„Grindeanu s-ar putea bate cu Ciuhandu pentru primărie”

Organizaţia PSD Timiş e cu gândul la alegerile locale din 2012. Preşedintele Titu Bojin spune chiar că viceprimarul Sorin Grindeanu ar face faţă unei confruntări cu primarul Gheorghe Ciuhandu.

Titu Bojin spune că, până la începutul anului viitor, social-democraţii vor întocmi o listă cu mai mulţi potenţiali candidaţi. Lista cu toţi cei care vor candida pentru primăriile din judeţ va fi definitivată până în august 2011. Bojin spune că numele lui se află pe lista de propuneri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, dar nu poate confirma faptul că este candidatul principal. „Nu pot să spun despre Sorin Grindeanu că va fi cu siguranţă candidatul nostru pentru Primăria Timişoara sau despre Titu Bojin că va candida pentru Consiliul Judeţean Timis. Suntem, probabil, pe lista cu propuneri pe care o vom transmite la Bucureşti”, a declarat preşedintele PSD Timiş. Acesta a comentat şi situaţia actualului primar al Timişoarei, despre care spune că se află într-o postură extrem de delicată, din cauza scandalului dintre cele două aripi ale PNŢCD. „Sorin Grindeanu se poate bate cu Gheorghe Ciuhandu pentru Primăria Timişoara”, a conchis Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Miha a spus: (noiembrie 19th, 2010 at 09:43 )

Cum Sa se bata asta cu ciuhandu cand are blatul cu el, prin domana Marza. Mai sapati fratilor! Uitati-va un pic pe la drumuri, receptii, firme…

cristi a spus: (noiembrie 19th, 2010 at 09:49 )

marza l-a tradat pe ciuhandu si acum imparte cascavalul cu grindeanu. mai cauta tu, Miha.

ovidiu a spus: (decembrie 7th, 2010 at 06:42 )

Parerea mea e ca motivul pt care grindeanu nu se poate bate cu ciuhandu este acela ca a pornit gresit, incepandu-si fulminantul traseu cu o lupta contra colegului bojin ,care eu cred ca o sa-l „haleasca”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice

Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent

Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”

Politehnica Timișoara joacă miercuri, 19 august, pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș în play-off-ul Cupei României. Echipa care se va califica în urma duelului de mâine de pe stadionul Electrica va evolua în grupele Cupei României 2026-27. ASA a trecut în Turul 3 de CS Gheorgheni, în deplasare, cu scorul de 2-0. Poli s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața

Salarii bune și o ofertă de locuințe la prețuri relativ acesibile, acestea sunt caracteristicile pieței imobiliare timișorenei, ceea ce plasează orașul pe unul dintre cele mai bune locuri din țară, în clasamentul accesibilității locuințelor. Locuințele din România se mențin la un nivel de accesibilitate bun, având în vedere faptul că în cele mai multe județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Salarii bune și o ofertă de locuințe la prețuri relativ acesibile, acestea sunt caracteristicile pieței imobiliare timișorenei, ceea ce plasează orașul pe unul dintre cele mai bune locuri din țară, în clasamentul accesibilității locuințelor. Locuințele din România se mențin la un nivel de accesibilitate bun, având în vedere faptul că în cele mai multe județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața
Un accident rutier mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 12:05, într-o parcare de pe Centura Timișoarei, în apropierea localității Moșnița Nouă. Un conducător auto a decedat pe loc după ce autoturismul pe care îl conducea a izbit violent un autocamion staționat. La fața locului s-au deplasat de urgență zece pompieri din cadrul Inspectoratului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat cu mașina într-un camion parcat și a murit. S-a întâmplat astăzi pe Centura Timișoarei
Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
Decizia CCR prin care a declarat constituţional amendamentul creat special de PSD pentru Dominic Fritz deschide larg porţi organizării unor alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Când ar putea avea loc acest scutin potrivit legislaţiei în vigoare? Cu o majoritate de 5 la 3, Curtea Constituţională a fost de acord cui cu amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce se întâmplă în Timişoara după decizia CCR de luni. Când ar putea avea loc alegeri parţiale pentru scaunul de primar
O amplă operațiune coordonată de Biroul de Investigații Criminale Timișoara a avut loc în această dimineață. Oamenii legii au descins la 16 adrese într-un caz grav de furt calificat. Printre cei vizați de anchetă se află și un polițist activ. Anchetatorii de la Investigații Criminale au stabilit că membrii grupării foloseau metode avansate și bine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în Timiș: o grupare de spărgători de locuințe, vizată de Poliție. Un agent de ordine publică, printre suspecți
Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Rezultatele sunt publicate în format anonimizat, numele și prenumele candidaților fiind înlocuite cu coduri individuale. Acestea au fost distribuite fiecărui participant, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cam unul din trei liceeni ce au dat Bacul în sesiunea de toamnă au promovat examenul. În Timiș rezultatele sunt mai bune ca în trecut
Inițiativa Timișoara organizează miercuri, 19 august, de la ora 19.00, un protest în Piața Operei, după decizia CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub mesajul „PROTEST ÎMPOTRIVA MOȘTENITORILOR ROȘII AI PARTIDULUI COMUNIST ȘI AI SECURITĂȚII”. Organizatorii atraa atenţia că acum victimă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se organizează un protest în Piaţa Operei, în semn de solidaritate cu Dominic Fritz
Zilele Culturii Maghiare, evenimentul organizat de comunitatea maghiară la Timișoara a ajuns la ediția a 11-a. Oaspeți la această ediție vor fi Halász Judit, Bagossy Brothers Company și Neoton Família, au anunțat organizatorii. Casa Maghiară va fi inclusă pentru prima dată în festival. În perioada 24–27 septembrie, centrul Timișoarei va deveni din nou un punct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.