Sărbătoare inedită a Unirii Principatelor. Elevii mici de la Lenau au învățat primul sport extrem din viața lor. Să meargă pe picioroange moderne.
Ștefan Cojocnean a transformat ziua de marți într-un program de inițiere în lumea sportului cu titlul „Ziua Unirii pe picioroange moderne”. Ideea principală este susținerea mișcării, distracției si a sportului în același timp. Promovarea picioroangelor moderne, începută de cvadruplul campion mondial de sporturi extreme Ştefan Cojocnean, ajunge acum în școli, în încercarea de a motiva copiii să facă sport. ”Copiii sunt prin definiție hiperactivi și mereu cu chef de joacă, așa că, de mici, trebuie obișnuiți să facă sport, nu numai ca obligație ci și ca distracție. În cadrul acestui curs, elevii clasei a IV-a a Liceului Teoretic Nikolaus Lenau se vor bucura împreună, vor da frâu liber imaginației și creativității, vor avea posibilitatea să viseze îndrăzneț și să pășească încrezători către o noua lume pe picioroange moderne. Sperăm că Ziua Unirii pe picioroange moderne va trezi interesul locuitorilor din Vestul României pentru acest sport, va oferi diverse demonstrații pe picioroange și cu această ocazie să formeze o nouă imagine asupra mișcării și asupra sportului”, a declarat Cojocnean.
Comentarii prin facebook