După o săptămână de negocieri fără rezultat și câteva concerte în stradă, directorul și sindicaliștii în grevă de la Filarmonica Banatul s-au întâlnit, luni după-amiază, față în față, la primărie. Marți, Nicolae Robu va vorbi în fața artiștilor care protestează.
Dans, dans, dans. Timișoara, gazda unui campionat mondial și a unui festival cu tango și street dance
La Timișoara vor avea loc, în următoarea perioadă, mai multe evenimente dedicate dansului, în organizarea celor de la Magnum Team. Vor fi atât Festivalul Internațional de Dans Timișoara, cât și Campionatul Mondial de dans sportiv U21 Standard.
Despre teatru și democrație, la Timișoara, cu Ion Caramitru și Marco Martinelli
Asociația Timișoara 2021 continuă seria dezbaterilor publice pe teme de actualitate europeană, într-un spațiu neconvențional și relaxant. Următoarea discuție este despre teatru și democrație și are loc în prezența a doi oameni cu greutate în domeniu.
Înscrieri la Atelierul Identitate. Cum să-ți faci caval și să cânți cu Bean MC
Între 22 și 26 octombrie, Teatrul Național Timișoara organizează al treilea modul al Atelierului Identitate, intitulat Glasul lemnului. De această dată, va fi mai mult decât să învățați să cântați la caval.
S-a gătit găigana uriașă! Duminică, la Buziaș urmează concursul de papricaș / FOTO
A zecea ediție a Festivalului Papricașului și Vinului a început sâmbătă, în Parcul Central din Buziaș. Surpriza zilei a fost, așa cum au promis bucătarii, găigana din fix 1.0001 ouă! S-a gătit într-o tigaie uriașă și s-a împărțit.
Moromeții 2 ajunge la Timișoara. Horațiu Mălăele și echipa vin la premieră
Cel mai așteptat film al anului, „Moromeții 2”, va avea premiera timișoreană pe 12 noiembrie, în sala Capitol. Vor fi două proiecții consecutive, ambele în prezența echipei. Filmul este alb-negru, continuă povestea familiei lui Ilie Moromete și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae.
Festivalul Vinului se muta în Piața Victoriei, pe final de octombrie
Vinuri de toate soiurile, din Banat, dar și din Serbia. Muzică populară și nu numai. Aceasta este oferta ediției a XVIII-a a Festivalului Vinului, care va avea loc în ultimul weekend de octombrie, în Piața Victoriei.
Protestul cu Mozart continuă la Timișoara. Robu: Dacă trebuie, facem concurs și angajăm alt personal la Filarmonica Banatul!
Săptămâna viitoare decide ce se întâmplă la filarmonică. Primarul Nicolae Robu spune că, dacă trebuie, dă afară pe toată lumea, orchestră și manager! Între timp, continuă greva, oamenii cântă în stradă, iar edilul face sondaj pe Facebook.
Spectacol despre Marea Unire în Banat, pentru copiii din 12 localități din Timiș
Marea Unire în Banat este prezentată copiilor printr-un spectacol dedicat lor. Personaje emblematice pentru județul Timiș și momente din istoria regiunii de vest le sunt aduse copiilor prin teatru.
Găigană de 1.001 ouă, la Festivalul Papricașului și Vinului de la Buziaș
Pofticioșii din vestul țării sunt așteptați, la acest sfârșit de săptămână, la Buziaș. A zecea ediție a Festivalului Papricașului și Vinului înseamnă două zile de delicii culinare și muzică. Sâmbătă însă, va fi ziua… găiganei uriașe.
Vă plaCello? Turneul violoncelelor lui Răzvan Suma și Adrian Mantu ajunge la Timișoara
În această toamnă, Răzvan Suma și invitatul său, Adrian Mantu, unii dintre cei mai talentați tineri violonceliști români, propun o incursiune nonconformistă în repertoriul pentru violoncel. Turneul „Vă plaCello?” ajunge și la Timișoara.
Tradiții la români: două zile de spectacole de folclor autentic la Timișoara
Artiști din Banat, din Ardeal și din Basarabia, soliști îndrăgiți precum Liliana Laichici, Andreea Voica, Mihaela Petrovici sau Carmen Popovici Dumbravă, dansatori și orchestre. Toate acestea și multe altele, într-un regal folcloric la Timișoara.
Concert în stradă. Artiștii de la Filarmonica Banatul, a doua zi de protest
Protestul public al artiștilor de la Filarmonica Banatul aflați în grevă continuă. De aceasta data, cu tobe, trompete si vuvuzele! E spectacol in toata regula peste drum de primarie.
Analog Mania, cel mai mic festival din oraș, vă așteaptă la Casa Artelor
Casa Artelor este, la finalul lunii octombrie, gazda ediției cu numărul 6 a celui mai mic festival din oraș. Festivalul Internaţional Analog Mania experimentează și mai mult în acest an.
Armonii cromatice. Lumea văzută de peste 40 de artiști din 3 județe
„Armonii cromatice”, un proiect ajuns la ediția a treia, a pornit de la ideea de a oferi privitorilor creații plastice pe o temă liberă, lăsând artiștii să-și exprime emoțiile. Ce povești au de spus exact 41 de artiști din Hunedoara, Arad și Timiș puteți vedea joi seară.
Protest la Filarmonica Banatul din Timișoara. Artiștii au ieșit în stradă cu pancarte
Artiștii de la Filarmonica de Stat Banatul, membri ai Sindicatului Filarmonicii Banatul, care sunt în grevă generală de vineri, 5 octombrie, au ieșit, miercuri dimineață, în fața instituției. Oamenii au decis să protesteze în liniște, în timp ce negocierile cu directorul Ioan Coriolan Gârboni continuă pentru a treia zi. UPDATE: Nu s-a ajuns la nicio concluzie, greva continuă, iar Gârboni invită publicul la un concert Grigore Leșe la care se pare că nu va participa corul filarmonicii.
Reflectoarele pe cartierul Iosefin. Două zile de povești, artă în stradă și concerte
Este unul dintre cele mai vechi cartiere ale Timișoara și, în același timp, unul dintre cele mai prăfuite. E păcat, pentru că în Iosefin sunt clădiri superbe și povești acum uitate. Proiectul Heritage of Timișoara, organizat de Asociația Prin Banat, vrea să schimbe puțin situația.
Descoperă Timișoara prin joacă. Pe diagonală
Hai să descoperi Timișoara, printr-o… vânătoare de comori! Va trebui să urmărești indiciile și, dacă ești primul care le descoperă, câștigi un premiu. E amuzant și, în același timp, participanții vor vedea cât de frumos este, de fapt, orașul în care locuiesc.
În weekend toate drumurile duc la Buziaș. Ediție aniversară a Festivalului Papricașului
Orașul-stațiune Buziaș este deja în fierbere, în așteptarea unei noii ediții a tradiționalului festival al papricașului și vinului. Cea mai cunoscută manifestare de gen din vestul țării a ajuns la ediția cu numărul 10.
Filme de Cannes, din nou la Timișoara. Carlos Reygadas, invitat special / PROGRAM
E toamnă, sunt din nou filme de Cannes. A treia ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Timișoara” începe cu un film mexican, al cărui regizor, controversatul Carlos Reygadas, va fi prezent la deschiderea oficială.