Arhiva pentru eticheta: arte

piata libertatii6

7 zile. 7 arte. Festivalul Artelor Timisorene, la editia a treia / PROGRAM

7 zile. 7 arte. Festivalul Artelor Timisorene, la editia a treia / PROGRAM

Festivalul Artelor Timişorene a ajuns la ediția cu numărul 3 și scoate din nou în stradă muzicieni, dansatori, actori, scriitori, pictori, sculptori şi designeri. În perioada 6 – 12 iunie, Timișoara se colorează și prinde viață din nou, arătându-și valorile artistice și aducându-le aproape de publicul cărora li se adresează.

Mineriada de catifea

„Mineriada profesorilor”, cum a numit-o primarul Robu, e pe cale de-a se lăsa cu dosare penale și salarii tăiate. Pentru că nu aveau la îndemână galerii, abataje și alte subterane, dascălii de la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara (fostul liceu de Construcții 2) s-au baricadat în cancelarii, săli de clasă, toalete și ce au mai găsit dânșii la îndemână în imobilul din care Consiliul Local Timișoara voia să-i dea afară până șa începerea anului școlar.

Top