Social articole

Furtuna a avariat casa ucraineana de la Muzeul Satului

Furtuna a avariat casa ucraineana de la Muzeul Satului

Furtuna puternică stârnită la Timișoara marți dimineață a făcut o „victimă” la Muzeul Satului de la Pădurea Verde. Un frasin a fost lovit de fulger și a căzut peste casa ucraineană, producând pagube minore. Din fericire, pentru că incidentul s-a produs în jurul orei 6,30, nu au existat victime umane.

Un elev din Lugoj, prins cu casti la Evaluarea Nationala

Un elev de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Lugoj a fost dat afară de la prima probă a Evaluării Naţionale. Absolventul de clasa a VIII-a a fost prins cu o pereche de căşti asupra lui. Comisia de examen din şcoală şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar Timiş au decis că elevul trebuie eliminat din examen.

In Timis e la moda sa conduci beat si, daca se poate, si fara permis

Weekend plin pentru agenții de la Poliția Rutieră. Aproape 600 de șoferi au fost amendați, iar câteva zeci au rămas fără permise de conducere, pentru că au depășit pe linie continuă, au călcat prea tare pedala de accelerație sau n-au acordat prioritate. Două accidente, din fericire ușoare, au fost provocate de șoferi aflați în stare de ebrietate.

Culmea ironiei: poezia unui corigent la romana, subiect la Evaluarea Nationala

Aproape 5.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a din Timiş au susţinut luni prima probă a Evaluării Naţionale, la limba şi literatura română. Subiectul a fost unul de nivel mediu. Elevilor le-a picat un text la prima vedere, pe baza căruia au avut de rezolvat cinci subpuncte ce vizau cunoştinţe de teorie literară şi vocabular.

Din nou la BAC: luni a inceput o noua proba a examenului

După ce au arătat cât sunt de „experimentați” la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare în limba română și au demonstrat care le sunt abilitățile digitale, acum liceenii din Timiș se pregătesc să fie, din nou, evaluaţi în cadrul examenului de Bacalaureat. Proba demarată astăzi va testa care sunt capacitățile de exprimare ale

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Zona Ion Ionescu (p), Borzești (p), Irlanda, Calea Lipovei (p), Divizia 9 Cavalerie (p), orele 9 – 15; Becicherecu Mic nr. 711 A, orele 9 – 15; Lugoj – blocuri Zona Timișorii A1-9, B2, B3, orele 9 – 15; Dumbrăvița – str. P. Șandor

apa potabila

„Dorel” a lovit din nou: magistrala de apa rece, avariata in Lipovei

Timișorenii care locuiesc în Calea Lipovei și zona Ion Ionescu de la Brad mai au de așteptat câteva ore până să aibă apă rece. Magistrala a fost avariată miercuri seară, în timpul lucrărilor de introducere a cablurilor de date ale RDS-RCS în rețeaua subterană.Timișorenii care locuiesc în Calea Lipovei și zona Ion Ionescu de la Brad mai au de așteptat câteva ore până să aibă apă rece. Magistrala a fost avariată miercuri seară, în timpul lucrărilor de introducere a cablurilor de date ale RDS-RCS în rețeaua subterană, efectuate de o companie angajată de furnizorul de internet și televiziune.

Scoala de vara „Casa Insorita”, solutie de vacanta pentru parinti si copii

O asociație din Timișoara dă o mână de ajutor părinților care nu au prea multe alternative pentru copiii lor, pe timpul vacanței mari. Puștii cu vârste între șase și zece ani sunt așteptați la o școală mai altfel, cu zumba, jocuri, muzică și o mulțime de alte activități care să-i țină ocupați o bună parte din zi.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Zona Ion Ionescu de la Brad, orele 9 – 15; Ghiroda – str. Ghioceilor, orele 9 – 15; Parța nr. 715, orele 9 – 15; Lugoj – blocuri Zona Timișorii A1-9, B2, B3, orele 9 – 15; Giroc (p), Uihei, fermele Smithfield Sânpetru Mare

Sarbatoarea Muzicii, la Timisoara

Timișoara este, și în acest an, unul dintre sutele de orașe din întreaga lume care găzduiesc Sărbătoarea Muzicii/Fête de la musique, manifestare culturală franceză creată în 1982 de ministrul Culturii de atunci, Jack Lang. Institutul francez din Timișoara vă invită în frumoasa și primitoarea sa grădină la o întâlnire muzicală cu trupele Lucian Nagy &

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru executarea unor lucrări de automatizare, va întrerupe joi, între orele 8 și 12, furnizarea apei calde la PT 20. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Al. Golescu, Baader, Drăgășani, Înfrățirii, Industria Lânii, Bd. Take Ionescu, Tapia, Virtuții și Zimbrului.

cannabis

Cannabisul si etnbotanicele tin Timisul in topul judetelor consumatoare de droguri

Timișorenii sunt mari amatori de droguri. Comisarul șef Mihaela Tomiță, de la Centrul Antidrog, susține că Timișul este pe locul trei în topul județelor consumatoare de droguri. Aceasta a prezentat, la Colegiul Prefectural, Strategia Antidrog Timiș 2014-2020. Planul se bazează, în special, pe prevenția consumului și, pentru aplicarea lui, se va lucra într-un parteneriat strâns cu inspectoratul școlar, pentru a se încerca diminuarea consumului în rândul studenților și elevilor

evaziune

FBI, pe urmele unor „pirati” informatici la Timisoara si nu numai

Zeci de percheziții au loc miercuri dimineață în Timișoara și Arad, dar și în județele Mehedinți și Caraș-Severin. Polițiștii și procurorii DIICOT sunt pe urmele unei rețele de „pirați” informatici care, în ultimii șase ani, au furat mii de date ale unor carduri bancare. Ancheta a pornit din America, de la agenții FBI.

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru executarea unor lucrări de automatizare, va întrerupe miercuri, între orele 8 și 16, furnizarea apei calde și a celei reci la PT 17. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc în imobilele situate pe străzile 3 August, Abrud, Galați, L. Dionisie, Mircești și Vidra.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Zona Ion Ionescu de la Brad (p), orele 9 – 15; Ghiroda – str. Ghioceilor nr. 2, orele 9 – 15; Lugoj – blocuri Zona Timișorii A1-9, B2, B3, orele 9 – 15; Dumbrăvița – str. Traian Vuia, P. Șandor (p), T. Vladimirescu (p),

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.