Ultima ora articole

Robu face Revelionul in Dubai! Alegerea a fost a sotiei sale

Robu face Revelionul in Dubai! Alegerea a fost a sotiei sale

Ungaria, Thailanda și acum… Dubai. Acestea sunt cele trei destinații alese de Revelion de primarul Nicolae Robu, de când s-a instalat în biroul de pe CD Loga 1. Edilul va petrece o săptămână în Dubai și nu va fi prezent, nici de această dată, la petrecerea dintre ani de la Timișoara.

Cetatean de onoare al Timisoarei catre Victor Ponta: „Esti un pisic, porc si papagal” / VIDEO

Liviu Băcana, unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari din Timișoara, s-a dezlănțuit împotriva lui Victor Ponta, pe care l-a acuzat că nu și-a respectat promisiunile făcute „luptătorilor” din decembrie 1989. Vechi membru PSD, Băcana se numără printre revoluționarii care sâmbătă au fost făcuți cetățeni de onoare ai Timișoarei.

Iohannis: Voi fi presedintele tuturor romanilor

România a ieșit oficial, duminică, din era Băsescu. Klaus Iohannis, președintele ales pe 16 noiembrie, a depus jurământul în fața camerelor reunite ale Parlamentului. Iohannis a spus, în discursul său, că este onorat de încrederea care i-a fost acordată de cei care l-au ales şi a promis că va fi preşedintele tuturor românilor.

primaria nitchidorf

Scandal la Nitchidorf! Dat jos din functie, fostul „vice” PSD-ist vrea sa-si faca dreptate

Primăria Nițchidorf s-a transformat în ultimele luni într-un adevărat câmp de luptă. Scandalul a culminat la mijlocul lunii decembrie, când viceprimarul Dănuț Drăghici a fost dat jos din funcție. Social-democratul susține însă că schimbarea sa nu a fost legală și a decis să-și facă dreptate în instanță, mai ales că în referatul hotărârii prin care a fost schimbat, printre altele, scrie că ar fi amenințat mai multe persoane cu… pistolul.

Liber la masini pe Bd. Parvan! Pasajul subteran ramine inchis, dar se circula la suprafata / FOTO

Șoferii timișoreni au parte, totuși, de o veste bună la sfârșit de an. Dacă pasajul subteran Michelangelo nu este încă gata, a fost dat drumul la circulație totuși pe „bretelele” laterale. De acum, se poate merge „ață”, pe la suprafață, de la Universitatea de Vest înspre str. Pestalozzi. De la 1 ianuarie vor intra pe acest traseu și mijloacele de transport în comun.

Scandal la Sacalaz: localnicii, disperati ca in zona ar putea incepe prospectiunile

Câteva zeci de locuitori din Săcălaz au ieșit în stradă joi, pentru a-și exprima nemulțumirea că în comuna lor ar putea începe prospecțiunile petroliere. Protestatarii s-au adunat în fața căminului cultural, unde ar fi trebuit să aibă loc o ședință de consiliu local, care însă nu s-a mai ținut. Oamenii spun că primarul Ilie Todașcă și-ar fi dat deja acceptul pentru aceste operațiuni.

La Timisoara s-a auzit, din nou, „Iliescu, vinovat pentru mortii din Banat” / FOTO

Ca în fiecare an, suporterii echipei de fotbal ASU Poli s-au adunat în Piața Maria, pentru marșul de comemorare a eroilor căzuți la Revoluția din 1989. Peste 500 de persoane au strigat pentru libertate, îndreptându-se către Cimitirul Eroilor, unde au depus coroane în memoria celor uciși de gloanțe în urmă cu 25 de ani.

Martinescu i-a cerut demisia lui Bojin, presedintele CJ i-a transmis sa se uite in oglinda

Democrat-liberalul Marius Martinescu i-a cerut președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, să-și dea demisia. În plus, fostul primar al Lugojului a solicitat ca lui Bojin să-i fie retras dreptul de semnătură pentru actele care vizează închiderea de an al CJ. Cererea n-a întrunit destule voturi pentru a intra pe ordinea de zi, dar a iscat un schimb aprins de replici între cei doi.

Iohannis la Timisoara: „Mostenirea Revolutiei ne obliga la o Romanie a lucrului bine facut”

Întâi a vorbit în fața sutelor de studenți care au venit să-l asculte la UVT, iar apoi Klaus Iohannis s-a adresat timișorenilor de pe scena Operei Naționale. Președintele ales a ajuns la Operă după ce a făcut o baie de mulțime în Piața Victoriei, o mulțime de oameni înghesuindu-se să-l felicite și să-i strige numele.

Klaus Iohannis a ajuns la Timisoara! Sute de studenti s-au inghesuit pentru a-l asculta pe presedintele ales

Președintele ales al României, Klaus Iohannis a ajuns marți la Timișoara pentru a comemora alături de cetățenii orașului de pe Bega cei 25 de ani de la Revoluția României.Liberalul a ajuns la Primăria Timișoara la ora 16:30. Acesta nu a dat niciun fel de declarații presei și a mers direct în biroul edilului Nicolae Robu,

Pentru cine bat clopotele Catedralei. Se alege noul Mitropolit al Banatului

Marți,16 octombre, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române va alege noul Mitroplit al Banatului, scaun lăsat liber în urma trecerii într-o altă lumea a lui Nicolae Corneanu, cel care i-a păstorit pe ortodocșii bănățeni vreme de 52 de ani. Membrii Sinodului vor avea de ales între trei candidați la această înaltă poziție: Lucian Mic, Sofronie Drincec și

Zi mare pentru Sorin Grindeanu: este oficial presedintele PSD Timis si ministru al Comunicatiilor

Deputatul PSD Sorin Grindeanu are de duminică două funcții noi. Acesta a ajuns la cârma filialei de Timiș a PSD și a fost numit și ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, în cadrul Guvernului Ponta IV. Posibilitatea ca Grindeanu să-i ia locul lui Titu Bojin a fost vehiculată încă de când fostul președinte al PSD

Sorin Grindeanu, in carti pentru a prelua un minister in Guvernul Ponta

Sorin Grindeanu, deputat PSD de Timişoara, are şanse mari să facă parte din noul cabinet al Guvernului condus de Victor Ponta. Conforn DC News, Sorin Grindeanu ar urma să conducă Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Sorin Grindeanu se află la primul mandat de parlamentar. Acesta conduce filiala PSD Timişoara şi a fost viceprimar al oraşului

Bojin nu mai este presedintele PSD Timis. A renuntat la toate functiile pe care le avea in partid

Titu Bojin președintele PSD Timiș a lăsat în urmă, vineri, toate funcțiile pe care le avea în PSD. La fel a procedat și Adam Crăciunescu, președintele executiv al organizației. Ambii sunt certați cu legea și au fost puși sub control judiciar de către DNA. Astfel, PSD Timiș va funcționa fără președinte până duminică, iar atunci

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.