Asociația Via Rumania Cultura și Consulatul Onorific al Spaniei vă invită la un mic dejun literar cu „meniu catalan inclus”. Veți cunoaște astfel mai îndeaproape regiunea Cataloniei și veți putea intra în culisele celei de-a 27-a ediții a APLEC Internacional, festival de folclor catalan ce se va desfășura pentru prima dată în România, la Timișoara
Politistii locali din Timisoara sunt cei mai buni „pistolari” / FOTO
La poligonul de la Pădurea Verde a avut loc, în weekend, cea de-a cincea ediție a Turneului International de Tragere „Top Gun”, organizat de IPA (International Police Association), Secția Română Regiunea 1 Timiș. Cei mai buni au fost polițiștii locali din Timișoara, care și-au adjudecat două locuri întâi, din cele trei puse în joc.
Fara carnet pe motocicleta, ranit de o soferita… fara carnet!
O șoferiță fără carnet a accidentat, marți, lângă Uliuc, un motociclist. Acesta nu avea nici el permis de conducere și, în plus, era și puțin băut. Culmea este că nici vehiculele cu care se deplasau cei doi nu aveau acte în regulă!
In sfarsit, primaria porneste „vanatoarea” de tantari
După ce timișorenii care au participat, în ultima săptămână, la diversele acțiuni organizate în parcurile din oraș s-au plâns de „atacurile” țânțarilor, primăria ia măsuri. De miercuri vor fi reluate operațiunile de dezinsecție.
Eliminat din bacalaureat la o proba la care nu se dau note
Un elev de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Timişoara a fost prins cu telefonul mobil asupra lui şi a fost eliminat din bacalaureat, marţi, la Timişoara. Timp de două sesiuni, el nu se va mai putea prezenta la examenul de maturitate.
Peste 200 de soferi, amendati in prima zi de Rusalii
Amenzi care depășesc 55.000 de lei și peste 200 de încălcări ale legislației rutiere – aceasta este „recolta” din prima zi de Rusalii a polițiștilor din Timiș. Peste 20 de șoferi au rămas și fără premise, după ce au fost prinși băuți la volan sau au apăsat prea tare pedala de accelerație.
„Aripi pentru un vis”, concert pentru copiii bolnavi de cancer
Asociația Little People România, în colaborare cu Corul de Copii „Akord Junior” și Filarmonica „Banatul”, vă așteaptă, luni seară, la un concert caritabil. Toate fondurile vor fi folosite pentru susținerea activității pe care cei de la Little People o desfășoară la secția de onco-hematologie a spitalului de copii.
Rusaliile, Duminica Pogorarii Sfantului Duh
Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment foarte important din viaţa Bisericii. Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte.
A vrut sa evite un caine, dar si-a omorat fratele
Tragedie într-o familie din Timiș: un bărbat de 27 de ani a murit într-un accident de circulație, pe drumul care leagă localitățile Variaș de Gelu, în mașina condusă de fratele său.
Robu a fost amendat pentru discriminare pe… Facebook
La jumătate de an de când a comis-o într-o postare pe Facebook, în care ironiza comunitatea romă, primarul Nicolae Robu a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Deși miza este minoră, edilul a ajuns la concluzia că e vorba de ceva… politic!
Noi strazi inchise in zona Soarelui-Buziasului
Timișorenii care locuiesc în partea de sud a orașului au un nou motiv de stres. Aquatim începe în această perioadă noi lucrări la sistemul de apă și canal, astfel că anunță închiderea unor străzi în zonele Buziașului și Soarelui.
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Aeroport (p), orele 9 – 17; Dumbrăvița – str. T. Vladimirescu, E. Mauriciu, E. Murgu, Traian Vuia, Teleagului, P. Șandor (p), orele 9 – 17; Alioș, nr. 171, orele 9 – 15; Lugoj – blocuri zona Timișorii A1-10, B2, B3, orele 9 –…
Cumnata lui Sorin Grindeanu e noul inspector şcolar general
Aura Danielescu a fost numită, joi, printr-un ordin venit de la Ministerul Educaţiei Naţionale inspector şcolar general de Timiş. Printr-un alt ordin, sosit în aceeaşi zi, a fost demis din funcţia de inspector general liberalul Cornel Petroman.
Pui de barza, „nascut”… in direct la Carani
Cuibul de berze de la Carani, monitorizat video de două luni de Wildlife România, are un nou… locuitor. Un pui de barză a venit pe lume joi dimineață și este perfect sănătos. Cei care urmăresc transmisiunea live au putut fi martorii evenimentului.
Concluzie trista in Timis: copiii sunt abuzati cel mai mult de propriile mame
Copii neglijaţi, abuzaţi fizic, emoţional şi sexual, exploataţi prin muncă sau exploataţi sexual. Aproape 320 de astfel cazuri au fost sesizate în Timiş, în primele patru luni ale anului, la Telefonul Copilului. Cel mai trist e că, în multe cazuri, principalul abuzator este… chiar mama copilului.
Punctele Enel vor fi inchise pe 9 iunie
Toate punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 9 iunie, zi liberă legală. Dacă vreți să plătiți facturile, o puteți face, printre altele, la bancomate sau prin internet banking.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat joi întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, după cum urmează: Dumbrăvița – str. Molidului, Fagului, Serelor, Măslinului, Florilor, Cetinei, orele 9 – 16; Chevereș, orele 9 – 16; Lugoj – blocuri zona Timișorii A1-10, B2, B3, orele 9 – 16; Satchinez – str. Crinului nr. 7, orele…
Fara apa calda
Colterm anunță că, pentru executarea unor lucrări de automatizare și mentenanță, va întrerupe joi, între orele 8 și 16, furnizarea apei calde la PT 15 și 8A. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Cuvin, Darwin, Fagului, Mehadia, Ofcea, Pestalozzi, A. Mocioni, Braniște, Bd. Revoluției, Filipescu, N. Iorga, Odobești, Paciurea, Predeal,…
Comisarul sef Daniel Langa, noul adjunct de la Politia Timis
Comisarul şef Daniel Langă a fost numit în funcţia de adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş. Aceasta a rămas vacantă după ce comisarul șef Florin Enache a ieșit la pensie.
Strada Alba Iulia are „acoperis” de umbrele!
Strada Alba Iulia va căpăta, în următoarele zile, un „acoperiș” multicolor. Nu mai puțin de 500 de umbrele vor fi așezate la înălțime, pentru a oferi acestei artere ultracentrale o față complet nouă, marcând, totodată, și Festivalul Artelor Timișorene, care se va desfășura în perioad 6-15 iunie, în mai multe spații din oraș.