Galerie de arta la Judetean: dr. Horia Vermesan si-a donat o parte din colectie / FOTO

A lucrat timp de 40 de ani la Spitalul Județean Timișoara, unde și-a lăsat o parte din suflet, iar acum a făcut o donație de… suflet. Medicul Horia Vermeșan a lăsat Clinicii 1 Ortopedie, pe care a și condus-o timp de mai multă vreme, o adevărată colecție de artă.

Prof. univ. dr. Horia Vermeșan, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti timişoreni din domeniul medical, a donat Spitalului Judeţean Timişoara, peste 60 de piese de mobilier, instrumentar medical vechi, icoane şi picturi, toate din colecţia proprie. Tablourile se adaugă celor câteva deja existente, iar piesele vechi de tehnică medicală, plus o serie de diplome şi documente vechi restul colecției poate reprezenta startul unui viitor muzeu medical. „În străinătate am văzut că fiecare spital mare are propriul muzeu. Cred că ar fi frumos să fie un asemenea muzeu şi la Timişoara. Sunt instrumente medicale vechi, vedeţi cum arăta o diplomă de absolvent de medicină din 1935, avea sigiliu… Sunt alţii care vor continua tradiţia, meritele acestui muzeu nu sunt ale mele, sunt ale celor care vor veni, generaţiile viitoare”, a declarat Horia Vermeşan. El a donat spitalului și o bibliotecă din lemn masiv în stil baroc, câteva piese de mobilier Biedermeier, dar şi mai multe icoane semnate de pictori cunoscuţi.

Pasiunea pentru artă a profesorului Horia Vermeşan este una veche și provine din familie. „În viaţă am avut patru pasiuni: copiii, ortopedia, sportul şi arta. Toata viața mea am iubit arta. Mai mult decât atât, am donat, şi nu numai clinicii de ortopedie, ci şi Muzeului Banatului. Am considerat ca aceste lucruri nu sunt pentru o persoană și tocmai de aceea idee de a dona mi-a venit de când am început să colecţionez artă”, mai spune ortopedul. „Sunt sigur că gestul profesorului Vermeșan va fi urmat şi de alţi colegi. Donaţia include peste 60 de obiecte de artă, icoane, tablouri, cărţi, insigne, obiecte şi instrumente sanitare care au fost folosite în specialitatea de ortopedie, de-a lungul timpului, mai este o galerie de tablouri semnate de Popa’s. Este un gest de suflet și de mare, mare caracter”, a declarat, la rândul lui, Marius Craina, managerul Județean. Ioan Sporea, şeful Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului Judeţean Timişoara, spune că pe holurile Judeţeanului va fi amenajată o adevărată galerie de artă realizată cu opere donate. „Deşi în România nu este o tradiţie să donezi, sunt sigur că vor fi tot mai mulţi cei care vor oferi câte un tablou pentru spital. Acestea vor fi expuse şi sunt sigur că îi vor ajuta pe pacienţi să treacă peste suferinţă, prin terapia prin artă”, a declarat Sporea.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3439″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

BRAVOOO a spus: (mai 4th, 2017 at 21:44 )

BRAVOOO! FELICITARI! Speram sa-i urmeze si altii!

anteconbega a spus: (mai 5th, 2017 at 09:25 )

Vermeşan e un boier cu suflet mare. Dar cea mai mare moştenire lăsată Spitalului Judeţean e fiul său, Dinu Vermeşan, un chirurg ortoped şcolat şi îndrăzneţ.

@anteconbega a spus: (mai 5th, 2017 at 10:35 )

Fiu care a ales de vreun an, poate doi, sa plece in Germania.

Ras a spus: (octombrie 15th, 2020 at 12:03 )

Profesorul Horia Vermesan este un om deosebit, cu suflet mare, care a contribuit decisiv la dezvoltarea Timișoarei ca mare centru medical/universitar și spun asta nu numai din pdv al ortopediei ci și în rest.pasiunea pentru arta o cunoșteam demult, insa este lăudabil gestul de a dona atâtea obiecte de valoare.
Timișoara se mândrește cu dv, Horia Vermesan!

now a spus: (februarie 5th, 2021 at 16:49 )

Ma operat cu multi ani in urma. Am vrut sa mentionez ca e un om cumsecade.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)

Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.