Card naţional de sănătate, doar pe bani

Românii vor avea, cât de curând, card naţional de sănătate. Acesta va cuprinde informaţii despre starea de sănătate a posesorului, va reglementa inclusiv statutul de posibil donator de organe şi va fi eliberat doar contra cost.

Cardul naţional de sănătate va cuprinde informaţii minime, precum datele de identitate, codul numeric personal, cod asigurat, data expirării cardului, numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul, numărul de identificare a cardului. Cardul va conţine şi date care vor fi stocate pe cip. Este vorba despre diagnostice medicale cu risc vital, grupă sanguină şi Rh,  status asigurat: sănătos sau bolnav cronic, status donor organe, precum şi alerte speciale: tratamente speciale, proteze, dar şi informaţii despre medicul de familie. Cardul va fi eliberat contra cost, suma care trebuie plătită de fiecare asigurat urmând să fie stabilită ulterior.

Toate acestea fac parte dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Sănătăţii. MS şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor elabora în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă norme metodologice care vor fi aprobate prin hotărâre de guvern.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Spitalul CFR Timisoara

Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal

Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Doar şapte zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la stadionul de pe Calea Buziaşului, primul ridicat în Timişoara după 63 de ani.  Într-un mesaj mai scurt de această dată, Dominic Fritz afirmă că proiectul stadionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o săptămână înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz vorbeşte despre primul stadion construit după mai bine de şase decenii
Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.