Sezonul în aer liber s-a încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă și la Club Pantheon, și nu oricum, ci cu un concert de zile mari susținut de excentrica Anna Lesko. Frumoasa ucraineancă născută în Republica Moldova nu și-a dezmințit reputația. Ea le-a oferit timișorenilor prezenți la eveniment un show complet, plin de culoare și lumină.
Zambara revine
Inaugurare discretă a sezonului de toamnă în clubul Zambara. Controversatul local din Bastionul Theresia și-a redeschis porțile vineri noapte, după ce a fost închis peste vară.
Grupul Prolog deseneaza Timisoara in pastel
Unul dintre cele mai longevive grupări artistice, Prolog, care numără membri de venerabile vârste, au început zilele acestea să deseneze, în pasteluri colorate, Timişoara. Ei participă la cea de a şasea ediţie a Taberei de Pastel Urban a Fundaţiei Rubin, până pe 2 octombrie.
Zile de sarbatoare la Sinandrei: a treia editie a Targului Breslelor
Primăria Sînandrei organizează, sâmbătă şi duminică, cea de-a treia ediţie a expoziţiei cu vânzare desfăşurată sub egida „Târgul Breslelor”. Locuitorii din Sînandrei, dar nu numai sunt invitaţi să lase deoparte grijile cotidiene pentru a participa la această manifestare care, anii trecuţi, s-a bucurat de un real succes.
Impreuna, pentru Alex
Clubul River Deck a găzduit, joi seară, un eveniment special, organizat într-un scop cu adevărat nobil. Concertul „Stand Together” a reunit mai mulţi artişti timişoreni. Caylla, Malenna, Silviu Paşca, Muneer, Sign, Phaser, Anastasia şi Călin Lupu au cântat pentru Alex, un băieţel de patru ani bolnav de leucemie şi sindromul Down.
Fundatia Rubin, premiata pentru revitalizarea spatiului public
Fundaţia Rubin a fost premiată de specialiştii în urbanism, pentru că reinventează permanent spaţiul public din centrul Timişoarei, pe care îl umple de artă.
Uimitor: un nou instrument muzical!
Se ştie, dacă ai o sârmă bună repari orice, ce te faci însă dacă eşti muzician şi ţi-ai uitat trompetă? Firesc, cânţi cu…
Ca la Oktoberfest: 56 de feluri de bere intr-un singur pub
Sâmbătă seară, în zona Pieţei Unirii, se va deschide cel mai nou pub din Timişoara. Bugar’d îi va aştepta pe petrecăreţi cu 56 de sortimente de bere, alunele fiind oferite gratuit din partea casei.
Impreuna, pentru un scop nobil
Timişoara a intrat în febra evenimentelor caritabile. Joi, 29 septembrie, la River Deck are loc un eveniment de strângere de fonduri în favoarea organizaţiei „Salvaţi Copiii”.
Spalare de pacate sub masina de bule
Sfânta Petrecere de fiecare marţi din Porky’s se respectă. Creat de DaSaint Events pentru sezonul de toamnă-iarnă 2011, acest gen de eveniment prinde la public, în special la studenţi.
PsyWar – Wake up! (2010)
PsyWar – Wake up! este un documentar fantastic, care demolează efectiv din temelii, mitul societăţilor democratice moderne, revelându-le adevărata faţă, de societăţi elitiste, cum au fost dintotdeauna în istorie, prin combinarea istoricului dezvoltării propagandei corporatiste şi guvernamentale americane, cu interviuri ale unor personalităţi marcante, ca Howard Zinn şi Noam Chomsky, ilustrând SUA ca pe o…
Caravana BookLand vine la Timisoara
Cărţile Hertei Müller şi ale Anei Blandiana se întorc pe meleagurile natale! Caravana BookLand ajunge, în sfârşit, la Timişoara, după un periplu naţional. Iubitorii de lectură vor avea parte de cinci zile cu adevărat speciale.
Tabara de pastel urban, la Timisoara
Prezenţă de excepţie la cea de-a patra ediţie a Taberei „Pastel Urban” Timişoara. Membrii Grupului Prolog, cunoscuţi mai mult ca şi „artiştii spirituali”, au spus “da” invitaţiei Rubin şi vor pastela Timişoara timp de câteva zile.
Umor: o pisică isteaţă
Cine a spus ca pisicile nu sunt isteţe? Mai ales când vine vorba de mâncare de pisici 🙂
Marie Curie, viata in imagini
Cum arăta, în intimitatea căminului, singurul savant laureat cu două premii Nobel? Cât de cochetă era, având în vedere că performanţa îi aparţine unei femei? La aceste întrebări, dar şi la altele încearcă să răspundă o inedită expoziţie foto.
DJ Vasile si taraful de la Marsa au cucerit definitiv Timisoara
Au avut un succes atât de mare în rândul timişorenilor, încât au fost chemaţi din nou, în acelaşi loc, pentru un nou spectacol incendiar. Taraful de la Mârşa, cu deja celebrul DJ Vasile, s-a întors la River Deck.
Artisti si spectatori cu inimi mari, in People Caffe
Concertul de vineri seară, de la People Caffe, dedicat Danei Işpan, diagnosticată cu o tumoră cerebrală, care are nevoie de bani pentru o intervenţie chirurgicală salvatoare, a fost un succes. Astfel, cu banii adunaţi vineri seară, tratamentul tinerei pentru următoarele două luni este acoperit financiar.
O scrisoare pierduta… bine gasita pe scena Nationalului
Va înceta Caragiale să fie actual în România? Probabil niciodată. Ada Lupu a făcut o montare de excepţie a „Scrisorii pierdute”, iar aplauzele de vreo jumătate de oră din seara premierei au arătat încă o stagiune care începe sub sub semne bune.
Cesaria Evora nu mai vine la Timisoara?!
Cesaria Evora a anunţat că îşi încheie cariera. Ea și-a anulat toate concertele din perioada următoare, inclusiv cele trei care ar fi trebuit să aibă loc în România. Artista are 70 de ani și o stare de sănătate care nu-i mai permite deplasările de durată. Informațiile nu au fost confirmate încă de organizatorii concertelor din Timișoara, București și Cluj-Napoca.
Porky’s, loc de petrecere
Distracţia pare să nu se oprească niciodată la Porky’s. Aşa că, joi noapte, cei care nu trebuie să meargă cu noaptea în cap nici la şcoală, nici la serviciu au ieşit din case pentru o nouă porţie de petrecere.