Completări în cel de-al doisprezecelea ceas

Consilierii locali revin, în plenul de marţi, asupra unor hotărâri mai vechi, aprobate fără probleme. Este vorba despre hotărârile referitoare la lucrările de reabilitare şi modernizare la ambulatoriile de specialitate ale Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială şi Spitalului „Victor Babeş”.

Proiectele care intră marţi în plen completează, de fapt, hotărâri de consiliul vechi de aproape un an. Lucrările la cele două ambulatorii au fost aprobate, cu atât mai mult cu cât finanţarea se face din fonduri structurale nerambursabile. În vechile hotărâri nu a fost specificată însă, explicit, valoarea TVA în ceea ce priveşte aceste lucrări şi nu a fost precizată nici suma pentru avansul implementării proiectelor în primele şase luni. Primăria urmează să recupereze aceşti bani, dar a omis să spună acest lucru în proiecte. Valoarea totală a lucrărilor de la Clinica de Maxilo-Faciale este de aproape 3,5 milioane de lei, contribuţia municipalităţii fiind de aproape 74.000 lei. În cazul ambulatoriului de la Spitalul „Victor Babeş”, contribuţia de la bugetul local la cofinanţarea proiectului este de 95.500 lei.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

USR cere ca ANI să investigheze zborurile Nordis ale lui Ciolacu, Grindeanu și Simonis

Presa a prezentat dovezi conform cărora Marcel Ciolacu a beneficiat de zboruri operate de Nordis Travel la prețuri mult sub valoarea reală. Agenția Națională de Integritate (ANI) este responsabilă de verificarea acestui aspect. Chiar dacă aceste zboruri ar fi fost achitate, reducerea semnificativă oferită de NORDIS TRAVEL SRL față de prețul achitat către ION ȚIRIAC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere ca ANI să investigheze zborurile Nordis ale lui Ciolacu, Grindeanu și Simonis
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara deschide etapa cu un duel tare contra Sibiului

Runda cu numărul 20 din Liga Națională masculină de baschet începe vineri, 7 februarie. Echipa viola evoluează acasă, la sala Constantin Jude, împotriva formației CSU Sibiu. Partida va începe la ora 18.00, aceeași la care este programat și jocul CSM Petrolul Ploiești – CSO Voluntari. Timișoara și Sibiul sunt despărțite de două puncte și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara deschide etapa cu un duel tare contra Sibiului
isho.ro

Social vezi arhiva Social

culita chis nicolae robu

Culiţă Chiş rămâne în PLMSTF, dar fără banii la care râvnea

Celebrul deja Culiţă Chiş a pierdut defintiv un proces cu Primăria Timişoara, prin care a pretins o importantă sumă de bani, diferenţă de salariu pentru o perioadă de 14 luni, în care nu a fost şef de direcţie. „Angajatul model” din timpul administraţiei Robu rămâne însă şef al Direcţiei PLMSTF. În urmă cu trei ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culiţă Chiş rămâne în PLMSTF, dar fără banii la care râvnea
Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

craft

CCIA Timiș pregătește două noi seminarii pentru discutarea ultimelor noutăți legislative

Programul CCIA Timiș pentru 2025 de informare a agenților economici cu privire la reglementări legislative în diferite sectoare de activitate continuă cu două noi seminarii. Unul este în domeniul securității la incendiu, cel de al doilea pe domeniul legislației în domeniul muncii. Seminarul pe domeniul protecției la incendiu va fi unul cu focus pe noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește două noi seminarii pentru discutarea ultimelor noutăți legislative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presa a prezentat dovezi conform cărora Marcel Ciolacu a beneficiat de zboruri operate de Nordis Travel la prețuri mult sub valoarea reală. Agenția Națională de Integritate (ANI) este responsabilă de verificarea acestui aspect. Chiar dacă aceste zboruri ar fi fost achitate, reducerea semnificativă oferită de NORDIS TRAVEL SRL față de prețul achitat către ION ȚIRIAC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere ca ANI să investigheze zborurile Nordis ale lui Ciolacu, Grindeanu și Simonis
Primarul Timișoarei a acuzat, joi, coaliția PSD – PNL că ia din bugetul Timișoarei 15 milioane de euro, prin intermediul a ceea ce a numit taxa pe hărnicie. Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele Consiliului Județean Timiș, are altă opinie și spune că bugetul orașului va primi 110 milioane de lei în plus. Cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful Consiliului Județean Timiș îi răspunde primarului Fritz: ”Bugetul Timișoarei va fi mai mare decât anul trecut cu 110 milioane de lei”
Programul CCIA Timiș pentru 2025 de informare a agenților economici cu privire la reglementări legislative în diferite sectoare de activitate continuă cu două noi seminarii. Unul este în domeniul securității la incendiu, cel de al doilea pe domeniul legislației în domeniul muncii. Seminarul pe domeniul protecției la incendiu va fi unul cu focus pe noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește două noi seminarii pentru discutarea ultimelor noutăți legislative
Asociația Școala Mamei Junior solicită sprijinul comunității, în vederea achiziționării unor ochelari speciali, protectori, utilizați în tratamentul bebelușilor cu icter. Puteți face o donație, fie printr-un SMS, fie donând cu cardul, sau direct în contul asociației. ”Este nevoie de ochelari protectori pentru bebelușii cu icter pentru a le feri ochișorii în timpul fototerapiei. Ni s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Școala Mamei Junior cere ajutorul comunității pentru a ajuta bebelușii aflați in tratament
Senatorul USR de Timiş, Sorin Şipoş, a depus un amendament la Legea bugetului privind finanţarea Sălii Polivalente din Timişoara. Amendamentul a căzut însă la votul majorităţii PSD – PNL. În urmă cu câteva zile, fostul viceprimar PNL al Timişoarei Cosmin Tabără a făcut un apel la parlamentarii de Timiş să susţină proiectul construirii noii Săli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un amendament făcut de senatorul Sorin Şipoş pentru finanţarea Sălii Polivalente din Timişoara a căzut la votul PSD-PNL
Reprezentanții Spitalului Clinic CF Timișoara anunță redeschiderea Corpului C1, Pavilionul 14, al unității medicale pentru pacienți. În acest moment au fost demarate lucrări de renovare în acest corp, care a fost retrocedat, iar ulterior expropriat pentru a fi redat spitalului. Clădirea, aflată în curtea Spitalului Clinic CF Timișoara, a fost recuperată de la vechiul proprietar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Spitalul CFR se renovează corpul de clădire expropriat de Ministerul Transporturilor în favoarea unității medicale/VIDEO
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a reclamat de mai multe ori în ultimele zile că în pe listele electorale de la alegerile locale din 2024 au apărut în plus 41.750 de timişoreni, insinuând că aceştia ar fi fost aduşi din neant de Ocultă. Exact ca la Radio Erevan, realitatea din teren e total diferită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au adus Soros şi Oculta peste 40 de mii de oameni să voteze împotriva lui Robu în 2024? Fostul primar, ca la Radio Erevan
Primarul Timișoarei ne anunță că Bucureștiul va băga, din nou, mâna în buzunarul Timișoarei. El acuză majoritatea politică PSD – PNL că introduce un fel de taxă ”Robin Hood”, o modalitate prin care se iau bani de la zonele care produc … prea mult, pentru a se da la cei care nu reușesc acest lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz acuză din nou conducerea de la București că ia din banii Timișoarei,  penalizată cu ”taxa pe hărnicie”
Anunt privind incepere proiectului cu titlul „Proiect digitalizare PROMETER M & G SRL ”   Numele beneficiarului: PROMETER M & G SRL PROMETER M & G SRL, cod de identificare fiscală 12911609, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/306/2000, Municipiul Timișoara, Strada Str. DAFINULUI, Nr. 22, Județ TIMIŞ, România, cod poștal 300704 , derulează începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Top