat cu asalt unitățile de învățământ. Cel puțin aceasta este situația în Timiș, județul cu cei mai mulți elevi înscriși într-o zi. Doar la București au existat mai mulți înscriși.
Universitatea de Vest, campioana la fizica si matematica
Universitatea de Vest a demonstrat din nou că este una dintre cele mai apreciate instituții de învățământ superior din țară și din Europa. Cea mai recentă recunoaștere internațională a venit din partea University Ranking by Academic Performance.
Inca un santier in zona Pietei Doina! Se va lucra la reteaua de apa pe Intrarea Plantelor
Șoferii care caută loc de parcare în zona Pieței Doinei, în Calea Șagului, vor avea o mare problemă în perioada următoare. O a doua stradă urmează să intre în lucru, după strada Mureș. Este vorba despre Intrarea Plantelor.
Cumnata deputatului Grindeanu, unic candidat la sefia ISJ Timis! Tatal acestuia, foarte probabil, sef cu delegatie in Caras-Severin
Aura Danielescu, cumnata deputatului PSD Sorin Grindeanu, este singurul candidat la funcția de inspector școlar general în Timiș. Deși spune că ea „chiar învață” și „își dorește”… nu e convinsă că o să și ia concursul. În același timp, tatăl deputatului, Nicolae Grindeanu, ar putea rămâne șef cu delegație la ISJ Caraș-Severin, unde nu există niciun candidat interesat.
Atentie cine va umbla la tevile de gaz! Exista risc de explozie
Atunci când vine vorba despre instalațiile de gaz, chiar și cea mai mică intervenție necesită prezența unui specialist! În 2014, nu mai puțin de 12 persoane au fost rănite în urma exploziilor, iar una a murit. Reprezentanții E.On vă recomandă să nu permiteți accesul persoanelor neautorizate la instalațiile de gaz.
Incepe curatenia de primavara, a fost stabilit „orarul” pentru fiecare strada
Dacă aveți de aruncat tot felul de obiecte nefolositoare din gospodărie, mai aveți un pic de răbdare. Primăria organizează, în perioada 16 – 29 martie, curățenia de primăvară, care, ca de obicei, se va desfăşura în două etape.
Pescarii, asteptati in week-end la Giroc
Pentru al doilea an consecutiv, Trio Events din comuna Giroc va fi în perioada 27 februarie – 1 martie teatrul unor povestiri pescărești. Acest lucru este prilejuit de expoziția destinată pescuitului sportiv, sub titulatura „Fishing & Camping Expo Vest 2015”.
Apa rece oprita, pe motiv de avarie
Aquatim anunță că, pentru remedierea unor avarii, va întrerupe furnizarea apei rece în Timișoara, pe străzile Banatul, Lacului, Surorile Martir Caceu, Feleacul, Retezat (inclusiv punctul termic), Anghel Saligny, Craiova, Mart. Cristina Lungu, Gh. Lazăr, Mărășești, Mătăsarilor, dar în Recaș și Izvin. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele…
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Porumbescu (p), Corbului (p), Odobescu (p), Vadu Călugăreni (p), orele 9 – 17; Giarmata Vii – str.Parcului (p), Satchinez (consumatori Petrom), orele 9 – 17; Utvin nr. 269, orele 9 – 15; Hitiaș (p), orele 8 – 18.
Poftiti la martisoare! Simbolurile primaverii au aparut timid in Piata Victoriei / FOTO
Primii comercianți de mărțișoare și-au instalat suporturile, de luni, în Piața Operei. Nu sunt atât de mulți ca în anii trecuți, dar până la finalul săptămânii numărul lor va crește, mai ales că primăria a eliberat peste 200 de autorizații pentru centrul orașului.
Ești artist? Ai ceva de spus? Hai la StudentFest!
Organizatorii StudentFest sunt în linie dreptă cu pregătirile pentru ediția din acest an a festivalului. Acum se caută tinerii artiști care își doresc să prezinte publicului creațiile lor. În 2015, StudentFest pornește de la tema „conflict”, iar pe lângă artiști, cei care vor să fie voluntari în cadrul festivalului sunt și ei invitați să se înscrie.